Vizita șefului Apărării din Armata Canadiană în baza militară Mihail Kogălniceanu. Ce aspecte au abordat oficialii (galerie foto)


Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, l-au primit luni, 23 decembrie, în baza militară Mihail Kogălniceanu pe șeful Apărării din Armata Canadiană, generalul Jonathan H. Vance, aflat în vizită  în România.

Pe timpul întâlnirii, oficialii au abordat  aspecte privitoare la situația de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre, precum și stadiul cooperării între armatele României și Canadei în cadrul NATO, ONU și OSCE, dar și bilateral.

Totodată, a fost subliniată coerența Parteneriatului româno-canadian în contextul aliat al regiunii Mării Negre, fiind exprimată aprecierea pentru continuarea participării active a forțelor armate canadiene la activitățile de instruire în comun cu militarii români, în special în domeniile aerian și maritim, evidențiindu-se prezența aeronavelor canadiene în cadrul misiunilor de poliție aeriană consolidate, precum și a navelor de luptă în cadrul grupărilor navale permanente aliate.

La finalul întâlnirii, atât ministrul Nicolae Ionel-Ciucă, cât și generalul-locotenent Daniel Petrescu i-au mulțumit generalului Jonathan H. Vance pentru contribuția avută la consolidarea capacității operaționale a Armatei României, pentru susținerea inițiativelor regionale aflate în derulare, cât și pentru sprijinul acordat detașamentului românesc care execută evacuarea aeromedicală în Mali.

În cadrul aceluiași eveniment, generalul-maior Viorel Pană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, a decorat 16 militari canadieni cu Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, pentru modul în care aceștia și-au îndeplinit misiunile în cadrul detașamentului de Poliție Aeriană, misiuni executate în cooperare cu militarii Forțelor Aeriene Române.

 Canada participă în prezent, cu personal și aeronave de luptă CF-18, la misiuni de poliție aeriană consolidată, pentru descurajarea acțiunilor agresive în proximitatea spațiului aerian național și al NATO. De asemenea, Forțele Aeriene Regale Canadiene au mai executat misiuni în comun cu Forțele Aeriene Române și în anii 2014, 2016, 2017 și 2018  la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii.

În domeniul maritim militarii canadieni au participat la exercițiul SEA SHIELD,  precum și la misiuni în cadrul prezenței avansate adaptate (tFP) și Grupării Navale Permanente Aliate (SNMG2). Canada contribuie cu personal de stat major în cadrul unităților NATO de pe teritoriul României, Divizia Multinațională Sud-Est și Brigada Multinațională Sud-Est. Misiunile desfășurate în comun asigură dezvoltarea capacității de reacție și a celei de descurajare, ca parte a planului NATO de întărire a flancului estic al Alianței, precum și consolidarea interoperabilității între forțele aeriene române și canadiene.

Sursa foto: MApN

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNConducerea MApN, vizită oficială în Slovenia

28 Mar 2024 277

Vești bune pentru militari! Guvernul majorează salariile personalului din MApN

21 Mar 2024 5302

MApNReuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

20 Mar 2024 337

MApN Exercițiul TrojanFootprint24 s-a desfășurat de la malul Mării Negre și până la munte (FOTO)

16 Mar 2024 484

Exercițiul multinațional Justice Eagle 24, desfășurat de militarii din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” Constanța

16 Mar 2024 469

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 372

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu noul ambasador al Republicii Elene în România

14 Mar 2024 336

MApNMisiune umanitară a Forțelor Aeriene Române

13 Mar 2024 310

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu adjunctul șefului Misiunii Diplomatice a SUA la București

12 Mar 2024 383

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 812

MApNMisiune de căutare și intervenție în Marea Neagră asupra unei posibile mine marine

07 Mar 2024 260

Reacția MApN după depistarea minei de la Costinești, județul Constanța

07 Mar 2024 532

Mină la malul mării, în Costinești, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 1450

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu șeful Gărzii Naționale a Statului Alabama

06 Mar 2024 304

MApNSeminar internațional pentru tinerii ofițeri în rezervă din statele NATO și partenere, găzduit de Academia Forțelor Terestre

01 Mar 2024 393