Universitatea Ovidius din Constanța Mesaj de condoleanțe la decesul Gabrielei Lilios

  • Medicul de familie și conf. univ. dr. Gabriela Lilios s-a stins din viață.

Gabriela Lilios a susținut cursuri din anul 2007 în cadrul Facultății de Farmacie a Universităţii „Ovidius”.

Iată mesajul de condoleanțe transmis de reprezentanții Universității Ovidius din Constanța:

Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului conf. univ. dr. Gabriela Lilios, din cadrul Facultății de Farmacie.

Cu o importantă activitate profesională didactică și de cercetare, desfășurată timp de 13 ani în cadrul acestei facultăți, conf. univ. dr. Gabriela Lilios a publicat 12 cărți la edituri recunoscute atât în țară, cât și în străinătate, precum și un număr important de articole științifice, cu impact la nivel internațional și național.

Conf. univ. dr. Gabriela Lilios s-a remarcat prin contribuția semnificativă în realizarea de colaborări internaționale, fiind, de asemenea, membru în organizații științifice și profesionale de prestigiu din țară și de peste hotare.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care au cunoscut-o. Dumnezeu să o odihnească în pace!


Citește și: Constanța. S-a stins din viață medicul Gabriela Lilios!
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în lumea muzicii românești! A murit artistul orb George Nicolescu (VIDEO)

26 Mar 2024 987

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață Nicolae Manolescu!

23 Mar 2024 837

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 520

S-a stins din viață profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii

18 Mar 2024 506

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 758

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preafericitul Părinte Neofit, s-a stins din viață

14 Mar 2024 524

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 741

Doliu în lumea culturii A murit scriitorul Dinu Săraru la vârsta de 92 de ani

02 Mar 2024 685

Mesajul lui Emil Constantinescu despre trecerea în neființă a lui Max Bădin „Regret profund că nu mai este printre noi și că nu am avut ocazia să-mi iau rămas bun”

02 Mar 2024 750

Un fost lider politic de dreapta din Constanța a murit în această dimineață!

01 Mar 2024 4431

„Drum lin, Maestre!“ Maestrul dirijor Gheorghe Stanciu s-a stins din viață. Mesajul Teatrului Național de Operă și Balet Constanța

29 Feb 2024 706

A murit Gheorghe Stanciu, fost dirijor la Teatrul Național de Operă și Balet Constanța

29 Feb 2024 1894

Primăria Cernavodă, în doliu! Un consilier local PNL s-a stins din viață la doar 55 de ani

26 Feb 2024 707

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, deplânge moartea criticului şi istoricului literar Alex Ştefănescu

25 Feb 2024 711

Doliu în lumea literară românească. S-a stins din viață criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu

25 Feb 2024 833