Vizitează și unități militare ale Forțelor Navale din Constanța Secretarul Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii, în vizită în România

  • Discuțiile desfășurate la sediul MApN au vizat cooperarea bilaterală, proiectele comune ale Forțelor Navale, situația de securitate în regiunea Mării Negre și teme curente aflate pe agenda NATO.
Secretarul Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii, Kenneth J. Braithwaite, s-a întâlnit miercuri, 11 noiembrie, cu ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și cu șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu la sediul MApN, în cadrul vizitei pe care oficialul american o efectuează în România, în perioada 11-12 noiembrie.

Discuțiile desfășurate la sediul MApN au vizat cooperarea bilaterală, proiectele comune ale Forțelor Navale, situația de securitate în regiunea Mării Negre și teme curente aflate pe agenda NATO.

Ministrul apărării naționale a mulțumit partenerului american pentru cooperarea excelentă la nivelul Forțelor Navale, exercițiile multinaționale în regiunea Mării Negre desfășurate în ultimii ani fiind un exemplu de bune practici și coordonare militară la cele mai înalte standarde. Un subiect aparte a fost evidențierea ritmului dinamic al Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, element esențial pentru securitatea țării noastre și a mediului regional, caracterizat de către ministrul Ciucă „în continuă dezvoltare și mai puternic ca niciodată”.

Șeful Statului Major al Apărării a transmis că între prioritățile Armatei României se numără consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotația continuă a forțelor SUA în România, respectiv asistența SUA pentru îndeplinirea țintelor de capabilități aliate. „România este un aliat robust, cu relevanță strategică majoră în regiunea Mării Negre”, a declarat generalul-locotenent Daniel Petrescu argumentând că, în condițiile crizei sanitare, procesul de creștere a capacității operaționale a trupelor a continuat și programele esențiale de înzestrare s-au intensificat. Toate acestea s-au realizat în contextul îndeplinirii angajamentelor naționale și a derulării misiunilor internaționale.

Oficialii români au exprimat mulțumiri pentru eforturile Statelor Unite ale Americii de sprijin pe mai multe paliere ale cooperării bilaterale în domeniul apărării, în contextul eforturilor de dezvoltare de capabilități și consolidare a posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice.

Agenda oficialului american în România include, de asemenea, vizite în Baza Militară 99 Deveselu, Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și în unități militare ale Forțelor Navale Române din Constanța.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 680

MApN Exercițiul TrojanFootprint24 s-a desfășurat de la malul Mării Negre și până la munte (FOTO)

16 Mar 2024 484

Alertă pe Marea Neagră! Mină marină descoperită în apropierea plajei

12 Mar 2024 873

Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti" Constanța Instrucția continuă în cadrul exercițiului militar “Justice Eagle 24.1” (FOTO)

12 Mar 2024 591

Superstiții legate de ziua Sfinților Mucenici. Ce spun tradițiile populare despre vreme

09 Mar 2024 692

Vizită oficială la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu! (FOTO)

04 Mar 2024 814

Instruire la înălțime Tabără de instrucție pentru militarii Brigăzii 9 Mecanizată "Mărășești" Constanța (FOTO)

04 Mar 2024 420

Știri Constanța Avansări în grad la Brigada 9 Mecanizată "Mărășești" (FOTO)

04 Mar 2024 492

Batalionul 911 Infanterie „Capidava” din Medgidia angajează soldați și gradați profesioniști!

29 Feb 2024 702

MApN prelungește perioada de recrutare pentru posturile de soldați și gradați profesioniști

27 Feb 2024 734

Încep înscrierile pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior militar! Câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța?

24 Feb 2024 759

Știri Constanța Viceprimarul Ionuț Rusu a primit vizita delegației CIMIC România și Membri ai echipei de afaceri civile din armata SUA (FOTO)

21 Feb 2024 516

Ședinţă CSAT Sprijin NATO pentru securitatea României. Focus pe Zona Dunării și Mării Negre

21 Feb 2024 548

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 706

Constanța Încep înscrierile pentru posturile de soldați și gradați profesioniști! Ce condiții trebuie îndeplinite

10 Feb 2024 1038