Zeci de polițiști mobilizați pentru percheziții la Constanța. Mai multe persoane reținute pentru proxenetism



La data de 11.12.2019, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, un număr de aproximativ 40 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au efectuat percheziții domiciliare în cinci locații pe teritoriul județului Constanța, în cauza în care se efectuează cercetări față de șapte persoane pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.

În concret, în sarcina persoanelor anchetate se reține că au săvârșit, în calitate de autori sau complici, infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 213 al. 1 și 2 Cod penal, cu aplic. art. 35 al. 1 Cod penal, constând în aceea că, în intervalul 2012 – 2019, au determinat șase tinere să practice prostituția pe teritoriul unor state membre UE, victime pe care ulterior le-au constrâns, prin amenințări și alte acte cu caracter vădit intimidant, să continue practicarea prostituției, pentru ca astfel să obțină de la acestea majoritatea sumelor de bani provenite din practicarea prostituției, sume pe care le-a folosit pentru asigurarea unui venit constant.

În urma acțiunii din 11.12.2019 au fost reținute șapte persoane, acestea fiind prezentate Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, în cadrul perchezițiilor domiciliare s-a procedat la ridicarea de bunuri despre care se bănuiește că provin din comiterea infracțiunilor de proxenetism, precum și a unor mijloace materiale de probă.

Menționăm că în cauză, prin intermediul și cu sprijinul Eurojust și Europol, s-a cooperat cu autoritățile din Republica Cehă și Spania, state pe teritoriul cărora au fost desfășurate simultan activități similare celor întreprinse de organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Lidia Volicenco

23 Dec, 2019 19:59

Felicitări domnilor polițiștii!!!

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 544

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 682

Descinderi la Medgidia! Service ilegal descoperit de polițiști la locuința unui bărbat suspectat de evaziune fiscală

09 Mar 2024 721

Percheziții în județul Constanța într-un caz de evaziune fiscală. Prejudiciul este de peste 1.800.000 de lei

07 Mar 2024 577

Percheziții în municipiile Tulcea, Brăila și Galați într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul, aproximativ un milion de lei

06 Mar 2024 622

Percheziții în mai multe județe, într-un dosar de înșelăciune și spălarea banilor Persoanele cercetate s-ar fi angajat să comercializeze cereale către o societate comercială din Constanța (FOTO)

06 Mar 2024 485

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 623

Acțiune de amploare a Poliției Române în toată țara pentru combaterea infracționalității! (VIDEO)

05 Mar 2024 500

Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța într-un dosar de obținere ilegală de fonduri (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 676

Județul Constanța Percheziții la Medgidia la persoane suspectate de furtul unor componente ale unor locomotive (GALERIE FOTO)

29 Feb 2024 581

Percheziții în județul Constanța la Mangalia și Negru Vodă! Bărbați suspectați că ar fi adus ilegal arme din Bulgaria

23 Feb 2024 673

UPDATE Percheziții într-un dosar penal de furt calificat, la Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 830

Ce au găsit procurorii DNA într-un coș de gunoi Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior în Primăria Constanța, acord cu procurorii DNA! Ședință importantă azi la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Feb 2024 1471

Percheziții în Constanța și Agigea într-un dosar penal de furt calificat. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

14 Feb 2024 931

Cei doi suspecți din dosarul capturii record de substanțe dopante, aduși la Judecătoria Constanța! Prejudiciul, aproximativ 3 milioane de euro (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2024 1569