Actualitate

Zeci de pompieri militari mobilizaţi pentru intervenţii, în urma fenomenelor meteo extreme din Constanţa

Peste 60 de pompieri militari cu mijloacele tehnice specifice au fost angrenați, de ieri, de la ora 16.00 până la acest moment, când încă se intervine, în misiuni destinate limitării și înlăturării efectelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase, informează reprezentanţii ISU Constanţa.

În urma ploilor abundente și a vântului puternic de seara trecuta, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al judeţului Constanța au acționat cu operativitate si au depus eforturi susținute pentru evacuarea apei din 6 locuințe şi 6 curţi inundate.

De asemenea, salvatorii au acționat cu accesoriile de descarcerare pentru degajarea a 33 de copaci căzuți pe carosabil, a unor elemente de construcție de la acoperișul unui operator economic și 1 schelă care au avariat 7 autoturisme și acoperișul unei case.

Datorită măsurilor preventive întreprinse de cetățeni, a acțiunilor imediate ale pompierilor și autorităților publice locale, din fericire, evenimentele nu s-au soldat cu victime.


Sursă foto: ISU Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident în piața Brotăcei din Constanța. Un pieton a fost rănit. Ce spun autoritățile

23 Sep 2019 488

Salvare pescari în Eforie Sud. Barcă în derivă (galerie foto)

22 Sep 2019 435

O femeie a fost găsită moartă în apartament ISU Dobrogea a intervenit în Medgidia pentru deblocarea unei uși

21 Sep 2019 2466

Salvatorii ISU „Dobrogea” Constanța au făcut curățenie în pădurile din județ (galerie foto)

21 Sep 2019 500

Judeţul Constanţa. Accident rutier. Pieton lovit de maşină

21 Sep 2019 1488

Persoană înecată, scoasă la mal în Costineşti

20 Sep 2019 495

Judeţul Constanţa Jandarmii asigură ordinea la evenimentele publice din acest week-end

20 Sep 2019 443

Accident rutier în Constanţa, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu

18 Sep 2019 848

UPDATE Accident rutier cu mai multe victime, la sensul giratoriu Agigea. Unul dintre şoferi era băut (galerie foto+video)

17 Sep 2019 3821

Salvatorii ISU Constanţa, solicitaţi să intervină pentru a salva un copil. Ce spun autorităţile

17 Sep 2019 439

Alertă la ISU Dobrogea Incendiu la o livadă din Poarta Albă

16 Sep 2019 289

Accident rutier pe strada Dezrobirii din Constanţa. Ce spune IPJ Constanţa (galerie foto + video)

16 Sep 2019 2692

Anexa unei case din Lazu, în flăcări

16 Sep 2019 418

Arde o casă pe strada Veteranilor din Constanţa (FOTO+VIDEO)

16 Sep 2019 1935

Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, va fi audiat luna viitoare

16 Sep 2019 388