Universitatea Ovidius din Constanța, la „Erasmus+ Sport Info Day 2022”



Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a participat, în perioada 31 ianuarie - 1 februarie 2022, la reuniunea internațională dedicată pregătirii candidaturilor pentru proiectele Erasmus Plus în domeniul sportului, „Erasmus+ Sport Info Day 2022”, informează ec. drd. Răzvan-Ionuț Drugă, referent în cadrul biroului Erasmus+. 
           
Manifestarea a fost organizată de Comisia Europeană (CE) împreună cu Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), în mediul online, reunind instituții de învățământ superior, federații, cluburi și asociații sportive, mai informează sursa citată. 
 
„A fost vorba despre o sesiune de informare în care ne-au fost prezentate obiectivele și structura noului program, cu adresabilitate în domeniul sportului, o masă rotundă despre prioritățile noilor acțiuni construite pe direcții specifice precum: încurajarea stilului de viață sănătos, pentru toți; promovarea integrității și a valorilor în sport; promovarea educației în și prin sport sau combaterea violenței și a rasismului, a discriminării și a intoleranței în sport.

Graţie ideilor comune împărtășite cu ceilalți participanți și a experienței dobândite în ultimii ani, UOC a primit invitația de a deveni membră în diferite consorții pentru scrierea, depunerea și implementarea unor proiecte de mare anvergură”, a precizat ec.drd. Răzvan-Ionuț Drugă.
 
Din partea Universității „Ovidius” din Constanța, la eveniment au participat cadre didactice ale Facultății de Educație Fizică și Sport și reprezentanți ai Biroului pentru Programul Erasmus Plus.
 
Foto: Facebook/ Universitatea „Ovidius” din Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța angajează. Iată ce post este scos la concurs

29 Mar 2024 395

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 530

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1237

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 785

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 449

Zilelor Porților Deschise Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională

20 Mar 2024 457

Justiție Constanța Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

19 Mar 2024 585

Conferința „Dragoste, Rușine, Ură- despre Emoții și Buna Ordine în Țările Române, sec. XVIII-XIX”, la Universitatea Ovidius din Constanța

13 Mar 2024 500

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 734

Universitatea Ovidius Constanța Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică

05 Mar 2024 594

Universitatea „Ovidius” din Constanța, dată în judecată de fostul rector Tiberius Dănuț Epure

05 Mar 2024 1466

UPDATE. Universitatea „Ovidius” Constanța caută firmă pentru furnizarea de servicii auxiliare ce vizează proiectul „Ovidius Engineering Hub” (DOCUMENT)

03 Mar 2024 617

Diane Vancea, realeasă președinte al Senatului Universității „Ovidius“ din Constanţa. Iată cine sunt cei doi vicepreședinți

29 Feb 2024 812

Universitatea „Ovidius” din Constanța, vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Atletism 2024 (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 757

Expoziția itinerantă „Mamaia. Peisajul de ieri și provocările actuale”, deschisă la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, de la începutul lui martie

28 Feb 2024 624