Vergil Chițac, despre SCBI „Cum l-am putut eu minți pe ministrul Rafila când am aflat despre pretinsa situație a clădirii în același timp cu domnia sa!?”

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

Un protest ce a avut la bază redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase (SCBI) s-a petrecut în municipiul Constanța, sâmbătă, 26 martie, pe platorul Insituției Prefectului - Județul Constanța.

La manifestație au participat circa 250 de persoane, printre care și reprezentanți ai SCBI, care au militat pentru redeschiderea unității medicale și pentru accesul la îngrijiri de specialitate.  

Una dintre infirmierele indisponibilizate a menționat că a lucrat pe toată perioada pandemiei, aflând printr-o scrisoare primită prin poștă despre decizia de închiere a activitiății, nefiind întrebați sau anunțați în prealabil că toate contractele de muncă au încetat. 

În acest context, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac face apel la „pledoarie pentru rațiune și cumpătare în problema Spitalului de Boli Infecțioase”, argumentând, printr-o postare pe pagina de Facebook, că el nu „l-a mințiti” pe Alexandru Rafila, descoperind, cu ocazia vizitei ministrului, situația reală a clădirii. 

„Constat cu uimire că în mass media și chiar în declarațiile politice ale unor lideri locali se acreditează ideea că eu l-aș fi mințit pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu privire la situația reală a clădirii Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Mai exact, se susține că i-aș fi ascuns acestuia faptul că îmi doresc să demolez clădirea SCBI, folosindu-mă în acest scop de o expertiză care a fost făcută la comandă! Vreau să clarific toate aceste aspecte redând câteva secvențe din vizita ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, la Constanța.

Domnul ministru a ajuns la SCBI pe 11 ianuarie, iar expertiza a fost recepționată de conducerea spitalului pe data de 12 ianurie. Deci, la acea oră, nu aș fi avut cum să-i ascund ministrului un document, pentru că nu-l dețineam.

Dar ce mă surprinde cel mai tare este că la aceeași întâlnire la care am fost prezenți atât subsemnatul cât și ministrul Alexandru Rafila au participat inspectorul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța, Harry Boiangian, și profesorul Dragoș Vintilă, autorul expertizei și, printre altele, s-a discutat și despre concluziile acestei expertize.

De față cu reprezentanții sindicatului și cu conducerea SCBI s-a arătat care este situația clădirii, iar profesorul Dragoș Vintilă și-a susținut lucrarea cu argumentele sale.


Deci toată lumea aflată în Sala Studenți de la SCBI cunoștea din 11 ianuarie situația clădirii. Subsemnatul am fost singurul contrariat de concluziile expertizei, chestionându-l pe profesorul Dragoș Vintilă referitor la cum este posibil să fie diferențe atât de mari între concluziile sale și cele ale unei expertize făcute clădirii cu foarte puțin timp anterior.

În concluzie, cum l-am putut eu minți pe ministrul Rafila când am aflat despre pretinsa situație a clădirii în acelasi timp cu domnia sa!? Cred că unii deținători de bloguri merg prea departe cu mistificarea adevărului.

Profit de ocazie pentru a adresa un apel la rațiune și la cumpătare, atât în declarațiile politice, cât și în așa zisele dezvăluiri. Subiectul Spitalului de Boli Infecțioase nu trebuia să ajungă subiect politic!

Toate acete lupte intestine ale personalului Spitalului de Boli Infecțioase create pe fondul ieșirilor publice ale unor persoane fără niciun fel de competența profesională în reabilitări de spitale arse au fost speculate de toate partidele politice și transformate în atacuri împotriva subsemnatului, cu scopul unic de a se acumula capital politic. Asemenea atitudini nu fac bine tocmai Spitalului de Boli Infecțioase.

Vă asigur că am făcut și fac tot ce-mi stă în putință pentru a repune clădirea în funcțiune cât mai repede la standardele de calitate din 2022”, se arată în postare. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 297

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat. Unde va fi acesta? (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 395

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 467

Primarul Vergil Chițac „Au fost finalizate lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Corpului C3 de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Constanța“ (VIDEO)

26 Mar 2024 557

Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Ambasadei Republicii Franceze în România, în vizită la Primăria Constanța (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 485

Mesajul primarului Constanța, Vergil Chițac, de Ziua Națională a Greciei

25 Mar 2024 453

Primarul Vergil Chițac „Fiecare mesaj de susținere mă determină să continui să lupt pentru schimbarea la față a Constanței“

24 Mar 2024 686

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 619

Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac „Amenajarea de noi locuri de parcare a fost o prioritate a mandatului meu“

23 Mar 2024 449

Primarul Vergil Chițac „Parcul de la Gară a fost și a rămas un simbol al orașului“ (VIDEO)

21 Mar 2024 693

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 740

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1380

Decizie de ultimă oră Viorela Mirabela Călin pierde procesul în fața primarului Vergil Chițac!

19 Mar 2024 549

Primarul municipiului Constanța „Lucrările de reabilitare a parcului de la Gară progresează“ (VIDEO)

18 Mar 2024 683

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 1965