Vergil Chițac, declarații despre contractele de peste 20 de milioane de euro pentru regenerarea mediului urban

  • Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat zilele trecute contracte pentru o regenerare semnificativă a mediului urban în două dintre cartierele Constanței: Tomis Nord și Inel 2.

Contractele au ca obiect întocmirea documentației tehnico-economice, până la nivelul autorizațiilor de construire, iar ulterior, execuția lucrărilor se va realiza, pe cât posibil, cu fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 20 milioane de euro, potrivit Primăriei Constanța.

Vergil Chițac: „Regenerarea urbană a celor două cartiere presupune, mai exact, refacerea, suplimentarea și modernizarea spațiilor verzi, modernizarea căilor de circulație și a iluminatului public, mobilier urban nou și, în general, orice poate contribui la confortul în spațiul public al constănțenilor. De asemenea, ambele proiecte vor avea la bază studii de trafic și circulație.

Estimez că lucrările vor demara în cea de-a doua jumătate a anului viitor. Mi-aș fi dorit ca lucrurile să evolueze mult mai repede, dar, după cum am mai arătat, acestea sunt etapele legale și, oricât ne-am dori, lucrurile nu pot fi accelerate din această perspectivă.

Ulterior obținerii fondurilor nerambursabile, va urma licitația pentru achiziția lucrărilor de execuție propriu-zise. În încheiere aș vrea să vă mai anunț că lucrăm la documentații similare pentru cartierele Delfinariu și Compozitorilor (în cazul acestuia din urmă ne mișcăm mai greu din cauza incertitudinii ce planează asupra proprietății unor terenuri, retrocedate sau notificate în baza diverselor legi reparatorii). Vă țin la curent cu evoluția proiectelor“.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria a atribuit serviciile de mentenanță la sistemele de securitate. Care este valoarea contractului (DOCUMENT)

20 Oct 2022 1421

Declarații de avere Elena Bănică, șef Birou Iluminat Public – Primăria Constanța (document)

29 May 2021 2713

Lista completă a achizițiilor publice pentru anul 2020 a primăriei Constanța (documente)

29 Aug 2020 2116

Unul dintre dosarele ANI la Constanţa va fi rejudecat

12 Dec 2018 2032

Proiect de Consiliu Local, iniţiat de USR Contractele, protocoalele, plăţile şi licitaţiile Primăriei şi ale instituţiilor aflate în subordinea CL să fie postate pe site-ul Primăriei Constanţa (document)

20 Mar 2018 2182

Societatea Primăriei Valu lui Traian, licitaţii pentru achiziţia de materiale de construcţii. Cine le-a câştigat? (document)

11 Aug 2017 4288

Constănţeni, ni se pregăteşte ceva! Pe strada Traian, chiar lângă investiţia începută de Serghie şi Quadrifoglio

07 May 2016 6714

Herarconi SRL are „lipici“ la contracte cu municipalitatea Cine va imprima şi multiplica documentele Primăriei Constanţa?

11 Nov 2015 2070

Încă o firmă apropiată CJC-ului şi Primăriei Constanţa, Tomis Rent SRL, se apucă de construit

27 Jul 2015 3047

Contractele Primăriei Constanţa cu trei firme de pază, controlate de Curtea de Conturi

10 Dec 2014 2153

Contracte cu Soti Cable şi Conpress Holding Primarul Radu Mazăre, un nou dosar la DNA. Este suspectat de conflict de interese (documente)

09 Dec 2014 4710

EXCLUSIVITATE. Primele reacţii Sorin Strutinsky despre noul dosar al lui Radu Mazăre

08 Dec 2014 2835

Hotnews DNA face perchezitii la Primaria Capitalei

28 May 2014 3786