Zeci de județe au raportat pagube din cauza secetei. Printre ele, Constanța și Tulcea. Principalele culturi de toamnă afectate

culturi de toamnă afectate, foto: pexels Suprafaţa totală afectată de secetă a ajuns, luni, la 683.527 de hectare, în 38 de judeţe, arată datele comunicate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Principalele culturi de toamnă afectate 

Principalele culturi de toamnă afectate sunt: grâu şi triticale - 189.267 hectare, orz, orzoaică, ovăz, secară - 29.761 hectare, rapiţă - 26.766 hectare. De asemenea, sunt afectate următoarele culturi de primăvară: porumb - 253.074 hectare, floarea soarelui - 128.601 hectare, soia - 19.241 hectare, plante furajere - 18.864 hectare.

Situaţia suprafeţelor calamitate pentru care s-au întocmit procese verbale de constatare este în curs de finalizare la prefecturi pentru culturile de toamnă recoltate la care s-a încheiat raportarea pe 30 august 2022. MADR precizează că pot exista modificări la unele culturi în ceea ce priveşte suprafaţa afectată, după centralizarea proceselor verbale transmise de prefecturi, rezultând astfel suprafeţe mai mici faţă de raportările anterioare., scrie Agerpes.ro.



Lista județelor care au raportat pagube 

Cele 38 de judeţe - inclusiv Capitala - care au raportat pagube din cauza secetei sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, zona municipiului Bucureşti, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj,Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Agriculturii Zona Dobrogea înregistrează un record de precipitații în noiembrie

27 Nov 2023 610

Rezerva de umiditate în sol. Situația actualizată în Dobrogea

20 Oct 2023 548

Rezerva de umiditate în sol. Situația în Dobrogea

17 Oct 2023 820

Dobrogea se confruntă cu secetă pedologică puternică. Datele Laboratorului de Agrometeorologie

16 Oct 2023 685

Știri Constanța Transformarea dramatică a peisajului. Lacul Techirghiol a secat (FOTO+VIDEO)

24 Sep 2023 3719

ANM Seceta pedologică se menţine în zona Dobrogei şi pe suprafeţe agricole extinse din Muntenia şi Oltenia

24 Sep 2023 614

Dobrogea se confruntă cu secetă pedologică puternică. Ce arată datele Laboratorului de Agrometeorologie

21 Sep 2023 893

Situație de secetă pedologică puternică în Dobrogea. Ce spun datele Laboratorului de Agrometeorologie

12 Sep 2023 620

Uimitor! Urme de dinozauri vechi de 113 milioane de ani descoperite în Texas

31 Aug 2023 677

România obține sprijinul UE în lupta cu seceta! Daunele provocate de lipsa ploilor depășesc 1,3 miliarde de euro

24 Aug 2023 594

Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri. Ce nu este bine să faci în această zi

20 Jul 2023 1759

Seceta pedologică se menţine pe suprafeţe extinse din România. Printre ele și Dobrogea

22 Apr 2023 1099

Secetă pedologică în Dobrogea! Ce arată prognoza emisă de ANM

12 Apr 2023 918

ANM Secetă pedologică în Dobrogea! Conținutul de umiditate din sol se încadrează în limite scăzute și deosebit de scăzute (GALERIE FOTO)

13 Mar 2023 1046

Secetă pedologică în în cea mai mare parte a Dobrogei. Cum sunt afectate culturile

04 Jan 2023 1387