Vești proaste pentru operatorii economici din Satul de Vacanță, la începutul sezonului estival. Ce document au primit din partea Primăriei Municipiului Constanța

Pensiunea Casa Harghita foto FacebookAsociația operatorilor economici din Satul de Vacanță organizează o conferință de presă mâine, 6 mai 2022 la ora 11.00, la Casa Harghita.

Operatorii economici sunt nemulțumiți de faptul că Primăria Municipiului Constanța refuză să avizeze autorizația de funcționare, iar prin urmare nu vor putea deschide.

Toți agenții economici au privit înștiințări.

„Urmare cererii dumneavoastră înregistrată Ia Primăria municiplului Constanta prin care solicitați eliberarea vizei autorizației de funcționare pentru structuri de primire turistice, tip Complex Hotelier pentru unitățile tip Pensiune, Restaurant respective Terasă, situate în Sat Vacanță Căsuța Harghita, (…) vă aducem la cunoştință că nu putem raspunde favoraibil soliciării dumneavoastră, din următoarele motive:

  • Din reanalizarea documentației depusă iniţial s-a constatat că lipsește dovada titlului asupra terenuIui aferent activului Căsuța Harghita.
  •  Imobilul teren aferent activului Căsuta Harghita, situat în Sat Vacantă, constituie domeniu privat al municipiului Constanta conform H.C.L nr. 309/2017, H.C.L nr.420/2001, H.C.L. nr. 423/2005, a35 51 H.C.L. nr. 386/2006, a32;
  • Prevederile art. 362, alln. (I) dln O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare conform cărora „Bunurile proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale pot fi date in administrare, concesionate ori inchirlate“;
  •  Decizia nr. 913/2009 a Curții Constituționale privind exceptia de neconstituționalitate ale prevederilor art. 107 şl art.117 dln Legea nr. 1/2005 privind organizarea  și functionarea cooperatiei.

Având în vedere aspectele mentionate, vă aducem la cunoștință că Cererea dumneavoastră va fi reanalizată după ce veți face dovada constituirii dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului aferent activului Căsuta Harghita, conform prevederilor H.C.L nr. 19/2018 privind aprobarea reguIamentulul de constituire a dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenurllor aflate în domeniul privat al municipiului Constanța“ - se arată în înștiințarea primită de operatorii economici din satul deVacanță din partea Primăriei Constanța. 

Contactat telefonic, Mircea Ștefan- președinte al agenților economici din Satul de Vacanță a precizat pentru ZIUA de Constanța că din anul 2017, fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău le-a propus operatorilor economici din satul de Vacanță o simplificare a procedurilor de avizare pentru funcționare. 

Astfel, aceștia mergeau an de an la Primărie cu autorizația de Funcționare și o cerere tip și obțineau acest aviz de funcționare. 

Anul acesta Primăria a refuzat să mai semneze aceste avize de funcționare. 

„Fiecare dintre noi am cumpărat aceste căsuțe. Primăria a fost de acord să le intabuleze pentru noi și să le putem fălăsi fără termen și fără plată. Noi achităm și taxă la SPIT pentru aceste terenuri. Ni se solicită o superficie de 1 euro mp. Eu dacă am 1000 mp, trebuie să achit 12.000 de euro pe an. În condițiile în care funcționăm mai puțin de trei luni pe an, această sumă este normă“ - a precizat pentru ZIUA de Constanța, Mircea Ștefan. 

Unii operatori economici din Satul de Vacanță s-au aflat în această situație și anul trecut, dar au continuat să funcționeze. Au fost sancționați cu amenzi de 1500 de lei de către Poliția Locală. 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bătrân de 86 de ani a murit după ce casa lui a luat foc

22 May 2022 598

Un bărbat și o femeie au ajuns la spital cu arsuri, după ce locuința le-a fost cuprinsă de flăcări

04 Apr 2022 736

UPDATE. Județul Harghita Locuință cuprinsă de flăcări! Pericol de propagare la alte case. Cu ce forţe de intervenţie acţionează pompierii

23 Jan 2022 782

Județul Harghita Proprietarul unei case a fost transportat la spital, după ce locuința lui a fost cuprinsă de flăcări

15 Jan 2022 1006

Incendiu în localitatea Sărmaș, județul Harghita. Mașină incendiată

22 Oct 2021 1118

Explozie a unei butelii în Praid-Județul Harghita. Două victime. Casa de vacanță a fost distrusă (galerie foto)

04 Jul 2021 1143

Minor din Harghita, propus pentru arestare preventivă sub acuzaţia de omor (document)

24 Jan 2017 1590

Fotoreportaj Dacii s-au mutat în Satul de Vacanţă. Armuri, bijuterii, lupte şi tradiţie reinventată (video)

20 Jun 2016 3912

S-a deschis primul parc tematic antic în Satul de Vacanţă

12 Jun 2016 3286

Evenimente inedite la Miercurea Ciuc

18 Feb 2016 1595

Comunicat - Trimitere în judecată - omor

10 Dec 2015 625

PMP anunta programul sau pentru duminică 16 august 2015

16 Aug 2015 1318