UPDATE Constanța. Ali Șenol și Marilena Dragnea, numiți în funcția de subprefecți. Ceremonie de învestire (GALERIE FOTO și VIDEO)



Marilena Dragnea a fost numită în funcția de subprefect al județului Constanța.

Joi dimineață, 13 ianuarie, are loc învestirea la sediul Insituției Prefectului – Județul Constanța, în format online.



De meserie jurist, Marilena Dragnea este consilier judeţean PSD și secretar general adjunct al organizației județene a PSD Constanța.

Marilena Dragnea a ajuns în atenția publicului pe vreme când activita în cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri, conduse la acel moment de Jean Paul Tucan.

În anul 2016, a candidat fără succes la Primăria Năvodari, din partea PNL.

Trei ani mai târziu părăsea PNL, o dată cu instalarea unei noi conduceri la nivelul organizației județene a liberalilor.

În 2019 A fost numită pentru scurt timp la conducerea societății Mamaia SA, aflată în subordinea Ministerului Turismului.

În 2020 a făcut campanie pentru social-democrați și și a fost recompensată cu un mandat pe listele PSD pentru Consiliul Județean.


Potrivit ultimei declarații de avere depuse la începutul mandatului de consilier județean, Dragnea și familia sa, deţin două imobile, unul în Corbu şi altul în Năvodari și două autoturisme.

UPDATE

Marilena Dragnea și Ali Șenol au depus jurământul.

După finalizarea investirilor, cei doi vor susține declarații de presă.

UPDATE: 2

„Îmi doresc foarte mult să fiu un sprijin pentru toate UAT-urile din județ, să contribui la dezvoltarea județului. Atribuțile pe care le voi primi îmi vor spune clar domeniul și zona în care îmi voi susține activitatea. Sunt un om responsabil. Îmi doresc să fie foarte multă liniște„ - a declarat Marilena Dragnea. 

„Buna ziua din nou! Am detinut funcția de subprefect anterior. Incepand din secunda urmatoare trecem la treaba asa cum ni s-a transmis. Multumim echipei in frunte cu domnul prefect. Suntem din nou o echipa si vom face fata asa cum am demonstrat-o pana acum. In functie dr proiectele pe care le are domnul prefect speram sa aducem plus valoare judetului Constanta si Romaniei" - a declarat Ali Șenol. 


Prefectul Județului Constanța, Silviu Coșa a declarat că astăzi vor fi emise ordinele de prefect privind noile atributii.

„Ținând cont de faptul ca Institutia Prefectului este reprezentantul Guvernului îin teritoriu, ori de cate ori simt nevoie de restrangeri sau atribuiri de noi nu voi ezita" - a precizat Silviu Coșa. 


Șenol Ali a precizat că Uniunea Democrata Turca din România a decis să îl propună. 









Sursa video: Facebook/ Ministerul Afacerilor Interne, Romania, ZIUA de Constanța
Sursa foto: ZIUA de Constanța



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1658

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Marilenei Dragnea, subprefectul județului Constanța (DOCUMENTE)

02 Dec 2023 1220

Senatorul Felix Stroe, alături de mai mulți primari din județul Constanța, la Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării

30 May 2023 1399

Pachetul legislativ pentru creșterea natalității, propus de Ministerul Familiei, prezentat la Cumpăna

26 Mar 2023 1322

Ce cadou a primit de 8 Martie, Marilena Dragnea, subprefectul județului Constanța?

08 Mar 2023 1667

LIVE De Dragobete, Iubește Românește! Primăria Cumpăna sărbătorește printr-un eveniment special (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2023 1861

Ionel Dia este cel mai nou consilier județean

17 Feb 2022 3729

Consiliul Județean Constanța, întrunit în ședință ordinară. Ce s-a discutat

28 Jan 2022 1353

Declarații de avere Ce bunuri dețin cei doi subprefecți ai județului Constanța (DOCUMENTE)

13 Jan 2022 2701

Dragnea Marilena și Ali Șenol, numiți în funcţia de subprefecți ai județului Constanţa

12 Jan 2022 2744

De la PNL la PSD via Prefectura Constanța! Un consilier județean propus pentru funcția de subprefect al județului

22 Dec 2021 2955

PSD și-a desemnat candidatul pentru funcția de subprefect al județului Constanța!

21 Dec 2021 4885

Ce averi și interese au aleșii județeni constănțeni din actualul mandat? (II)

23 Jan 2021 2588

Vândut de Mazăre în 2007 Primăria nu mai deţine terenul de sub Cazinoul din Mamaia. Prin decizia 32/2019 a ÎCCJ, acesta a revenit statului român (galerie foto+documente)

18 Dec 2019 7893

Marilena Dragnea s-a întors şefă la Mamaia SA

09 Nov 2019 5436