Vești bune pentru angajați CA provizoriu al RAJDP a aprobat negocierea și semnarea noului Contract Colectiv de Muncă


În şedinţa din data de 08.02.2023, membrii Consiliului de Administraţie provizoriu al RAJDP, au aprobat negocierea și semnarea noul Contract Colectiv de Muncă, document ce reglementează, în mod unitar, drepturile şi obligaţiile reciproce ce îi revin atât angajatorului, cât şi salariaţilor, privind promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor şi diminuarea până la eliminarea conflictelor de muncă.

După o negociere deschisă şi constructivă, precum şi o analiză amănunţită a tuturor posibilităţilor de îmbunătăţire a acestei convenţii scrise, părţile semnatare, respectiv Sindicatul Drumuri Judeţene Constanţa, în calitatea sa de reprezentat al salariaţilor unităţii, şi RAJDP Constanţa, în calitate de angajator, au convenit asupra unor serii de aspecte necesare bunei funcționări a unității, dar mai ales care aduc mai multă susţinere activităţii angajaţilor, astfel încât aceştia să aibă o activitate performantă şi eficientă., anunță RAJDP. 

Astfel, conform noului contract, angajaţii cu vechime în munca mai mare de 5 ani, vor beneficia de 2 zile in plus de concediu de odihna faţă de vechiul C.C.M.. De asemenea, salariaţii care lucrează in conditii grele, periculoase sau vătămătoare (aşa cum sunt definite în legislaţia în vigoare), nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii in vârsta de până la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de 3 zile. Totodată, va fi acordat un ajutor social salariatului pentru naşterea sau adopţia fiecărui copil.

În ceea ce priveşte acordarea unor cadouri în bani sau în natură, acestea vor fi negociate de comun acord de către Angajator şi Sindicat, cu încadrarea în suma maximă neimpozabilă reglementată de Codul fiscal, fiind acordate în funcţie de situaţia şi disponibilităţile financiare ale Regiei, în urmatoarele cazuri: cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori ai salariaţilor cu ocazia Zilei de 1 Iunie si Craciunului, salariatelor cu ocazia Zilei de 8 Martie, salariaţilor cu ocazia Sarbătorilor de Paşti, a Sarbătorilor de Crăciun, precum şi cu ocazia Zilei Drumarului. 

Potrivit sursei citate, angajatorul va acorda lunar angajaţilor, tichete de masă în valoare de 30 lei/zi lucrătoare. În cazul în care valoarea tichetelor de masa se va modifica, părţile se vor întâlni in termen de maxim 30 de zile de la publicarea prevederilor legale prin care se modifica valoarea acestora, pentru a discuta despre creşterea valorii tichetelor de masa acordate angajaţilor Regiei.

De asemenea, pentru personalul care lucreaza în condiţii deosebite (deszăpezire, lucrări de asfaltare), în scopul asigurării unei alimentaţii adecvate, angajatorul poate acorda suplimentar, în functie de fondurile disponibile în bugetul de venituri şi cheltuieli, ajutoare sub formă de bani, dar nu mai mult decat valoarea unui tichet de masa/zi/salariat. În perioade cu temperaturi mai mari de 35o C, angajatorul va asigura pentru salariaţii care lucrează în aceste condiţii, minimum 1,5 litri de apa minerala, îmbuteliată, iar la temperaturi mai mici de minus 20o C se va acorda ceai cald.

Pe de altă parte, în situaţia in care, prin legisiaţia fiscala ulterioară datei încheierii prezentului CCM, vor interveni modificări de natură să influenţeze cuantumul salariului net, partenerii sociali au convenit posibilitatea reluării negocierilor cu privire la reconfigurarea componenţei şi cuantumului salariului de bază brut, astfel încât sa se reducă impactul diminuării salariului net asupra salariaţilor Regiei., mai transmite sursa citată. 

Noul salariu de bază brut se va negocia în raport cu valoarea contribuţiilor sociale şi impozitului astfel intervenite, iar ulterior se va efectua corecţia aferentă a grilei salariale daca legea devine definitivă.


Personalul care realizează sau participă direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea Regiei, la activităţi cu caracter deosebit, efectuează lucrări cu caracter excepţional sau exercită un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de muncă, poate beneficia de gradaţii de merit. Acestea se pot acorda la propunerea fundamentată şi motivată în scris a şefului ierarhic superior, cu consultarea Sindicatului, dupa analiza şi aprobarea Directorului General.

Premiile se acordă prin act administrativ aprobat de Directorul General. În funcţie de performanţa obţinută se pot acorda lunar gradaţii de merit, cu condiţia ca suma lunară acordată pentru toţi salariaţii premiaţi să fie în procent de maxim 5% din cheltuielile cu salariile de bază ale lunii precedente, dar nu mai mult de 75.000 lei/luna/salariaţi premiaţi. 

Nu în ultimul rând, conform noului C.C.M., angajatorul poate încheia asigurări de viaţă colective, pentru salariaţii cu contract individual de muncă, dacă există posibilitate financiară în acest sens.,punctează RAJDP. 

De menţionat este faptul că pe tot parcursul negocierilor purtate a existat o deschidere şi o colaborare foarte bună cu Sindicatul Drumuri Judeţene Constanţa, structură nou înfiinţată, care reprezintă 270 de angajaţi din totalul de 310 ai regiei.

Pe lângă stimularea evidentă a salariaţilor regiei, aceste noi beneficii, cu siguranţă, vor atrage în echipa noastră, noi oameni calificaţi şi motivaţi să lucreze în cadrul companiei.

Documentul, intrat în vigoare cu data de 01 aprilie 2023, poate fi consultat în integralitate, accesând următorul link: https://rajdpct.ro/informatii-publice/contract-colectiv-de-munca/
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene Constanța SA repară drumul pietruit DC19 Cerchezu-Măgura. Contract de aproape 180.000 de euro cu Primăria Cerchezu (DOCUMENT)

20 Mar 2024 648

Fostul director executiv tehnic al Drumuri Județene Constanța SA, la un pas să își reia funcția, dar să primească și daune morale! Decizia, atacată în apel (MOTIVARE)

19 Mar 2024 2081

RAJDP Constanța, lovitură în instanță în procesul cu Adrian Gâmbuțeanu, fostul director

08 Mar 2024 585

Adrian Gâmbuțeanu, fost director al RAJDP Constanța, răspuns pozitiv de la Curtea de Apel! Avea de achitat aproape 2.000 de euro, taxă de timbru (MINUTA)

23 Feb 2024 717

RAJDP Constanța pierde definitiv unul dintre procesele intentate fostului director, Adrian Gâmbuțeanu. Regia cerea peste 5,34 milioane de euro! (MINUTA)

15 Feb 2024 649

Fostul director Gâmbuțeanu, apel în dosarul în care a fost obligat să achite circa 300.000 de euro RAJDP Constanța

11 Jan 2024 734

Dosar deschis de RAJDP Constanța fostului director Gâmbuțeanu, rejudecat la Curtea de Apel

17 Dec 2023 681

Procesul RAJDP Constanța contra unui fost director, amânat de Curtea de Apel

01 Dec 2023 768

Marinela Mitan, unul dintre cei mai cunoscuți judecători de la Tribunalul Constanța, iese la pensie

26 Nov 2023 974

DNA Constanța, nemulțumită de achitarea lui Adrian George Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța

09 Nov 2023 869

Fost director al unei cunoscute instituții subordonate Consiliului Județean Constanța, bun de plată! Sunt în joc peste 300.000 de euro. Cu apel (MINUTA)

24 Oct 2023 2478

Adrian Gâmbuțeanu, fostul șef al RAJDP Constanța, achitat!

13 Oct 2023 1334

Declarații de avere Averea și interesele lui Daniel Jean-Slav, director executiv implemnetare proiecte la RAJDP Constanța (DOCUMENTE)

29 Sep 2023 1244

Tribunalul Constanța, o nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului șef al RAJDP Constanța

17 Sep 2023 880

Știri din județul Constanța A demarat tăierea plopilor uscați de pe marginea DJ 225, pentru siguranța traficului auto

18 Aug 2023 1035