UPDATE. Constanța Fetița filmată în timp ce era bătută de mamă, dar și frații ei vor ajunge în grija tatălui (VIDEO)



Femeia care a filmat în timp ce își lovea și agresa verbal fiica în vârstă de 2 ani a fost reținută de polițiștii din cadrul IPJ Constanța sâmbătă seara, 8 ianuarie 2022, iar copilul a fost preluat, împreună cu cei doi frați ai săi, de asistenții sociali din cadrul DGASPC Constanța pentru stabilirea măsurilor de protecție necesare, întrucât tatăl acestora nu se afla în țară la acel moment.  

Copiii sunt despărțiți la doi asistenți material, iar bărbatul vrea să-i ia în cursul zilei de azi pe toți trei, după ce, inițial, acesta le-a spus asistenților că nu poate astăzi. 

Astăzi, 10 ianuarie, tatăl copiilor a revenit în țară pentru a-i prelua din plasament pe cei trei minori. 

Paul Foleanu, fost consilier local de la Mangalia, este avocatul tatălui. 

„(…) Din estimările pe care le-a făcut reprezentantul Protecției Copilului, I s-a spus că de-abia poimâine, probabil, vor putea să îi dea copiii acasă. Mie mi se pare un pic anormal, (…) copiii și-așa sunt traumatizați pentru că au fost luați de acasă și duși la asistenți maternali și să mai stea încă două zile acolo, nu văd justificarea”, a declarat avocatul Paul Foleanu. 

 

„Eu vreau să-mi iau copii astăzi pentru că sunt disperat și tocmai de aia am venit, să-mi iau copiii mei, nu? Mi s-a zis că dacă vine tatăl copiilor, o să dea copiii. (..)”


Aceasta a adăugat că le poate oferi copiilor toate necesitățile.

„Le aduc tot ce vor ei. Copilașii mei vreau să mi-i iau! Au fost la mine acasă, au făcut anchetă. (…) le aduc tot ce vor, dar vreau copiii astăzi”


Tatăl copiilor a precizat că femeia va sta la rudele sale din Bacău, întrucât aceasta nu are voie să se apropie de copii, fiind emis un ordin de protecție pentru fetița în vârstă de 2 ani. 

Acesta a spus că nu știe de ce mama acestora a avut un comportament atât de violent, punctând că a plecat să muncească în străinătate știind că micuții sunt pe mâini bune.

„Ea e o mama iubitoare (…) a avut grijă de copiii mei”


Paul Foleanu, avocatul tatălui, a precizat că vor fi făcute toate demersurile necesare pentru a-i efectua femeii un control psihiatric și, dacă se impune, să-i ofere un tratament de specialitate. 

„(...) În mod cert, ea își va respecta obligația dispusă prin controlul judiciar să nu ia legătura cu copilul cel mic, dar pentru ceilalți doi nu este niciun fel de problemă. Ea trebuie să îi vadă, sunt copiii ei”


UPDATE


Reprezentanții DGASPC Constanța au anunțat bărbatul că îi vor fi încredințați copiii după ce le prezintă cazierul judiciar. 

Oficial de la IPJ Constanța 


În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care se observă cum o persoană aduce injurii și exercită acte de violență asupra unei minore, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, face următoarele precizări: 

În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au luat la cunoștință despre imaginile de pe o rețea de socializare și au demarat verificările în cauză, stabilind identitatea persoanei. Este vorba despre o femeie, de 29 de ani, din municipiul Constanța, iar minora agresată, în vârstă de 2 ani, este fiica acesteia.

Din primele cercetări, se pare că filmarea ar fi din luna decembrie a anului 2021. 

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, totodată fiind emis, pe loc, un ordin de protecție provizoriu împotriva mamei. 

Polițiștii au înștiințat D.G.A.S.P.C. Constanța, iar întrucât tatăl nu se află în țară, minora, împreună cu frații acesteia, de 5, respectiv, 8 ani, au fost preluați de reprezentanții instituției, în vederea dispunerii măsurilor de protecție socială. 

Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Unității Centrale de Analiză a Informației din Poliția Română, precum și a Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de duminică, 9 ianuarie 2022, aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.





Sursa foto și video: ZIUA de Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Bihor O octogenară rănită a fost salvată de pompieri, în Oradea

22 Apr 2024 219

Doi copii din Cernavodă au fugit de acasă pentru a se plimba singuri din municipiul Constanța! Mama minorilor, sancționată de polițiști

21 Apr 2024 629

Marea Britanie Puțini știu că regina Elisabeta a II-a avea o sosie. Cine este femeia care o înlocuia

20 Apr 2024 790

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 678

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 675

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 639

Constanța Femeie, reținută pentru înșelăciune – încasa avans pentru apartamente

19 Apr 2024 436

Societatea Yano & Edi SRL, înființată recent la Constanța

18 Apr 2024 472

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 473

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 571

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 523

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 586

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 390

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 687

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 577