Un nou mandat pentru preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Prin Hotărârea Senatului României numărul 175/26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I numărul 1009 din 28 noiembrie, Ancuţa Gianina Opre a fost numită în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Actul normativ, aşa cum este publicat în Monitorul Oficial, este semnat, pentru preşedintele Senatului de Iulian-Claudiu Manda.
 
Ancuţa Gianina Opre a fost numită luni, în funcția de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), pentru încă un mandat, potrivit Agerpres.

A fost vot electronic, secret, înregistrându-se 63 de voturi "pentru", 27 "împotrivă" şi o abţinere. Ulterior, Ancuţa Gianina Opre a depus în plen jurământul. 

Opre a fost numită pentru încă cinci ani, mandatul preşedintelui ANSPDCP putând fi reînnoit, potrivit legii, o singură dată. 

Anterior, Comisia juridică a întocmit un raport favorabil numirii Ancuței Opre în cadrul instituției.


Despre ANSPDCP

Potrivit paginii sale oficiale de internet Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în calitate de autoritate publică centrală autonomă cu competență generală în domeniul protecției datelor personale, reprezintă garantul respectării drepturilor fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, statuate cu precădere de art. 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, de art. 16 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.


Anul 2016  marchează un moment cheie în evoluția reglementărilor europene privind protecția datelor personale prin adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu, a Regulamentului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (Regulamentul General privind Protecția Datelor), de directă aplicabilitate în toate statele membre ale Uniunii Europene începând cu data de 25 mai 2018, alături de adoptarea și a Directivei privind protecţia datelor prelucrate în scopul prevenirii, detectării, investigării şi punerii sub urmărire a infracţiunilor şi a altor activităţi judiciare.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De ce a pierdut Primăria Constanța procesul pentru bodycam-urile Poliției Locale (MOTIVARE)

11 Aug 2023 1864

Proces pentru body-cam-urile Poliției Locale Constanța! Totul s-ar putea decide azi

30 Jan 2023 1580

Autoritatea Națională de Supraveghere a amendat Poșta Română! Iată de ce

08 Nov 2022 1165

Primăria Constanța, „urecheată“ pentru camerele de supraveghere ale polițiștilor locali. Final de proces

01 Jul 2022 1361

ZIUA LIVE. Pot exista procese pentru folosirea imaginilor cu numerele de înmatriculare a mașinilor pe internet?

26 May 2022 1666

ZIUA LIVE Avocatul Toni Bobe, din cadrul Baroului Constanța, despre imaginile în care apar mașini cu numere de înmatriculare, postate pe platformele de socializare online (VIDEO)

25 May 2022 2004

ZIUA LIVE. O simplă fotografie postată pe internet ne poate costa scump! Ce trebuie să știm

24 May 2022 2026

Banca Transilvania, amendată cu 100.000 de euro pentru nerespectarea protecției datelor cu caracter personal

14 Apr 2022 1340

Primăria Constanța, „mustrată“ din cauza camerelor video folosite de polițiștii locali! S-a ajuns la proces

27 Jan 2022 3082

Legea Autorităţii de supraveghere a prelucrării datelor personale, adoptată. Ce sancțiuni vor primi cei care nu respectă legea

23 May 2018 2882

Bănci şi instituţii financiare nebancare, sancţionate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

30 Oct 2016 2269

Mai multe bănci și IFN-uri amendate pentru raportarea ilegală a unor clienți la Biroul de Credit

30 Oct 2016 2842

ANAF va contesta sancțiunile aplicate de ANSPDCP

24 May 2016 1747

De ce a primit ANAF amendă de 16.000 de lei

24 May 2016 1670

Aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal 8 iunie 2015

08 Jun 2015 972