Vasile Dîncu „Este necesar un nou fundament pentru postura NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic“

Vasile Dîncu, foto: ZIUA de Constanța Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a participat, în zilele de 15 și 16 iunie, la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO.
În condițiile războiului din Ucraina, discuțiile au fost axate pe definirea pachetului decizional şi a perspectivelor strategice, care vor oferi substanță Summit-ului de la Madrid, de la sfârșitul acestei luni.


Reuniunea a debutat cu o cină de lucru, cu participarea  reprezentanților statelor partenere ale NATO - Finlanda, Suedia, Georgia și Ucraina, în cadrul căreia au fost discutate situația actuală din Ucraina, precum și posibilitățile creșterii sprijinului pentru partenerii estici. În prezența oficialilor UE, au fost analizate perspectivele de dezvoltare ale parteneriatului strategic NATO-UE, rolul ambelor organizații pentru consolidarea ordinii internaționale bazate pe reguli și abordarea provocărilor de securitate.

Cu acest prilej, ministrul Vasile Dîncu a subliniat impactul acțiunilor Rusiei și implicațiile pentru securitatea Euro-Atlantică și a evidențiat necesitatea menținerii solidarității aliate şi sprijinului pentru Ucraina. Totodată, oficialul român a accentuat importanța consolidării sprijinului pentru Republica Moldova și Georgia, state partenere vulnerabile la amenințarea rusă.

Ministrul apărării naționale a salutat și contribuțiile substanțiale ale Finlandei și Suediei la securitatea Euro-Atlantică și a reiterat sprijinul României pentru un proces rapid de aderare la NATO a acestor doi parteneri.
 


„Este necesar un nou construct și un nou fundament pentru postura NATO de descurajare și apărare pe flancul estic, la nivelul tuturor domeniilor operaționale. Trebuie să trecem de la o Prezență Înaintată, la o Apărare Înaintată credibilă, adaptată la noul context securitar. Avem speranța că Summit-ul de la Madrid va confirma angajamentul aliat pentru acest deziderat”, a declarat ministrul Vasile Dîncu.


 Totodată, au fost trecute în revistă evoluțiile în planul eforturilor vizând partajarea echitabilă a responsabilităților (Burden Sharing/BS) la nivel aliat. Oficialul român a evidențiat decizia României de  a suplimenta bugetul alocat apărării la 2,5 % din PIB, începând cu anul 2023.
           


„Finanțarea comună se află în centrul succesului Alianței în îndeplinirea sarcinilor sale. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie clară de un angajament solid și adaptat la cerințele Agendei NATO 2030. Am susținut cu fermitate propunerile Secretarului General de a crește bugetele finanțate în comun ale NATO, pentru a implementa deciziile adoptate la Summit-ul NATO din 2021”, a punctat ministrul apărării. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Dîncu, ales preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

07 Mar 2023 912

Procesul militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma și muniția de război a început cu o amânare!

03 Nov 2022 2313

Ministrul Apărării Naționale, în vizită oficială în Republica Georgia

17 Oct 2022 958

Dîncu, despre războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei Regiunea Mării Negre a devenit o zonă de maximă atenţie pentru NATO

12 Oct 2022 1011

Ministrul apărării naționale, la Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO. Agenda evenimentului

12 Oct 2022 1061

Vasile Dîncu, despre pensiile militare În tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii

08 Oct 2022 1439

Ministrul Apărării Naționale mesaj la începutul anului universitar „Mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră este grea, dar nobilă“

03 Oct 2022 1014

Ministrul apărării naționale a adus un omagiu victimelor Holocaustului

16 Sep 2022 1176

Ministrul Apărării Naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

09 Sep 2022 1146

Vasile Dîncu, la deschiderea anului școlar 2022-2023 „Tinerii de astăzi vor fi militarii de mâine, capabili să ia decizii“

05 Sep 2022 1063

Ministrul apărării naționale prezent la festivitatea de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

29 Jul 2022 1106

Ministrul Vasile Dîncu „Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Național al României“

29 Jul 2022 1417

Tineri sportivi ai CSA Steaua, felicitați de ministrul apărării naționale

27 Jul 2022 1148

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu președintele Comisiei de Apărare a Adunării Naționale din Franța

21 Jul 2022 1193

De Ziua Aviației Române, ministrul Apărării aduce un omagiu militarilor decedați în catastrofa aeriană din județul Constanța

20 Jul 2022 1166