UNSAR a sesizat Comisia Europeană cu privire la plafonarea tarifelor RCA

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) consideră că plafonarea tarifelor RCA încalcă principiul pieței libere, concurențiale, prevăzut de Constituția României, dar și o serie de reglementări europene, astfel că a sesizat Comisia Europeană cu privire la aceste aspecte.
 
"Ca urmare a aprobării de către Guvern a tarifelor plafonate pentru polița de asigurare obligatorie auto, UNSAR își reafirmă intenția de a acționa pe toate căile posibile pentru ca reglementările specifice acestui domeniu să respecte cadrul legislativ existent, atât la nivel național, cât și european. În primul rând, plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituția României, cel al unei piețe libere, concurențiale, iar membrii UNSAR analizează în acest moment cele mai bune variante de a acționa împotriva acestei prevederi. UNSAR a sesizat deja Comisia Europeană cu privire la încălcările Directivei 2009/138/CE și ale Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, existând premisele ca România să fie sancționată pentru încălcarea legislației comunitare", se menționează într-un comunicat al UNSAR.
 
Potrivit UNSAR, normele europene interzic atât plafonarea unor tarife în absența unui sistem general de control al prețurilor, cât și posibilitatea de a aplica tarife ca element de sprijin sau protecție pentru o anumită industrie.
 
"Având în vedere faptul că România nu are un sistem general de control al prețurilor, este imposibil din punct de vedere legal să aibă un cadru care să se refere strict la piața de asigurări. Mai mult, modul în care au fost emise aceste reglementări conduce la ideea că această măsură a fost luată doar pentru a răspunde la presiunile transportatorilor, invocându-se o situație de criză în piață. Această criză nu a putut fi fundamentată economic, printr-o analiză financiară solidă a pieței de transporturi din România", se subliniază în comunicat.
 
Mai mult, UNSAR susține că societățile de asigurări se confruntă cu probleme financiare, având în vedere că în ultimele nouă luni, asigurătorii din România au primit infuzii de capital de la acționarii străini în valoare de 90 de milioane euro, afacerile pe această linie generând pierderi de 2,8 miliarde lei în nouă ani.
 
"În urma măsurilor aprobate de Guvern, pierderile societăților de asigurare vor crește și nu se vor limita doar la cele șase luni prevăzute pentru plafonare de Ordonanța de Urgență 54/2016, ci își vor face simțite efectele pe o perioadă mult mai lungă, greu de estimat, dat fiind specificul asigurării RCA", se subliniază în documentul citat.
 
Mai mult, după încheierea perioadei de șase luni în care tariful este plafonat, cel mai probabil vom asista la o revenire la tarife sustenabile pentru asigurători, situație care va crea din nou percepția unor dezechilibre în piață, mai spun reprezentanții UNSAR.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 503

Evenimente Constanța weekend 12-14 aprilie! Unde puteți petrece clipe relaxante în acest sfârșit de săptămână

11 Apr 2024 801

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 546

Cumpărări directe Constanța ABADL, asigurări obligatorii pentru aproape 50 de autoturisme din patrimoniul propriu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 392

IPJ SibiuUn bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

21 Mar 2024 349

Ghidurile de finanțare pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, publicate în Monitorul Oficial

12 Mar 2024 813

IPJ SibiuPolițe RCA false

11 Mar 2024 319

Firma secretarului general al UNTRR furnizează servicii RCA pentru Consiliul Județean Constanța (DOCUMENT)

27 Feb 2024 776

Polițele de asigurare obligatorie RCA pentru autobuze electrice din municipiu Constanța, cumpărate de la Groupama Asigurări SA

27 Feb 2024 545

Transport Public SA Tulcea a cumpărat servicii de asigurare RCA și CASCO pentru aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

22 Feb 2024 753

Cumpărări directe Constanța Primăria, achiziție de polițe de asigurare obligatorie și facultativă pentru mai multe autoturisme (DOCUMENT)

12 Feb 2024 751

Oficial de la ISU B-IF despre cazul brokerului cercetat pentru emiterea mai multor polițe falsificate

02 Feb 2024 849

George Simion a încercat să intre cu protestatari AUR în sediul ASF

26 Jan 2024 551

Măsuri concrete pentru protejarea asiguraților RCA, transmise de ASF după discuțiile cu transportatorii

25 Jan 2024 761

ASF a aprobat o nouă formulă de calcul a RCA pentru transportatori

19 Jan 2024 694