Un nou modul de voluntariat online în sprijinul copiilor instituționalizați. Proiectul se derulează și la Constanța

  • Termenul limită pentru înscriere este 11 octombrie.

După o lungă perioadă în care au fost izolați în centrele de plasament și mulți nu au reușit să țină pasul cu școala online, copiii din centrele de plasament au nevoie să rămână conectați la educație. Programul educațional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat online în sprijinul copiii instituționalizați, în special pentru pregătire școlară și pentru examene, se arată într-un comunicat de presă.

Cei mai mulți copii instituționalizați au mult de recuperat pe plan școlar și nu au încredere în forțele lor, că pot reuși în viață sau trece un examen dificil. Căutăm oameni calzi, răbdători și consecvenți, care să le fie alături săptămânal și să îi ajute cu zâmbetul pe buze, prin metode interactive, să învețe și să prindă curaj, a declarat Ana Cristache, coordonator național Ajungem MARI.


„Dă-ți pasiunea mai departe!” este unul dintre proiectele permanente derulate in cadrul programului educațional Ajungem MARI încă din anul 2014. Pentru protejarea copiilor, anul acesta activitătile educative se vor desfăsura online. Modulul de voluntariat durează 7 luni. Fiecare voluntar va lucra cu maximum 3 copii, într-o ședința săptămânala de o oră și jumătate. Sunt așteptați voluntari din orice domeniu, motivați să îi sprijine pe copii.

Voluntarii îi vor ajuta pe copii să scrie corect și să socotească, să recupereze informațiile pe care nu le-au înțeles la școală sau să se pregătească pentru examene (Evaluare Natională sau Bacalaureat). De asemenea, ei pot susține ateliere online de cultură generală sau dezvoltare personală și pot deveni mentori pentru tinerii care se pregătesc pentru viață independentă.

Voluntarii selectați vor participă la training-uri online despre lucrul cu copiii instituționalizați, iar consilierii educaționali îi vor sprijini pe parcurs să găsească metodele de predare atractive pentru copii.

Termenul limită pentru înscriere este 11 octombrie. Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/ unde se găsesc și toate detaliile despre voluntariat.

Interacțiunea online se dovedește a fi plăcută și ea atât pentru copii, cât și pentru noi. Acum, mai mult decât oricând, copiii din centrele de plasament au nevoie de sprijin în educație! Pentru voluntar e mai ușor de la calculator, fără timp pierdut cu drumul. Vă încurajez pe toți să vă înscrieți, e o experiență minunată!, a precizat Maria Valentina Sandu, voluntară Ajungem Mari.


Proiectul se desfăsoară în București și 24 de județe - Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea.

Pentru implicarea voluntarilor, programul Ajungem MARI a fost premiat la Gala Societății civile 2020 la două categorii. Proiectul Ajungem MARI și Responsabili, a primit premiul I pentru cursurile de educație pentru sănătate, financiară, civică și TIC, adaptate pentru copiii institutionalizați și susținute de voluntari pentru peste 800 de copii. Proiectul „Dă-ți pasiunea mai departe!” a câștigat premiul III la categoria Programe pentru sprijinul oferit copiilor de-a lungul anilor de către cei peste 7000 de voluntari implicați până în prezent.
______________________________________________________
Programul educațional Ajungem Mari – Asociația Lindenfeld

Asociația Lindenfeld este o organizație non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății.


Ajungem MARI este singurul program al Asociației Lindenfeld și susține educația a peste 2.500 de copii din centre de plasament și medii defavorizate din București și 24 de județe prin mai multe proiecte, cel mai important fiind cel de pregatire școlară într-un mod interactiv alături de peste 1.600 de voluntari. Alte proiecte includ cursuri vocaționale, ieșiri recreative și educative, excursii, tabere, logopedie, psihoterapie, educație financiară, civică și pentru sănătate, cursuri de calificare, consiliere vocațională și vizite de orientare profesională, toate cu rolul de a le da copiilor încredere în ei și a le forma abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți.

Sursa foto: ajungemmari.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul educațional „Ajungem MARI“ începe recrutarea de voluntari pentru copiii din centrele de plasament

12 Aug 2022 1371

Bancul zilei! Alertă de incendiu

07 Jan 2022 1567

De vorbă cu profesor Paloma Petrescu, despre „România Educată” „După o consultare de patru ani, lansezi o altă consultare largă... mie mi se pare că nu ajungem nicăieri”

08 Dec 2018 4523

Banc Părerea unor presupuși șefi

28 Jun 2015 1499