Vergil Chiţac - „Extinderea locurilor de cazare în Mamaia s-a făcut în detrimentul staţiunii"

Extinderea necontrolată a numărului de locuri de cazare în Mamaia a fost în detrimentul staţiunii, iar această dezvoltare a fost de fapt un regres, a spus primarul Constanţei, Vergil Chiţac la o dezbatere organizată de Alianţa pentru Turism.

„În Constanţa, în 1989 -1990, erau 12.000 de locuri de cazare. Astăzi, în acelaşi perimetru, că nu s-a mărit Mamaia, avem 25.000 de locuri de cazare (…).

Şi când spun 25.000 am exclus blocurile rezidenţiale, care marea lor majoritate sunt închiriate şi sunt oferite turiştilor, deci cumva putem ajunge la mai mult de 25.000.

În Mamaia erau 70 de hectare de spaţii verzi în 1989, acum mai sunt 10. În Mamaia sunt între 7.000 şi 8.000 de locuri de parcare, probabil pe la jumătate, iar cerinţa este cea pe care o ştiţi dumneavoastră, în cazul în care consideraţi că Mamaia ar fi plină vizavi de oferta de cazare.

Orice am vrea noi să facem în Mamaia, nu putem, dacă vine fiecare turist cu maşina, să asigurăm un loc de parcare.

Şi nici nu cred că e normal. Cine a fost în Mamaia ştie că dezvoltarea asta, de fapt nici nu e dezvoltare, e un regres, că eu înţeleg altceva prin dezvoltare, extinderea asta necontrolată a numărului de locuri de cazare a fost în detrimentul staţiunii Mamaia”, și-a motivat concluzia, edilul Constanței.

Chițac a vorbit și despre celebra taxă de parcare de la Mamaia, pe care nici constănțenii și nici turiștii nu vor s-o mai plătească.

„Oamenii nu vor să plătească parcarea. Păi de ce să plătească dacă 30 de ani nu au plătit nimic. 30 de ani nu au plătit un leu un loc de parcare. Greu scoţi din mentalitatea asta colectivă gratuitatea după 30 de ani.

Pe timpul verii, un loc de parcare poate fi închiriat contra sumei de 500 de lei pe lună. Înseamnă 17 lei pe zi. Scădem TVA, 14 lei pe zi. Nimeni nu vrea să cumpere în momentul de faţă", a mai spus acesta.

Vergil Chiţac a mai anunțat că în afară de parcarea de la Cazino, mai pot fi amenajate parcari la intrare și la ieșirea din Mamaia şi să dezvolte transportul în comun.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 305

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 2233

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2105

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1342

Proces pentru parcarea din Inel II, din Constanța! Tribunalul rejudecă dosarul

15 Apr 2024 505

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 638

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 905

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 841

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 649

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1198

Licitații Constanța Investiție estimată la trei milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Tomis (DOCUMENT)

12 Apr 2024 457

Primarul Vergil Chițac - „Mi-am asumat, am făcut. Investiții în cultura și în sportul din Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 511

În Constanța, în primele trei luni ale acestui an Consumul de apă caldă a fost mult mai redus față de aceeași perioadă a anului trecut. Primarul Chițac o vede ca pe o economie la bugetul local

11 Apr 2024 475

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 616

Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că a început noi lucrări

08 Apr 2024 5391