Un ofiţer din promoţia 2021 a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“- Arma Jandarmi, încadrat la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa

 
  •  Comandantul unitatii, col. Dima Constantin, l-a asigurat pe tânărul absolvent de sprijinul său, l-a felicitat şi i-a dorit succes în activitatea pe care o va desfăşura în cadrul unităţii.
Ceremonia de numire în funcţie a slt. Ionică Robert Claudiu a avut loc luni, 26 iulie a.c., la sediul Gruparii de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa.
 
 Ofițerul a fost prezentat personalului unităţii, iar apoi a fost inclus într-un program de aprofundare a cunoştinţelor teoretice şi de perfecţionare a deprinderilor practice referitoare la misiunile de asigurare şi de menţinere a ordinii publice pe litoralul Mării Negre, dar şi la modul de comunicare în relaţia cu cetăţenii, pe timpul misiunilor.

După această scurtă perioadă de acomodare, acesta va fi repartizat la subunitate pentru a executa misiuni de asigurare a ordinii publice în staţiunile Năvodari, Mamaia, Costineşti, Neptun şi Vama Veche.
 
 Comandantul unitatii, col. Dima Constantin, l-a asigurat pe tânărul absolvent de sprijinul său, l-a felicitat şi i-a dorit succes în activitatea pe care o va desfăşura în cadrul unităţii.

Sursa foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 449

Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)

17 Apr 2024 1060

Jandarmii din Constanța înaintați în gradul următor, de Ziua Jandarmeriei Române! (FOTO)

03 Apr 2024 526

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Constanța

02 Apr 2024 537

Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de jandarmii din Tulcea în acest sfârșit de săptămână!

18 Mar 2024 515

Jandarmul sexy oferă flori femeilor (VIDEO)

01 Mar 2024 824

O poveste de curaj și solidaritate Un jandarm din Teleorman a salvat din incendiu un veteran de război (FOTO)

18 Jan 2024 563

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

10 Jan 2024 428

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1924

Arestare la Judecătoria Constanța Un polițist și un jandarm, amenințați cu acte de violență la Techirghiol

27 Dec 2023 1332

Accident mortal în zona restaurantului Sabrosso, din Constanța! Fost jandarm, condamnat. Dosarul, în apel

17 Dec 2023 1725

Averea și interesele lui Daniel Mihai Ferencz, inspector șef I la Unitatea Militară 0406 – Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța

12 Dec 2023 1682

Jandarmi noi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea

05 Dec 2023 699

Ziua Dobrogei celebrată de jandarmii din Tulcea (FOTO)

14 Nov 2023 801

Știri Constanța Jandarmii, prezenți la evenimentele din acest final de săptămână de la Constanța

10 Nov 2023 695