Un pas înainte pentru monumentul Zilei Dobrogei. Guvernul a adoptat hotărârea pentru transmiterea terenului pe care va fi amplasat către MApN


•    „Data de 14 noiembrie 1878 a reprezentat un moment istoric important care a marcat întreaga istorie modernă a României, prin revenirea Dobrogei la patria-mamă“, se arată în expunerea de motive a MApN

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 7 august, hotărârea privind înscrierea unui imobil situat în municipiul Constanța, judeţul Constanța, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Pe suprafața respectivă se va ridica monumentul comemorativ de for public dedicat Zilei Dobrogei,.
Este vorba, pe de o parte, despre terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Metro 2, judeţul Constanţa, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 249783, nr. cadastral 249783, pentru înfiinţarea unui cimitir militar, și o parte din terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, lot 1, judeţul Constanţa, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 228940, nr. cadastral 228940, pentru amplasarea unui monument comemorativ de for public dedicat Zilei Dobrogei.
 
În expunerea de motive, Ministerul Apărării Naționale arăta că:

„Data de 14 noiembrie 1878 a reprezentat un moment istoric important care a marcat întreaga istorie modernă a României, prin revenirea Dobrogei la patria-mamă, eveniment care a contribuit la întărirea economică a micului regat şi a constituit un pas important în procesul de desăvârşire a unităţii de stat a românilor, încheiat prin Marea Unire din anul 1918.
Astfel, pentru sărbătorirea anuală a acestui eveniment istoric, data de 14 noiembrie a fost instituită ca Ziua Dobrogei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2015.
 Întrucât Armata a avut o contribuţie determinantă la înfăptuirea acestui moment istoric prin participarea sa la Războiul de Independenţă în perioada 1877-1878, pentru sărbătorirea anuală a acestui eveniment la nivelul garnizoanei Constanţa, Ministerul Apărării Naţionale are în intenţie edificarea unui monument comemorativ de for public, care va contribui major la cultivarea valorilor naţionale şi a simţului patriotic în rândul tinerei generaţii şi va constitui un reper pentru generaţiile următoare.
 În urma analizei efectuate de către Ministerul Apărării Naţionale şi a corespondenţei purtate cu Primăria Municipiului Constanța pentru identificarea unei locaţii în vederea amplasării monumentului de for public, a fost identificat un teren în suprafaţă de 91 mp, parte din imobilul aflat în domeniul public al municipiului Constanţa, situat în intravilanul municipiului Constanţa, strada Traian, zona Tribunal Constanţa, judeţul Constanţa, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 228940, nr. cadastral 228940, pentru care a fost obţinut acordul autorității publice locale, prin scrisoarea nr. 176042/2018, în vederea iniţierii de către Ministerul Apărării Naţionale a demersurilor care fac obiectul prezentei note.
 
După aprobarea notei şi transmiterea cererii Guvernului către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, prin grija autorităţii publice locale vor fi efectuate operaţiunile de dezmembrare a terenului în suprafaţă de 91 mp care face obiectul prezentei note, din imobilul înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 228940, nr. cadastral 228940. Imobilul sus-menţionat nu face obiectul cererilor de revendicare/restituire ori ale unor litigii şi nu este grevat de sarcini, în conformitate cu extrasul de carte funciară actualizat, cuprins în documentaţia justificativă la prezenta notă“.



Terenul pe care MApN urmează să amplaseze monumentul dedicat Zilei Dobrogei se află în apropierea Palatul Justiției din Constanța.
În urma analizei efectuate la nivelul Ministerului Apărării Naționale și a corespondenței purtate cu autoritatea publică locală, a fost identificat terenul în suprafață de 91 mp (105 mp din măsurători), aflat în domeniul public al municipiului Constanța, situat în intravilanul municipiului Constanta scuar Tribunal , lot 1, județul, Constanța, înscris în cartea funciară a municipiului Constanța pentru care a fost obținut acordul Ministerului Apărării Naționale înregistrat la Primăria municipiului Constanța.

Terenul în suprafață de 2866 mp din care face parte terenul pe care va fi ridicat monumentul este inclus în lista bunurilor care aparțin domeniul public al municipiului.
 



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea de la Adamclisi și Monumentul Tropaeum Traiani

24 Nov 2023 1896

Ziua Dobrogei 2023, la Constanța Ceremonie cu depunere de coroane la Monumentul dedicat eroilor Războiul de independență al României (FOTO+VIDEO)

14 Nov 2023 1124

Ziua Dobrogei celebrată de jandarmii din Tulcea (FOTO)

14 Nov 2023 801

Cristea Grosu, restaurator al Monumentului Independenței de la Tulcea și personalitate a sculpturii dobrogene

22 Jun 2023 1504

134 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Mihai Eminescu Monumentul, conferințele și volumul dedicate la Constanța lui Eminescu

15 Jun 2023 1243

Ceremonial militar și religios a Monumentul Independenței din municipiul Tulcea de Ziua Dobrogei

09 Nov 2022 1680

In memoriam Cristea Grosu, sculptorul care a restaurat Monumentul Independenţei de la Tulcea

21 Jun 2022 1444

#Dobrogea143 Ziua Dobrogei, marcată la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Nov 2021 3515

Ce s-a mai întâmplat pe terenul pe care MApN trebuia să amplaseze monumentul dedicat Zilei Dobrogei din Constanța?

11 Nov 2021 2242

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Tropaeum Traiani, reper latin al României și emblema milenară a Dobrogei (galerie foto+video)

28 Oct 2021 5369

#DobrogeaDigitală Monumentul Victoriei de la Adamclisi – Trofeul lui Traian din Dobrogea

06 Jul 2021 4912

#DobrogeaDigitală „Vă urăm ca această zi să devie începutul bunului trai şi al înfrăţirei între fiii aceleiaşi ţări!”

01 May 2021 4749

#DobrogeaDigitală Ion Dănuț Jugănaru, directorul general CCINA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2020 2926

Ședință de Guvern. Se discută problema terenului, din Constanța, ce va fi folosit de MApN pentru monumentul dedicat Zilei Dobrogei

07 Aug 2020 2855

Carl Schuchhardt - un arheolog german în Dobrogea (1884-1918) (II) Amintiri despre Constanţa, Ovidius şi anticul Tomis

20 Feb 2020 3270