UPDATE. Vești bune pentru părinții din Constanța! Se redeschid creșele la capacitate maximă!

Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu a anunțat pe pagina sa de Facebook că se vor deschide toate creșele la capacitate maximă și astfel se va rezolva o problemă cu care se confruntă părinții care au încercat să își înscrie micuții la creșă. 

„VESTE BUNĂ PENTRU MAME!
Ca urmare a insistențelor noastre, a multor adrese trimise, cu contribuția importantă a doamnelor director Poptile Monica si Clipotă Cristina din cadrul D.G.A.S.Constanța, guvernul României a publicat Ordinul nr. 663/2021 care vizează redeschiderea creșelor la capacitate maximă. Mă bucur pentru această victorie legislativă obținută de echipa noastră pentru că rezolvă o problemă mai mult decât serioasă nu numai la nivelul Constanței, ci și la nivel național.
Pandemia COVID-19 a avut un impact serios asupra tinerelor mame. Imposibilitatea de a apela la un sistem instituționalizat dedicat copilașilor, și aici mă refer în special la creșe, a creat probleme serioase în rândul familiilor cu copii mici.
Îmbunătățirea condițiilor pentru tinerele familii constănțene este o prioritate constantă și voi face tot ce ține de mine să forțăm executivul în a prioritiza grija pentru mame si copilași. Totodată noi proiecte vor fi generate de către administrația constănțeană în această direcție“ - este mesajul transmis de viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu pe pagina sa de Facebook. 

UPDATE. Oficial de la Primăria Constanța

Vești bune! Se redeschid creșele la capacitate maximă! Și nu doar în Constanța

În urma insistențelor conducerii Primăriei Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială și a numeroaselor adrese transmise către Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, Guvernul României a emis zilele trecute un ordin prin care creșele din toată țara pot funcționa din nou la capacitate maximă.

O contribuție valoroasă au avut și solicitările multiple venite din partea mămicilor din Constanța, care ajunseseră la capătul răbdării pentru că nu mai aveau soluții. Vocea lor a ajuns la urechile Guvernului, care în cele din urmă a răspuns apelului municipalității constănțene.

Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu: „Mă bucur pentru această victorie legislativă obținută de echipa noastră pentru că rezolvă o problemă mai mult decât serioasă nu numai la nivelul Constanței, ci și la nivel național. Pandemia COVID-19 a avut un impact serios asupra tinerelor mame. Imposibilitatea de a apela la un sistem instituționalizat dedicat copilașilor și aici mă refer în special la creșe, a creat probleme serioase în rândul familiilor cu copii mici.

Îmbunătățirea condițiilor pentru tinerele familii constănțene este o prioritate constantă și voi face tot ce ține de mine să avem sprijinul Executivului în a aduce în prim plan grija pentru mame și copii. Complementar, administrația constănțeană va genera noi proiecte în această direcție".


Sursa foto: Primăria Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța „De-a lungul ultimilor ani s-au căutat mai multe soluții pentru reabilitarea și consolidarea Creșei nr. 6 de pe aleea Topolog“

18 Mar 2024 638

Fosta creşă nr. 6 de pe Aleea Topolog din Constanța va fi demolată. Primăria vrea să transforme spațiul în parcare. Integra Proiect Design SRL a primit contractul (DOCUMENT)

12 Mar 2024 1212

Angajări Constanța Post vacant la Creșa nr. 1 Mangalia. Condiții

27 Feb 2024 703

Cumpărări directe Constanța CNI caută diriginți de șantier pentru supervizarea lucrărilor la creșa din Murfatlar. „Ofertele cu prețuri neobișnuit de scăzute vor fi respinse“ (DOCUMENT)

22 Feb 2024 532

Primăria Constanța O nouă creșă va fi construită în municipiu

14 Feb 2024 737

CNI cumpără servicii de consultanță în domeniul securității pentru obiectivul de investiții „Construire creșă mică în orașul Murfatlar, județul Constanța”

08 Jan 2024 618

Locuri de muncă Constanța Creșa nr. 1 Mangalia scoate la concurs două posturi vacante. Iată ce trebuie să faci

19 Dec 2023 1305

CNI a atribuit contractul pentru construirea creșei din cartierul Palazu Mare din Constanța. Detalii despre proiect și despre firma câştigătoare (DOCUMENTE)

06 Oct 2023 1137

"Bebeluș luat bătut de la o creșă din Bragadiru”, material apărut în spațiul public. Precizările IPJ Ilfov

29 Sep 2023 905

O creșă va fi construită la Valu lui Traian, județul Constanța cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării

13 Jun 2023 1157

Atenție, părinți! A fost publicat Ordinul Ministerului Educației pentru înscrierea la grădiniță. Calendarul (DOCUMENTE)

31 May 2023 1772

Constănțeanul supărat Florin Cocargeanu, viceprimar Constanţa - „Vergil Chiţac a decis soarta Creşei nr. 6 de pe Aleea Topolog. În locul ei va fi construită o parcare supraetajată”!

08 May 2023 4608

Primăria Medgidia continuă investiția la noua creșă din municipiu (DOCUMENT)

20 Apr 2023 1338

Tragedie fără margini! Patru copii au fost uciși într-o creșă. Cine este suspectul

06 Apr 2023 1671

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial A fost majorat tichetul de creșă

02 Apr 2023 1183