Weekend solicitant pentru salvatorii din întreaga țară. Unde au intervenit

Imagine de la un alt eveniment , foto: Pexels

În acest sfârșit de săptămână (23-25.09.2022), la nivel național, pompierii militari au gestionat 3.849 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 3.223 solicitări. 

Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 169 de incendii, precum și în alte 446 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 11 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, 8 persoane și-au pierdut viața. 

De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 23 de persoane aflate în dificultate., transmite IGSU. 


În perioada de referință, au fost transmise 21 de mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice.

Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:

-O intervenție complexă a avut loc vineri, în județul Neamț, unde echipajele operative au acționat pentru stingerea flăcărilor izbucnite la două case din municipiul Piatra Neamț. La sosirea forțelor de intervenție, acestea au constatat că arderea se manifesta pe o suprafață de aproximativ 350 mp. Pe timpul intervenției de stingere, echipajul SMURD a asistat medical o persoană, ulterior aceasta fiind transportată la spital. Incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate și alte victime. 

- O misiune care a presupus efort susținut din partea pompierilor militari din județul Iași a avut loc vineri, pe raza localității Voinești, unde echipajele de stingere au fost solicitate să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o casă. Ajunse la fața locului, echipajele operative au constatat că flăcările se manifestau generalizat, cu degajări mari de fum, la trei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 125 mp. Pe timpul intervenției de stingere, din interiorul casei a fost extrasă o victimă decedată. 

-Un accident rutier a avut loc tot pe parcursul zilei de vineri, în județul Mehedinți, unde salvatorii au intervenit la un eveniment rutier produs între un autoturism și un utilaj agricol care tracta un atelaj, pe raza localității Viașu. Ajunse la locul solicitării, echipajele de intervenție au constatat că în urma incidentului rutier au rezultat cinci victime, dintre care una inconștientă, în stop cardio-respirator. Colegii noștri au aplicat măsuri de resuscitare, însă, din păcate, fără rezultat. Echipajele de prim ajutor au evaluat și asistat medical celelalte victime și apoi le-au transportat la spital.


-Un alt eveniment rutier care a necesitat atenție sporită din partea echipajelor de descarcerare și prim ajutor a avut loc pe parcursul zilei de sâmbătă în județul Botoșani. Un autoturism a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza localității Bălușeni. Salvatorii ajunși la locul evenimentului au constatat că în incidentul rutier au fost implicate două persoane, dintre care una încarcerată. Pompierii militari cu ajutorul echipamentelor din dotare au extras persoana dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. După acordarea măsurilor de prim ajutor, cele două victime au fost transportate la o unitate medicală pentru investigații medicale de specialitate.

-O intervenție care a presupus efort susținut din partea echipajelor operative a avut loc pe parcursul zilei de duminică, în municipiul București, unde pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu la patru case. Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că arderea se manifesta violent, generalizat, pe o suprafață de aproximativ 350 mp. După mai multe ore de luptă continuă cu focul, incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale. 

În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro., mai transmite sursa citată. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 238

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 200

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 307

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 240

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 234

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 514

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 281

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 562

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 223

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1347

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 487

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 259

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 473

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 423

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 596