Un nou pas în lupta contra violenței domestice. Încălcarea ordinului de protecție ar putea fi pedepsită cu ani de închisoare


La Senat a fost înregistrată Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
Inițiatori ai proiectului sunt Huncă Mihaela - deputat Independent; Podaşcă Gabriela-Maria - deputat Independent; Vlăducă Oana-Silvia - deputat Independent. Conform proiectului, cei care nu vr respecta ordinul de protecție, ar pute să ajungă după gratii între șase luni și cinci ani.
Pedepsele menționate vor putea primi cei împotriva cărora a fost emis un ordin de protecție și care nu respectă măsurile stabilite prin intermediul acestuia. Măsurile drastice vin pentru cei care nu respectă următoarele aspecte: refuză să fie evacuați temporar din locuință; nu permit accesul victimei sau a copiilor în locuința familiei; nu respectă limitarea dreptului de folosință asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât să nu vină în contact cu victima; nu respectă obligația de a păstra distanța minimă stabilită față de victimă, față de reședința sau locul de muncă ori față de membrii familiei acesteia; nu respectă interdicția de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; refuză să poarte un sistem electronic de supraveghere; contactează, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, victima; refuză să predea armele deținute; refuză consilierea psihologică, psihoterapia ori internarea nevoluntară dispusă de instanță; nu se prezintă periodic, la intervalul stabilit de instanță, la secția de poliție competentă; nu dă informații polițiștilor despre noua adresă de domiciliu, în cazul în care a fost evacuat din locuința familiei.
Mai mult, inițiatorii doresc ca pedepsele să fie aplicate și în cazul ordinelor de protecție provizorii, emise de oamenii legii care ajung imediat la locul fapte după producerea violenței domestice.

Conform proiectului, se propune și acordarea asistenței juridice din oficiu, mai ales că multe dintre victime refuză să meargă mai departe în instanță cu agresorul din lipsa banilor pentru a se apăra printr-un avocat.

Citește și:

Interviu online - comisarul de poliţie Marius Ghiţă 36 de bărbaţi, victime ale violenţei domestice. Detalii despre ordinul de protecţie provizoriu

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În cazurile de violență domestică, victimele sunt în proporție de 68% femei

10 Feb 2024 903

IGPR Violența domestică, în atenția polițiștilor

30 Dec 2023 645

Un bărbat și fiul său, internați în spital după ce ar fi găsit o substanță necunoscută în mâncare! Incredibil cine este suspect în acest caz

16 Dec 2023 1346

Poliția Română Numărul infracțiunilor de violență domestică în creștere în România

25 Nov 2023 752

Constanţa, printre judeţele care vor beneficia de Sistemul informatic de monitorizare electronică în 2024

08 Nov 2023 772

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „160 de cazuri de violenţă domestică pe zi în România. O statistică tristă pe care trebuie să o oprim!”

30 Oct 2023 738

Mii de ordine de protecție provizorii emise în primele luni din 2023. A crescut numărul infracțiunilor de violență domestică

01 Oct 2023 813

Amenințări și violență într-o familie! A intervenit Poliția

15 Sep 2023 847

Poliția Română Peste 7300 de ordine de protecție provizorii emise de polițiști în primele 7 luni din 2023

26 Aug 2023 837

La aproape jumătate de an de la scandalul domestic, soții Claudia și Dumitru-Viorel Focșa divorțează de comun acord!

16 May 2023 1779

Poliția, prezentă în comuna Mereni și satele Ciobănița și Osmancea!

11 May 2023 1057

Metodologie Polițiștii vor vizita periodic familiile în care au avut loc acte de violență între soți și vor informa agresorii în legătură cu consecințele acțiunilor lor

23 Apr 2023 1054

UPDATE. Nu demisionează din Parlament. Deputatul, Dumitru Focşa - „Incidentul din familia mea le-a picat mănușă liderilor AUR, pentru a-și pune în aplicare planurile pe Constanța"!

08 Jan 2023 2955

Peste 11.000 de ordine de protecție provizorii emise în primele 11 luni ale anului 2022

24 Dec 2022 1142

Este oficial! Victimele violenţei domestice vor avea acces la locuinţele sociale. Legea a fost promulgată de Preşedintele României

31 Jul 2022 1219