Vergil Chițac „Constat cu regret că declarațiile și acțiunile mele privind tema denumirii străzii „Mareșal Ion Antonescu" din Constanța au fost și sunt răstălmăcite”



Declarația primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac:

„Constat cu regret că declarațiile și acțiunile mele privind tema denumirii străzii "Mareșal Ion Antonescu" din Constanța au fost și sunt răstălmăcite.

Strada respectivă există în municipiul Constanța cu această denumire din anul 2000, prin decizia Consiliului Județean Constanța.

Doi ani mai târziu, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Cu toate acestea nimeni nu s-a sesizat pe plan local că denumirea acestei străzi ar trebui schimbată - nici autoritățile locale cu atribuții în domeniu, nici factorii politici responsabili, nici cetăţenii. Documentându-mă, am aflat abia acum că de-a lungul timpului au fost făcute solicitări repetate ale unor institute din România cu atribuţii în domeniul cercetării holocaustului către Primăria Constanţa, pe care primarii anteriori le-au ignorat. Procesul administrativ de schimbare a denumirii acestei străzi nu s-a finalizat din cauza absenței voinței politice a fostei administrații PSD de la nivelul municipiului Constanța.

S-a speculat în presă că aș încălca legea, făcându-se trimitere la art. 9, alin. (1), al Legii nr. 217 din 23 iulie 2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, potrivit căruia "Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice". Eu nu am încălcat sub nici o formă această lege, pentru că nu am atribuit nici un nume din această categorie străzilor din municipiu.

În ceea ce privește demersul de redenumire a străzii, sunt pentru această inițiativă, am intenția și întreaga voință și disponibilitate de a remedia problema în cauză, după analiza efectelor și implicațiilor administrative specifice. Modificarea denumirii unei străzi se realizează printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanța, însă ea trebuie fundamentată şi avizată de o comisie inter-instituţională.

Procesul va genera însă consecințe administrative complicate pentru locuitorii străzii respective, de la schimbarea actelor de identitate până la actualizarea tuturor documentelor ce conţin numele străzii. Vom analiza detaliat implicațiile administrative ale acestei decizii, iar pentru asta e nevoie de timp.

Regret interpretările tendențioase ale declarațiilor mele contextuale privind tema în cauză. Nu am negat niciodată rolul nociv al lui Ion Antonescu în ceea ce privește politicile de stat radicale față de evreii din România. Invit părțile interesate de tema în cauză la calm, echilibru și moderație. Invit la cooperare instituțională, acolo unde este cazul, pentru că inflamarea spațiului public nu servește nimănui. Invit totodată la moderație și responsabilitate - nu există nici cel mai mărunt motiv pentru speculații nefondate pe această temă, a cărei rezolvare va demonstra, la momentul respectiv, maturitatea și responsabilitatea abordărilor noastre”

Citește și
Institutul „Elie Wiesel” dezaprobă reacția edilului Vergil Chițac. Este vorba de numele străzii Mareșal Ion Antonescu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Calin

27 Feb, 2021 21:49

Institutul Elie Wiesel incearca sa faca exact ce a facut ISIS cu templul din Palmyra: dam jos tot ce nu ne place, stergem istoria pentru ca nu ne convine. Totul trebuie sa ramana asa cu este: fiecare nume, fiecare monument. Daca cineva doreste modificari, sa ceara aprobare de la autoritati sa instaleze langa monument sau numele strazii o placheta explicativa cu punctul de vedere dorit. Acelasi lucru este valabil si pentru cei care ar dori sa sublinieze faptele bune facute de cel controversat.

Articole asemanatoare

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 605

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 340

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 4531

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2828

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1399

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 656

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 928

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 857

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 667

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1213

Licitații Constanța Investiție estimată la trei milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Tomis (DOCUMENT)

12 Apr 2024 464

Primarul Vergil Chițac - „Mi-am asumat, am făcut. Investiții în cultura și în sportul din Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 519

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 622

Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că a început noi lucrări

08 Apr 2024 5438

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3617