Vești bune pentru șoferi Se ridică restricțiile de circulație de pe Autostrada Soarelui!

  • Începând de joi vor fi ridicate restricțiile de circulație de pe Autostrada Soarelui.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a informat că mâine, 11 iunie 2020, începând cu ora 10.00, vor fi ridicate restricțiile de circulație de pe Autostrada Soarelui, mai devreme decât a fost estimat inițial.

„Poziția pe care o am ca ministru al transporturilor și pe care am susținut-o și din calitatea de președinte al Comisiei transporturi este ca, în timpul sezonului estival, lucrările de întreținere la sectoare de drum precum Autostrada Soarelui trebuie suspendate. Văd că managementul CNAIR a înțeles ce le-am cerut, ce le-au cerut toți românii care doresc să ajungă repede și în condiții de siguranță pe litoral. Astfel că mâine, mai devreme de termenul fixat, vor fi ridicate restricțiile de pe A2, iar la sfârșitul săptămânii traficul se va desfășura așa cum trebuie”, a declarat ministrul Lucian Bode.


Reprezentanții CNAIR, ai antreprenorilor, ce execută lucrările pe A2, și cei ai poliției rutiere vor întreprinde toate demersurile legale, dar și realizarea lucrărilor specifice pentru  marcajele rutiere, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 88

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 227

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 261

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 180

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 632

Infotrafic Atenție, șoferi! Ploaie torențială pe Autostrada A2 București - Constanța

23 Apr 2024 340

Limitare de viteză spre Constanța, pe Autostrada Soarelui

23 Apr 2024 729

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 443

Două spații de pe Autostrada A2, București – Constanța vor fi modernizate! Anunțul CNAIR

20 Apr 2024 514

CNIAR Atenție, șoferi! Trafic cu restricții pe autostrada A2 București - Constanța în perioada următoare

19 Apr 2024 483

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța în această noapte

18 Apr 2024 761

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A2

18 Apr 2024 261

În această noapte, circulația rutieră va fi închisă pe Autostrada A2 București – Constanța! Iată în ce interval orar

18 Apr 2024 473

Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța

17 Apr 2024 800

Volei Programul turneului de promovare în Divizia A1, de la Medgidia. „Te invităm să iei parte la acest regal sportiv!“

17 Apr 2024 936