Vin chirurgi din Germania la spital

spital_cardiologie_04.jpgPentru prima dată în România, la SCJU se vor efectua operaţii de bypass coronarian fără a folosi circulaţie extracorporeală.

Astfel, un grup de patru medici chirurgi cardio-vasculari din Baden, Germania se vor afla în Constanţa în perioada 9-13 noiembrie. „Am purtat o corespondenţă cu Tejas Alexander, şeful clinicii de chirurgie cardio-vasculară din Baden şi a acceptat să vină cu alţi patru medici în Constanţa pentru a realiza în premieră pentru Constanţa şi România o operaţie de bypass coronarian fără circulaţie extracorporeală. Patru pacienţi vor avea parte de o astfel de operaţie, care implică mai puţine riscuri pentru pacient şi un cost mult mai scăzut pentru noi“, a precizat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Dan Căpăţână. Circulaţia extracorporeală este un procedeu care, cu ajutorul unei maşini „cord-pulmon artificial“, preia funcţiile cardiace şi ventilatorii şi exclude cordul, care este oprit prin clampare şi poate fi operat în condiţii optimale. Principiul constă în deturnarea prin gravitaţie a sângelui venos din cordul drept către un „oxigenator“ extern cu bule sau cu membrana care realizează oxigenarea (schimbul de gaze) şi care reprezintă „pulmonul artificial“. Din oxigenator, sângele este împins sub presiune cu ajutorul unei pompe (cordul artificial) în circulaţia arterială, la nivelul crosei aortei sau al arterei femurale. La aceste intervenţii vor fi invitaţi şi medici din Iaşi şi Bucureşti. „Pentru fiecare operaţie de bypass se cheltuiesc aproximativ 100 de milioane lei vechi pentru consumabile. De acum înainte ne dorim să se specializeze şi medicii noştri“, a mai adăugat Dan Căpăţână. Cu toate acestea, fostul şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, dr. Mircea Pătruţ, a arătat că lucrurile nu ar fi chiar atât de „în premieră“. „Este bine că vin medici din Germania la Constanţa să opereze, însă nu este o premieră la Constanţa. Şi eu am făcut aşa ceva de mai multe ori, iar în România o astfel de operaţie este curentă. La nemţi se face mult mai des decât la noi, însă pe cazuri precoce nu tardive, cum sunt cele de la Constanţa“, a susţinut Mircea Pătruţ.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

carmen

21 Oct, 2010 15:14

Ai invatat bine lectia cu circulatia extra corporeala, domnule manager.Ai avut profesor bun.Cine sa fie oare acela,doctorul Arhire? Da, spune-i si lui, ca a uitat, micutul, nu e in premiera ce pt C-ta.O intrebare pt doctorul Arhire: nu va este rusine? azi ii pupati in...pe cei care ii injurati ieri.Foarte urat.

Articole asemanatoare

Constanța Un deces cauzat de COVID-19 la nivel de județ. Victima avea 81 de ani și prezenta comorbidități

16 Jun 2021 1260

COVID-19 Alte șapte persoane, răpuse de virus în județul Constanța

05 Jan 2021 1257

Constanța Încă două decese, cauzate de infectare cu coronavirus

01 Sep 2020 1328

Michi de la Şuie Paparude a fost din nou operat pe cord

18 Jul 2014 2300