Zeci de amenzi aplicate de polițiștii constănțeni în urma unor acțiuni

Acțiuni ale Poliției, foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța Acțiuni ale polițiștilor constănțeni, în județ! 

Oficial de la IPJ Constanța 
 
La data de 28 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai și Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au desfășurat acțiuni și activități pe linia prevenirii furturilor în zona plajei și zona adiacentă și din spațiile de cazare, depistarea persoanelor care expun animale la căldură excesivă și a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, fiind oprite, pentru control, aproximativ 90 de vehicule.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 22.000 de lei, dintre care 11 la Legea 61/1991 și 43 la O.U.G. 195/2002.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării, 3 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
La data de 28 august a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor din autoturisme.

Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 20 de vehicule.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, toate la Legea 61/1991.

 
În noaptea de 28/29 august a.c., polițiști din cadrul Secției 2 poliție au desfășurat o acțiune pe linia combaterii faptelor de proxenetism, prostituție și ordine publică.

Astfel, au fost legitimate peste 30 de persoane.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei, dintre care 20 la Legea 61/1991.
 
La data de 28 august a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat o acțiune pe linie de ordine publică, cât și pe linie de rutieră.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 20 de vehicule.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.500 de lei, dintre care 6 la O.U.G. 195/2002 și 1 la Legea 61/1991.
 
La data de 28 august a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost legitimate peste 40 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 20 de vehicule.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei, dintre care 8 la Legea 61/1991, 3 la  O.U.G. 195/2002 și 2 la Legea 333/2003.
 
La data de 28 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie, împreună cu jandarmi și polițiști locali au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit și a faptelor antisociale.

Astfel, au fost legitimate peste 20 de persoane.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei, dintre care 5 la Legea 61/1991.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 592

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 477

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 525

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 637

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 692

Zeci de persoane legitimate la Constanța Acțiune a Poliției pentru combaterea traficului de droguri (FOTO)

22 Mar 2024 526

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 522

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 402

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 501

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 661

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 507

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 541

Polițiștii, prezenți la Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța

16 Mar 2024 642

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 749