21 May, 2018 10:49
2210
Ana-Maria VOICU
Premierul Viorica Dăncilă va avea, luni, o întrevedere cu comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, alături de care va face o vizită în judeţul Bacău.
Întâlnirea are loc în contextul în care Corina Creţu a trimis Executivului o scrisoare în care se declară ”extrem de îngrijorată” cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România. Întrebată despre această scrisoare, Viorica Dăncilă spunea că documentul se referă la o evaluare a activităţii pe domeniul transporturilor pentru anul trecut şi că va avea o discuţie cu Corina Creţu, potrivit
romaniatv.ro.
Întrevederea premierului Dăncilă cu comisarul european Corina Creţu este programată la ora 16.00, la Bacău. De altfel, Dăncilă şi Creţu vor vizita împreună, luni, mai multe obiective de investiţii din Bacău, iar la ora 17.20 vor susţine o conferinţă de presă comună.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: