Veste nouă pentru fermieri. Ce a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

Începând de miercuri, 16 octombrie,  fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans 70% subvenţiile pe suprafaţă şi până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)., relatează Agerpres.

Astfel, avansul pentru plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), este de 102,6082 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv va fi de 48,7127 euro//ha), plata pentru înverzire (59,3201 euro/ha), iar plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/ha).

Pentru speciile ovine/caprine, respectiv sprijinul cuplat în sectorul zootehic, plafonul alocat este de 17,7173 euro/animal.

Avansul se va acorda în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2019, iar din 1 decembrie 2019, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Contanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 532

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 433

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 470

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 544

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 459

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 595

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 597

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 782

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 683

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 735

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 681

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 694

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1425

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 832

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 639