Vicepremierul Raluca Turcan, miniștrii Ciucă și Boloș, vizită de lucru la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani

  • Vicepremierul Raluca Turcan, ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și ministrul fondurilor europene, Ioan Marcel Boloș, au efectuat marți, 16 iunie, o vizită de lucru la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani de la Mânăstirea Dealu, județul Dâmbovița.
 Pe parcursul vizitei, conducerea Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” a prezentat stadiul lucrărilor de construcție a centrului. După ce au fost informați despre proiect, reprezentanții Guvernului au promis că vor sprijini în continuare realizarea complexului de recuperare și refacere pentru veterani.

“Investiția se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro și Centrul poate să deservească 400 de persoane. Nu este vorba doar despre militari răniți, ci și despre familiile acestora, astfel încât inclusiv afecțiunile psihice să poată fi tratate mai ușor, așa cum se întâmplă în alte țări. Circa 50.000 de militari au luptat în teatrele de operații pentru România iar, dintre aceștia, mulți au suferit răni fizice, dar și afecțiuni pshico traumatice care vor putea fi tratate într-un centru modern NATO în România”, a spus vicepremierul Raluca Turcan.

 Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, le-a mulțumit membrilor asociației pentru inițiativa deosebită și și-a exprimat speranța că toate discuțiile purtate astăzi se vor concretiza prin finalizarea cu succes a proiectului.


„Pornind de la ceea ce s-a realizat până în prezent prin forțe proprii, dovedind spirit de solidaritate, inițiativă și voluntariat, dorim să continuăm la nivel guvernamental, instituțional, astfel încât România să se mândrească cu o astfel de facilitate”, a spus ministrul apărării naționale.

De asemenea, ministrul Ciucă a apreciat profesionalismul și spiritul de camaraderie cu care au fost tratați în țări partenere militarii noștri răniți în teatrele de operații și a precizat că, prin deschiderea Centrului de Recuperare, România ar putea deveni, la rândul ei, un punct de referință în recuperarea militarilor răniți și în sprijinul famiilor acestora.

Ministrul apărării naționale a făcut cunoscut, totodată, că facilitatea, atunci când va fi realizată, nu va fi destinată doar militarilor, ci și celorlalți angajați din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională și chiar membrilor societății civile.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că, așa cum spunea la preluarea mandatului „banii europeni trebuie investiți, nu cheltuiți”. Ministrul a făcut cunoscut că „în opt luni am atras peste 2,6 miliarde de euro pentru sistemul de sănătate, pentru șomajul tehnic, pentru proiecte mari de infrastructură care rămăseseră blocate de ani de zile. Dar ce investiție mai bună ar fi decât cea în istorie și în cei care o scriu? De aceea sprijinim în Guvern punerea în valoare a caselor memoriale care ne reprezintă ca popor, precum și veteranii de război, a căror contribuție trebuie să o cinstim. Pentru că ei apără valori atât de necesare ca model generațiilor următoare precum onoarea, curajul și camaraderia".
 

Inițiativa înființării Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani aparține Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.), organizație înființată în anul 2013 și care a devenit, în anul 2017, asociație de utilitate publică.

Obiectivul pe termen lung al Asociației este realizarea primului Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani din România, specializat în îngrijirea veteranilor cu afecțiuni medicale în secții de traumatologie, ortopedie, neurologie, psiho-psihiatrie, medicină internă și cardiologie. Proiectul prevede, de asemenea, înființarea unei baze sportive moderne și a unei baze de agrement și relaxare.

Terenul și construcțiile Centrului au fost atribuite gratuit A.M.V.V.D. de Primăria Târgoviște pentru o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă jumătate din timp.

Pe actualul amplasament a funcționat Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, unde a studiat, printre alţii, şi regele Mihai, și ulterior, pentru o scurtă perioadă, spitalul „MĂNĂSTIREA DEALU".

Primul pavilion, în suprafață de 5.202 metri pătrați, a fost reabilitat în proporție de 30 la sută, iar lucrările la cel de-al doilea pavilion, în suprafață de  16.506 metri pătrați, sunt preconizate a începe de anul viitor.

Obiectivul este dimensionat pentru cel puțin 120 de pacienți (internare și/sau ambulatoriul de specialitate) și 40 de cadre medicale de specialitate. 

La etaj vor fi disponibile 76 de paturi pentru spitalizare continuă cu funcțiuni pentru persoanele cu dizabilități și pentru cazare în regim hotelier, pentru familiile acestora.

În urma finalizării primului pavilion, veteranii vor putea beneficia de tratament atât fizic cât și psihic de specialitate, astfel încât recuperarea lor să se desfășoare în țară, alături de familiile lor.


A doua clădire va putea asigura cazarea a peste 400 de veterani și familiile acestora pe fiecare serie.

Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ionel Ciuca, Raluca Turcan, Ioan Bolos
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul atragerii investiţiilor în producţia de film, prelungit cu peste doi ani. Anunțul Ralucăi Turcan

21 Mar 2024 435

Vila Reginei Maria din Mamaia și alte monumente istorice din țară vor intra într-un program de investiții al Ministerului Culturii

07 Mar 2024 939

A murit Petre Măsală, cel mai în vârstă călușar din țară și deținător al titlului de Tezaur Uman Viu

17 Feb 2024 892

Ministerul Culturii a demarat efortul naţional de digitalizare a patrimoniului cultural imobil al României

03 Feb 2024 790

Raluca Turcan, anunț de ultim moment despre majorarea de salarii pe partea de muzee şi biblioteci

18 Jan 2024 1097

Ziua Culturii Raluca Turcan- „Sprijinindu-se pe Eminescu, Ziua Culturii Naţionale are valenţe româneşti şi universale“

15 Jan 2024 836

Raluca Turcan Ministerul Culturii va finanța Muzeul Național Brukenthal şi festivalurile consacrate din Sibiu

13 Jan 2024 832

Ministerul Culturii va da în judecată executantul lucrărilor la Muzeul Național „George Enescu"

11 Jan 2024 857

Decizia de ultimă oră a ministrului Culturii! Vizat Muzeul „George Enescu”

10 Jan 2024 867

Ministrul Culturii „În cel mai scurt timp, vom începe lucrările de intervenţie la Castelele Peleş şi Pelişor“

08 Dec 2023 698

Ministrul Culturii a dispus controale la Bojdeuca lui Ion Creangă! Sunt verificate lucrările de restaurare

08 Dec 2023 702

Ministrul Culturii, Raluca Turcan - „Marile studiouri americane sunt interesate să revină în Romania“

02 Dec 2023 861

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, efectuează o vizită la Roma Participă la inaugurarea expoziţiei "Dacia, ultima frontieră a romanităţii"

19 Nov 2023 867

Muzeul Naţional de Istorie a României va fi reabilitat! Ce sumă de bani a fost alocată pentru efectuarea lucrărilor

16 Nov 2023 720

Reabilitarea clădirilor monument Ce i-a cerut președintele PSD Constanța ministrului Culturii?

29 Oct 2023 1149