UPDATE Președintele CJC, Mihai Lupu prezent la eveniment. Ambasadori și diplomați participă la Constanța la forumul international „Cum poate diplomația încheia un război“

Forumul international „Cum poate diplomația încheia un război“ la Constanța. foto: diplomacy360.comSub patronajul președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu la Constanța se va desfășura în data de 4 mai 2022 forumul international „Cum poate diplomația încheia un război“, organizat de Diplomacy360, în cooperare cu KOL Press.

La eveniment vor participa 150 de invitați: oficiali, diplomați, experți internaționali în domeniul securității, apărării și economiei
În prima zi este programată o vizită la Muzeul Național al Marinei Române (opțional) iar de la ora 11.00 va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, cu un discurs al lui Valentin Preda, fondator Diplomacy360.

În cadrul formului va fi prezentat un mesaj video al premierului Nicolae Ciucă, iar apoi vor vorbi ministrul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu, Simona Cojocaru – secretar de stat în cadrul MApN, David MUNIZ – Însarcinat cu afaceri la Ambasada Statelor Unite ale Americii și Mihai LUPU – Presedintele Consiliului Judetean Constanta.

A doua zi vor susține discursuri Füsun ARAMAZ – Ambasador al Republicii Turcia, Maciej LANG – Ambasador al Republicii Polone, Therese HYDEN – Ambasadorul Regatului Suediei, Rohovei Paun – Insarcinat cu afaceri, a.i.: Ambasada Ucrainei, moderator fiind Shaun RIORDAN – Director al catedrei în Diplomație și spațiu cibernetic la EIIS.

În continuare vor susține discursuri Col. Keith DERBENWICK – Atașat Apărare, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, Col. Daniel PARPAILLON – Atașat Apărare, Ambasada Franței în România, Lt.col. Sylvain GUIBORD – Atașat Apărare, Ambasada Canadei în România și Col. Jerzy JANKOWSKI – Atașat Apărare, Ambasada Poloniei în România, moderator fiind Gen.(r) Paul HURMUZ – Diplomat militar de carieră, Fost director adjunct al Diviziei de Informații a NATO.

Evenimentul se va încheia cu o vizită la CONSTANTA BUSINESS PARK – cel mai strategic și mai mare parc logistic și industrial aflat în dezvoltare la Marea Neagră.

Participare dedicată oportunităților de dezvoltare a județului Constanța
 

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a precizat pentru ZIUA de Constanța că are calitatea de speaker la acest eveniment în cadrul căruia va promova oportunitățile investiionale în județul Constanța dar și chestiuni de securitate în contextul conflictului din Ucraina.


„Am declarat, la începutul mandatului meu, că voi fi necruțător cu birocrația, corupția și lipsa de transparență, elemente care, după ce au fost combătute cu strictețe au avut impact deosebit atât pentru investitorii americani, cât și pentru structurile de securitate americane prezente la Marea Neagră. Obiectivul meu este dezvoltarea județului și voi prezenta oportunitățile și deschiderea noastră pentru investiții durabile și la evenimentul care va avea loc mâine", a spus Mihai Lupu.


Participarea șefului administrației județene se înscrie în seria evenimentelor demarate în septembrie 2021, concretizat prin prezența la Constanța a reprezentanților companiilor globale americane și a Armatei americane.

Din delegaţia participantă la discuţiile care au avut loc la Consiliul Județeaan Constanța și în cadrul cărora au fost trasate liniile de dezvoltare ale judeţului Constanţa au făcut parte atunci: Robert Earl, ofițer comandant Grupul de sprijin al zonei – Marea Neagră, sergentul maior Brian Ditzler, Jeremy McHugh, Comandantul garnizoanei Activitate de sprijin al armatei – Marea Neagră, precum şi reprezentanţi ai unor companii americane, precum Honeywell, Jacobs, Lockeed-Martin, Oracle, Cisco, Fortinet, Global Vision etc.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEMinistrul afacerilor externe Luminița Odobescu va participa la cea de-a 3-a ediție a Forumului Diplomatic de la Antalya

01 Mar 2024 651

Încălțăminte emblematică - fenomenul adidas Forum 84

27 Feb 2024 411

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 27 februarie 2024

27 Feb 2024 387

MApNParticiparea conducerii MApN la MSC 2024

16 Feb 2024 344

MAEPrima zi a participării ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la Forumul Economic Mondial de la Davos, ediția 2024

18 Jan 2024 328

Primăria Constanța Rezultatele digitalizării prin „SMART CT”, prezentate în cadrul unei conferințe. Proiectul are o valoare totală de 3.618.486,48 lei

13 Dec 2023 714

Dezbatere la SNSPA „Rezultatele PISA 2022 în contextul reformei naționale în domeniul educației”

08 Dec 2023 756

Președintele Iohannis „România este o gazdă din ce în ce mai atractivă pentru manufactura de tehnologii verzi“

04 Dec 2023 611

Președintele României, Klaus Iohannis, întâlnire cu reprezentanții European Youth Forum

03 Dec 2023 910

Forțele Navale Române Conferința internațională „Noi concepte, tehnologii și echipamente pentru dezvoltarea Forțelor Navale”, Ediția a II-a

21 Nov 2023 633

Casa Mării Negre Conferința internațională “Marea Neagră, războaie şi hegemoni”

15 Nov 2023 582

Ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer România este un „partener excepţional” în NATO şi merită sprijinul Germaniei „la nevoie”

10 Nov 2023 705

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO „NATO şi Uniunea Europeană sunt parteneri comuni ai Republicii Moldova“

09 Nov 2023 724

Autoritatea Vamală Română a participat la Forumul Internațional pentru Facilitarea Comerțului – Sprijinirea Exporturilor Ucrainene prin Coridoarele de Solidaritate

13 Oct 2023 585

Eveniment în Constanța „Educație la puterea a treia. Antreprenori, profesori, studenți. Pregătiți pentru viitor?”

09 Oct 2023 751