Actualitate

Un nou pas pentru combaterea violenţei domestice. Fişa de evaluare, esenţială pentru determinarea gravităţii (document)

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a publicat în secţiunea transparenţă decizională un proiect de Ordin pentru aprobarea evaluării gradului de risc realizată de către personalul din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS)/ Direcţia Generală de asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), din perspectiva acordării serviciilor sociale, pe baza unui instrument specific şi a procedurii pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică.
Proiectul a fost publicat pe portalul ministerului vineri, 7 decembrie 2018. Astfel, prin personalul abilitat din cadrul SPAS sau DGASPC, se aprobă formatul evaluării pe care inspectorii o vor face în cazurile de suspiciune de violenţă domestică.
În vederea asigurării eficienţei, operativităţii şi permanenţei în ceea ce priveşte intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică, consiliile locale/judeţene au responsabilitatea de a organiza, coordona şi sprijini activitatea echipei mobile formată din inspectori SPAS sau DGASPC, din perspectiva alocării tuturor resurselor umane, materiale şi financiare necesare intervenţiei de urgenţă. În acest sens, prin hotărâre a consiliului local/consiliului judeţean, componenţa echipei mobile poate fi extinsă prin includerea unor reprezentanţi ai: poliţiei locale, serviciului public de asistenţă medicală comunitară, orice alţi specialişti din cadrul aparatului propriu, reprezentanţi ai diferiţilor furnizori privaţi de servicii sociale, voluntari etc. La momentul stabilirii componenţei echipei mobile, se va desemna prin aceeaşi hotărâre un coordonator din cadrul serviciului public de asistenţă socială.
Intervenţia de urgenţă a echipei mobile se realizează din perspectiva acordării serviciilor sociale în situaţiile de violenţă domestică, iar activitatea echipei este coordonată de către reprezentantul serviciului public de asistenţă socială desemnat prin hotărâre a consiliului local/consiliului judeţean.

Atribuţiile echipei mobile în cazurile de violenţă domestică

Echipa mobilă are următoarele atribuţii: verifică semnalările de violenţă domestică efectuate prin intermediul liniilor telefonice ale instituţiilor publice abilitate, inclusiv al liniilor telefonice de urgenţă, altele decât numărul unic de urgenţă la nivel naţional (SNUAU) - 112; realizează evaluarea iniţială a gradului de risc din perspectiva acordării serviciilor sociale, pe baza Fişei de evaluare a gradului de risc; acordă informare şi consiliere victimelor violenţei domestice; sprijină victimele violenţei domestice, prin orientarea acestora către serviciile sociale existente pe raza localităţii/judeţului, adecvate nevoilor acestora; informează, consiliază şi orientează victima în ceea ce priveşte măsurile de protecţie de care aceasta poate beneficia din partea instituţiilor competente: ordin de protecţie provizoriu, ordin de protecţie, formularea unei plângeri penale, eliberarea unui certificat medico-legal etc.; asigură măsurile de protecţie socială necesare pentru victime, minori, persoane cu dizabilităţi sau persoane cu nevoi speciale, vizate de ordinul de protecţie provizoriu sau ordinul de protecţie şi păstrează confidenţialitatea asupra identităţii acestora; colaborează cu serviciile de asistenţă medicală comunitară în situaţia în care identifică probleme medicale privind victimele şi/sau copiii lor; realizează demersurile necesare pentru depăşirea riscului imediat, după caz, acestea putând consta în transport la unitatea sanitară cea mai apropiată în situaţiile în care victima necesită îngrijiri medicale de urgenţă sau, după caz, sesizarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112; sesizarea organelor de urmărire penală, sesizarea organelor de poliţie pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, sesizarea instanţelor judecătoreşti în vederea emiterii ordinului de protecţie; orientarea către SPAS sau, după caz, către furnizorii privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii, în vederea găzduirii în centre rezidenţiale adecvate nevoilor şi aplicării managementului de caz pentru victime şi, după caz, pentru agresori; intervine în cazurile de violenţă domestică, la solicitarea organelor de poliţie, atunci când prin ordinul de protecţie provizoriu s-a dispus măsura evacuării temporare a agresorului din domiciliu, iar acesta din urmă a solicitat, potrivit legii, cazarea într-un centru rezidenţial.
 
În urma evaluării gradului de risc pentru victimele violenţei domestice, reprezentanţii SPAS organizate la nivel de municipiu, oraş, comună referă cazurile către compartimentul de violenţă domestică din cadrul SPAS organizat la nivel de judeţ sau, după caz, către furnizorii privaţi de servicii sociale, în vederea luării în evidenţă şi a realizării managementului de caz. Pentru verificarea semnalărilor privind situaţiile de violenţa domestică, reprezentanţii SPAS au drept de acces în sediile sau punctele de lucru ale persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice. Verificarea semnalărilor privind violenţa domestică se realizează cu sprijinul poliţiei locale sau, după caz, a organelor de poliţie de pe raza teritorială în care s-a semnalat situaţia de violenţă domestică.
Ce întrebări sunt puse în fişa de evaluare
Cele mai importante întrebări regăsite în fişa de evaluare, care încadrează o situaţie de violenţă domestică ce are nivel de risc crescut sunt: „În actele de violenţă agresorul a folosit arme sau ameninţarea cu arme?”, „Victima a fost ameninţată cu moartea? „Au existat forme de şantaj sau constrângeri?”, „Victimei îi este frică pentru propria persoană şi pentru alţii? De ce anume se teme?”, „Agresorul a manifestat comportament violent generalizat faţă de terţi (în afara familiei)?”, „Agresorul prezintă probleme legate de consumul de alcool, droguri, medicamente, jocuri de noroc sau video?”. 25 de întrebări sunt la baza acestui chestionar ce va fi completat în urma verificărilor de către inspectorii SPAS sau DGASPC. Pentru nivelul de risc crescut, SPAS/DGASPC va asigura în mod obligatoriu informarea şi orientarea victimei în ceea ce priveşte serviciile sociale existente pe raza localităţii/judeţului adecvate nevoilor acesteia în vederea furnizării serviciilor necesare pentru protecţia acesteia. Pentru nivelul de risc mediu, SPAS/DGASPC va asigura în mod obligatoriu informarea şi orientarea victimei în ceea ce priveşte măsurile de protecţie de care aceasta poate beneficia din partea instituţiilor competente: ordin de protecţie provizoriu, ordin de protecţie, formularea unei plângeri prealabile, eliberarea unui certificat medico-legal, consiliere juridică în vederea separării de agresor. Pentru nivelul de risc scăzut, SPAS/DGASPC va asigura în mod obligatoriu informarea victimei cu privire la drepturile şi măsurile de care poate beneficia potrivit legii nr. 217/2003 în special în ceea ce priveşte serviciile sociale de informare şi consiliere a victimei în vederea prevenirii şi combaterii violenţei domestice.
În secţiunea „Documente”, puteţi vedea proiectul de ordin aflat în secţiunea transparenţă decizională a ministerului.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificare importantă în legea privind combaterea violenţei domestice. Iată ce propun parlamentarii!

29 Jun 2019 532

Interviu online - comisarul de poliţie Marius Ghiţă 36 de bărbaţi, victime ale violenţei domestice. Detalii despre ordinul de protecţie provizoriu

08 Jun 2019 1969

Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Constanţa, despre locuinţele pe care le vor pune la dispoziţia victimelor violenţei domestice (document)

19 Jan 2019 2351

Ministerul Afacerilor Interne. Ordin privind gestionarea cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti. Ce trebuie ştiut

29 Dec 2018 5606

Activitate pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, desfășurată în județul Constanța (galerie foto)

31 Oct 2018 641

Un năvodărean şi iubita lui parcurg 3.500 de kilometri pe bicicletă pentru a trage un semnal de alarmă! Cum îi poţi ajuta (galerie foto)

05 Oct 2018 8431

Iohannis a promulgat legea împotriva violenţei domestice. Poliţiştii pot intra cu forţa în casa agresorului (document)

15 Jul 2018 325928

Liderul de la Kremlin legalizează violenţa domestică. Putin a a promulgat controversata lege

07 Feb 2017 1283

Proiect Pedepse majorate pentru autorii de fapte de violenţă în familie şi eliminarea posibilităţii de împăcare cu victima

15 Oct 2016 1645

Cumplit! Un bărbat îşi bătea nevasta şi copiii până la leşin

04 Sep 2016 2077

„Sprijină femeile victime ale violenţei din judeţul Constanţa!“ Durata medie de emitere a unui ordin de protecţie - 22,5 zile

29 Aug 2016 2958

Propunere legislativă care să întărească protecţia victimelor violenţei domestice

28 Jan 2016 1051

Comunicat de presa - Maine este Ziua Internationala de eliminare a violentei impotriva femeilor. Psihologul, despre violenta domestica

24 Nov 2015 1290

Violenţa împotriva femeii omoară mai des decât accidentele! Câte constănţence agresate au cerut ordin de protecţie

12 Oct 2015 1816

Violenţa domestică ajunge la... Departamentul Egalităţii de Şanse

19 Jun 2015 999