Vergil Chițac „Am amendat Polaris. Credeți că mă joc cu ei?“

 Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța deschidere oficial Expoziției-eveniment CONSTANȚA SMART ENERGY EXPO 2022, care are loc vineri, 19 august, ora 13.00, la Pavilionul Expozițional Constanța.

La eveniment s-a aflat și Vergil Chițac. Acesta a vorbit cu jurnaliștii prezenți la eveniment despre problema gunoaielor, dar și despre contractul cu Polaris. 


Trebuie să se respecte legea. Legea, ulterior contractului și graficului spune că ei trebuie să ridice de câte ori este nevoie. Salubritatea este o chestiune de sănătate publică și nu ne putem juca cu ea.N-au cerut să creștem devizele.

Pot înțelege. S-a scumpit conbustibilul și consumă mult combustibil. Dar noi nu putem face asta peste noapte. Avem și noi o procedură, trebuie să avem expert contabil, trebuie să ne dea ei toată contabilitatea lor. Să vedem dacă au profit. Procedura durează. Discuția ca sunt pe minus, pot înțelege, dar acceptăm.   
 
Am amendat Polaris. Credeți că mă joc cu ei?
 
Restul ne judecăm. Vom accepta ce spune instanța.


Amintim că, CLM a votat pentru adiționarea contractului cu Polaris M Holding.

Urgența era aprobarea tarifelor pentru colectarea selectivă însă în contractul adițional au fost modificate mai multe articole cu care prestatorul activității de salubrizare nu este de acord. „Dacă nu va dori să-și însușească întreg contractul adițional, vom merge în instanță”, a spus primarul Chițac în aceeași conferință de presă.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

info-sud-est.ro Viceprimarul PNL al Constanței refuză să spună de ce a semnat un contract de 35.000 de euro pentru asociația cumnatului și partenerului său de afaceri/Ionuț Rusu a ținut la sertar o solicitare ISE timp de 38 de zile

28 Mar 2023 634

DNA a clasat un dosar care îi viza pe primarul Chițac și prefectul Coșa. Nemulțumit, reclamantul s-a adresat Tribunalul dar plângerea i-a fost respinsă!

28 Mar 2023 805

USR Constanţa a lansat petiţia „STOP vânzării plajelor din Mamaia! Acestea sunt ale constănţenilor, nu ale lui Chiţac, PNL şi PSD“

27 Mar 2023 714

Arhiepiscopia Tomisului l-a dat în judecată pe primarul Constanței „întrucât a omis să-și mai țină cuvântul“ (MOTIVARE)

27 Mar 2023 6625

UPDATE Cine le va administra? Reabilitate cu bani din PNDL, două creșe din Constanța sunt pustii! Nu au primit autorizaţii necesare pentru funcționare

26 Mar 2023 1201

Primarul Vergil Chiţac, mesaj de Ziua Greciei „La mulți ani, Grecia! Χρονια πολλα, Ελλαδα!“

25 Mar 2023 720

Primarul Chițac a semnat oficial încetarea contractului de management al Feliciei Ovanesian

24 Mar 2023 946

Decizia primarului Chițac care a scos-o din sărite pe Felicia Ovanesian! (DOCUMENT)

23 Mar 2023 4926

Primarul Vergil Chițac „Instanța ne-a dat dreptate! Reamenajăm și modernizăm locurile de joacă din Constanța“

21 Mar 2023 659

Situația incertă a celui mai mare teren de pe traseul bulevardului Madrid, vizat de expropriere La OCPI figurează intravilan, Primăria l-a evaluat și îl despăgubește ca extravilan! Ce spun părțile implicate? (DOCUMENT)

14 Mar 2023 3897

Profesor universitar Marina Cap-Bun, de la Universitatea Ovidius, premiată în cadrul Galei Femeilor Liberale

12 Mar 2023 1680

Primarul Vergil Chițac „S-au încheiat lucrările de reabilitare și modernizare de la Școala 16 Marin Ionescu Dobrogianu“ (GALERIE FOTO)

11 Mar 2023 694

Primarul Vergil Chițac(PNL) a anunțat că îi retrage atribuțiile viceprimarului USR, Florin Cocargeanu. Care a fost reacția acestuia? (VIDEO)

10 Mar 2023 2369

„Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze“. Mesaj descoperit în zidurile Cazinoului din Constanța (GALERIE FOTO)

07 Mar 2023 1231

Începe evaluarea secretarului general al municipiului Constanța, Fulvia Dinescu! Cine-i va nota performanțele profesionale? (DOCUMENT)

06 Mar 2023 2073