Vești bune! Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Constanța, inaugurat (video)

Vineri, 25 septembrie 2020, ora 12:00, areloc inaugurarea Laboratorului de Radioterapie, a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Prezenți sunt Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța și Cătălin Grasa, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”.

Cătălin Grasa, managerul spitalului a spus că din 2017 a început demersul pentru autorizarea buncarului de la subsolul spitalului pentru a funcționa aici radioterapia.

Iar din ianuarie 2018 au început demersurile pentru achiziția de aparatură.

"Din acel moment a început o cursă de cum să facem să modernizăm buncărul. Atunci am fost să mergem la bunii prietenii și vecinii noștri, la RAJA, care ne-au ajutat cu o mână de ajutor și fără ei nu am fi reușit să modernizam",  spune Grasa.


Conform directorului medical Bogdan Obadă, ar putea intra în funcțiune în prima parte a lunii octombrie.

Chiar în timpul vizitei noastre, a venit și ultima autorizație. Asta înseamnă ca Radioterapia se poate deschide chiar peste o saptamană.

Mai multe detalii puteți citi în ediția de mâine.


Mai multe imagini puteți vizualiza în „Galeria foto”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 6 milioane de euro alocaţi de la Ministerul Sănătăţii în perioada 2012-2016! A început campania electorală! Radioterapia nu va mai fi concesionată. CJC alocă banii prin metoda hocus-pocus! (document)

06 May 2016 6107

Spitalul Judeţean Constanţa, „privatizat“ bucată cu bucată După imagistică şi laborator, se concesionează radioterapia

02 Apr 2016 5618