Videoconferință la Guvernul României, în vederea pregătirii autorităților centrale și locale pentru sărbătorile de iarnă



Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a cerut autorităților centrale și locale să fie pregătite pentru a acționa rapid în perioada sărbătorilor de iarnă și pentru a interveni, de fiecare dată când situația o impune.


Prim-ministrul a participat joi, 23 decembrie, la videoconferința cu prefecții, împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, în perspectiva pregătirii corespunzătoare a structurilor guvernamentale din teritoriu pentru perioada sărbătorilor.


Șeful executivului a transmis că provocările imediate sunt legate de pandemia COVID-19 și condițiile meteo, fiind necesară anticiparea situațiilor în care este nevoie de intervenție și sprijin din partea autorităților.


Totodată, a subliniat rolul coordonării între structurile centrale și instituțiile administrativ-teritoriale, pentru identificarea din timp a problemelor care pot apărea și găsirea de soluții adecvate.

 

„Trebuie să fim la datorie pentru cetățeni, inclusiv în perioada sărbătorilor. Și noi, la Guvern, și dumneavoastră, în teritoriu. Este important să ne coordonăm acțiunile, astfel încât structurile teritoriale ale guvernului să poată fi sprijinite de la nivel central.

Apreciez și vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut și am convingerea că lucrurile se vor desfășura bine în continuare”, a afirmat prim-ministrul.



Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a menționat direcțiile prioritare de acțiune pentru prefecturi în perioada care urmează, evidențiind rolul foarte important al colaborării interinstituționale strânse în gestionarea eventualelor situații de urgență și acordării de sprijin cetățenilor aflați la nevoie.


Un accent special a fost pus pe gestionarea situației de la frontieră, în contextul introducerii formularului digital de intrare în România și pe verificarea respectării măsurilor de carantinare în cazul persoanelor venite din afara țării.
 

„Pe situațiile pe care le avem până astăzi, estimăm că numărul celor carantinați la nivel național va depăși 115.000 de persoane, ceea ce înseamnă un volum mare de muncă pentru structurile noastre. Vă solicit să vă organizați exemplar și să planificaţi temeinic acțiunile în teren, astfel încât activitatea de control să fie mult îmbunătățită”, a declarat Lucian Bode, arătând că prin astfel de acțiuni structurile MAI protejează sănătatea publică și contribuie la reducerea presiunii pe sistemul sanitar.



Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că fluidizarea traficului în vămi, implementarea formularului de intrare în România și sănătatea populație sunt priorități guvernamentale și le-a mulțumit personal pentru eforturi polițiștilor de frontieră și angajaților direcțiilor de sănătate publică.


Potrivit Guvernului României, la videoconferința de astăzi au participat, de asemenea, reprezentanți ai INSP și ai structurilor teritoriale ale ministerului de interne, poliției, jandarmeriei, pompierilor și direcțiilor de sănătate publică, structuri care fac parte din comitetele județene de urgență.
 

Sursă foto: captură YouTube.com/ Guvernul României
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 384

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 711

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

28 Mar 2024 372

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 485

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 330

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 281

Trei parlamentari din România, vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez

26 Mar 2024 494

Guvern Caravane medicale dotate cu echipamente, în comunități rurale

26 Mar 2024 453

Guvernul RomânieiCaravane medicale dotate cu echipamente vor ajunge în comunități rurale printr-un parteneriat al Guvernului cu societatea civilă

26 Mar 2024 335

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 338

Guvernul RomânieiExcelență și plusvaloare prin formare, oferta Institutului Național de Administrație pentru anul 2024

25 Mar 2024 303

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25 martie 2024

25 Mar 2024 316

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria- 25 martie 2024

25 Mar 2024 293

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 387

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

22 Mar 2024 308