Vezi ce dezvăluiri i-a făcut Traian Băsescu fratelui său referitor la suspendare

Mircea_Basescu_Mircea_Basescu_1.jpgCum a primit preşedintele Traian Băsescu vestea suspendării din funcţie? Ce le-a mărturisit şeful statului apropiaţilor despre paşii făcuţi de USL în aceste zile? Cum vede familia preşedintelui decizia Parlamentului privind organizarea unui referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu? Ce şanse are preşedintele să câştige cel de-al doilea referendum? Ce părere au apropiaţii lui Traian Băsescu despre afirmaţia preşedintelui interimar Crin Antonescu, cum că va părăsi lumea politică dacă şeful statului câştigă acest referendum? Sunt întrebări la care au un răspuns cât se poate de edificator fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, şi cumnata sa, Doiniţa Băsescu.

Mircea_Basescu_Mircea_si_Doina_Basescu.jpg„Este o decizie proastă"

Mircea Băsescu a discutat, aşa cum era şi firesc, cu fratele său despre suspendarea din funcţie şi despre organizarea referendumului pentru demitere. „Luptăm! Mergem la referendum!", i-a transmis Traian Băsescu lui Mircea Băsescu după ce cei 256 de parlamentari au decis vineri seară suspendarea sa din funcţie. „Fericit nu putea fi când a primit această veste, dar avea moralul ridicat", a mai mărturisit fratele său. Mircea Băsescu consideră că decizia de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării este o mare greşeală. „Nu sunt un analist, dar pot să-mi dau seama că este o decizie proastă, care aduce cu sine instabilitate pe toate planurile. Uitaţi-vă cum creşte cursul euro. Sunt un om de afaceri şi nu pot să nu mă gândesc la efectele acestei măriri pe care le resimt familiile care au credite în euro. Cu toate acestea, nu mai văd presa îngrijorată ca altădată de paritatea leu-euro. Înainte, aceasta analiza şi a patra zecimală a monedei europene", declară fratele preşedintelui. Mircea Băsescu este în aceste momente alături de ţară şi de fratele său. „Cred că rezultatul va înclina în favoarea preşedintelui. Aşa mi se pare logic şi normal. Oamenii nu vor trece cu vederea faptele care se petrec în ţară", a afirmat fratele preşedintelui.

Mircea Băsescu crede în declaraţia lui Antonescu aşa cum a crezut în cea a lui Mazăre

Pe de altă parte, Mircea Băsescu crede în promisiunea lui Crin Antonescu de a nu mai face politică dacă preşedintele Traian Băsescu câştigă referendumul aşa cum a crezut şi în cea a primarului Radu Mazăre de a părăsi Constanţa în anul 2009 după alegerile prezidenţiale. „Şi primarul Radu Mazăre a umplut oraşul cu bannere cum că va pleca în Brazilia dacă preşedintele va câştiga alegerile prezidenţiale! Omul spune multe la «beţie»", este de părere Mircea Băsescu.

„Era îngrijorat pentru Justiţie"

Cumnata preşedintelui, Doiniţa Băsescu, se declară îngrijorată de situaţia din ţară. „Ca orice cetăţean din România, sunt îngrijorată. Se încalcă reguli democratice, asistăm la tot felul de derapaje. Încerc să fiu obiectivă şi să privesc cu încredere, nu neapărat la viitor. Sper foarte mult într-o rezolvare. Pur şi simplu îmi doresc ca oamenii să analizeze ceea ce se întâmplă şi să decidă ce este mai bine pentru toată lumea", susţine cumnata preşedintelui. Doiniţa Băsescu declară că cea mai recentă convorbire cu preşedintele a fost purtată cu puţine zile înainte de suspendare. „Eu am deschis discuţia spunându-i că unii comentatori, nişte minţi înfierbântate, se gândesc la suspendare. Era îngrijorat pentru Justiţie. Mi-a spus că «ei îşi imaginează că vor găsi Justiţia aşa cum au lăsat-o în anul 2004, când dădeau un telefon şi se rezolva totul»", povesteşte Doiniţa Băsescu.

Rezultatul referendumului, pe muchie de cuţit

Cumnata preşedintelui consideră că rezultatul referendumului este pe muchie de cuţit. „Nu sunt mama Omida, nu fac pronosticuri. În acelaşi timp, eu ştiu cum gândesc oamenii, care este percepţia lor vizavi de activitatea preşedintelui. Şi la alegerile din 2009 am declarat că rezultatul este pe muchie de cuţit şi la fel consider şi acum", susţine cumnata preşedintelui. Doiniţa Băsescu speră ca lumea să se informeze şi să decidă rezultatul referendumului ţinând cont de faptele petrecute în aceste zile în ţară. Cât despre promisiunea lui Crin Antonescu de a părăsi lumea politică dacă preşedintele va câştiga referendumul, Doiniţa Băsescu nu dă credit acestei făgăduinţe. „Câtă încredere să mai avem noi când se contrazic de la o zi la alta şi după deciziile şi toată nebunia la care asistăm zilele acestea. Crin Antonescu a făcut acea afirmaţie convins că va decurge planul bine stabilit şi ştiut. Acest plan i-a dat siguranţa de a face, cu aroganţă şi încredere, o astfel de declaraţie", mărturiseşte Doiniţa Băsescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 407

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 607

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 679

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 475

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 545

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 537

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 724

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3370

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 13945

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 903

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 906

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1930

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1305

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2804

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6814