Universitatea „Ovidius” din Constanța marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor Virale

  • Campusul Universității Ovidius din Constanța şi clădirea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) vor fi iluminate în seara de 28 iulie a. c. în culorile și cu mesajele specifice campaniei dedicate Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor Virale: „Ceasul eliminării” și „Hepatita nu așteaptă. Testează-te! Tratamentul îți poate salva viața”, informează prof. univ. dr. Eugen Dumitru, Manager proiect LIVE(RO) 2-Sud-Est (Dobrogea).
Potrivit sursei citate, campania urmărește creșterea nivelului de conștientizare, educare și informare a populației cu privire la factorii de risc, modul de transmitere și impactul pe care hepatitele virale îl au asupra stării de sănătate a populației la nivel mondial, și se adresează populației generale, medicilor și autorităților. 

„Suntem conștienți de eficacitatea tratamentului, iar hepatita virală C, nu ne mai sperie. Problema anilor ce vor urma, nu este cu ce ne tratăm pacienții, pentru că aceasta nu mai e o problemă, ci să-i găsim pe acești pacienți în comunitate, pentru că ei există, dar nu știu că sunt infectați.

De aceea, și noi, la nivelul Constanței, în întregul județ, am pornit o campanie de screening populațional, în urmă cu trei-patru luni. Astfel, ne-am orientat atât către cabientele medicilor de familie, dar și către marile unități industriale din Constanța, acolo unde oamenii sunt aglomerați în comunități profesionale.

Am deasfășurat acțiuni de testare, în mai multe unități industriale din Portul Constanța, Administrația Portului, Oil Terminal și City Bus Constanța. Ca o noutate, menționez că suntem în discuții cu Centrul Regional de Transfuzii Constanța pentru a realiza un protocol de colaborare prin care persoanele depistate pozitiv, să se poată adresa direct Clinicii de Gastroenterologie a Spitalului Județean Constanța, pentru a putea fi investigate și tratate conform celor mai noi protocoale terapeutice”, a precizat prof. univ. dr. Eugen Dumitru.


Totodată, în cadrul campaniei de conștientizare sunt promovate atât cele mai ample programe regionale de testare - programele regionale de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli cronice hepatice secundare infecțiilor cu virusuri hepatitice B, D, C – LIVE(RO) 2 SUD și EST, cât și testarea gratuită în randul comunităților vulnerabile, persoanelor care locuiesc în mediul rural și persoanelor private de libertate.

De asemenea, vor fi dezbătute posibilitățile de tratament pe care le au pacienții din Romania prin programele naționale ale CNAS.

Campania dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor are la bază un parteneriat stabilit între Universitatea Ovidius din Constanța, Consiliul Judetean Constanta, Romanian Association for Liver Diseases (RoALD), afiliată si sub egida SRGH, UMF Carol Davila București, Spitalul Universitar de Urgență București, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), Societatea Națională de Medicină de Familie (SNMF), UMF Grigore T. Popa Iași, UMF și Spitalul Județean Craiova și se defășoară în câteva centre universitare din București, Iași, Constanța și Craiova.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 383

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 295

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 507

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 635

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 352

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 302

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 374

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 589

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 769

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 457

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 521

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 723

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 630

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 436

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 557