Zeci de persoane au fost depistate sub influența drogurilor în ultimele 24 de ore! Amenzile, în valoare de jumătate de milion de euro

Foto cu rol ilustrativ.
  • Prin perchezițiile Poliției Române au fost descoperite zeci de persoane drogate.
  • De asemenea, un autoturism a fost furat.
 
Inspectoratul General al Poliției Române a pus la dispoziție un comunicat de presă prin care a anunțat că zeci de persoane au fost descoperite drogate în ultimele 24 de ore.
 
Din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, acțiunea „Blocada“, organizată pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, a continuat și la data de 16 iulie 2023, dispozitivele curente fiind suplimentate cu peste 1.800 de polițiști și jandarmi.
 
În ultimele 24 de ore, la nivel național, 7.077 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
 
Au fost organizate 423 de acțiuni, peste 640 de filtre, în cadrul activităților desfășurate fiind verificate 11.236 de autovehicule și legitimate 20.015 persoane.
 
Totodată, au fost constatate 277 de infracțiuni, dintre care 43 de natură judiciară și 23 privind traficul și consumul ilicit de droguri, fiind identificat și un autoturism furat.
 
Au fost depistate 5 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
 
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 6.697 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.573.829 de lei, a mai punctat sursa menționată.
 
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, în ultimele 24 de ore, fiind efectuate 5.392 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 171 cu Drugtest.

 
Au fost constatate 93 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 522 de permise de conducere, dintre care 122 pentru alcool, 199 pentru viteză și 14 pentru droguri/substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 275 de certificate de înmatriculare
 

„Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune. Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare“, a încheiat sursa citată.


Citește și:

Ministerul Afacerilor Interne: Sute de șoferi din România, prinși băuți și drogați la volan! Ce descoperiri au făcut polițiștii

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

07 Dec 2023 148

IGPR InfotraficTrafic oprit pe A2 București-Constanța

06 Dec 2023 264

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 72 A

06 Dec 2023 225

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A 2

06 Dec 2023 212

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

06 Dec 2023 200

Șeful Poliției Rutiere Poliţiştii rutieri au aplicat, în primele 10 luni ale anului, 1.669.045 de sancţiuni contravenţionale

05 Dec 2023 519

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A1

05 Dec 2023 235

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 7

04 Dec 2023 253

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 19

04 Dec 2023 243

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 7

04 Dec 2023 237

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 1

04 Dec 2023 247

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN1

04 Dec 2023 247

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 2

04 Dec 2023 233

Acțiuni ale Poliției Române în ultimele 24 de ore. Constatări

02 Dec 2023 600

Permis reținut de polițiști pe Autostrada A3 pentru viteză excesivă

02 Dec 2023 485