Ziua Armatei României Eroii vor fi cinstiți la Constanța, Mangalia și Tulcea

Forțele Navale Române vor sărbători Ziua Armatei României în șase orașe din țară, unde se vor organiza ceremonii militare și religioase pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei.
 
Marinarii militari vor participa vineri, 25 octombrie, cu expoziții de tehnică și armament, precum și la activități culturale desfășurate în Constanța, Mangalia, Tulcea, Brăila, Babadag și București.
 
La Constanța, ceremonia militară și religioasă va avea loc la „Monumentul Victoriei” din Parcul Arheologic, începând cu ora 11.00.
 
De asemenea, vineri, 25 octombrie, în intervalul orar 13.00-17.00, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ de marină vor fi prezenți cu standuri de promovare a carierei militare, iar militari  ai Forțelor Navale și a Forțelor Terestre vor prezenta publicului o expoziție de tehnică, armament și echipamente militare din dotare, în parcarea de la Mall VIVO.
 
La ora 19.00, marinarii militari se vor retrage cu torțe pe traseul:
 
Poarta 1– Comandamentul Flotei - str. Mircea cel Bătrân - Bulevardul Tomis – Prefectura Județului Constanța.
 
Vineri, 25 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, Muzeul Național al Marinei Române organizează Ziua Porților Deschise.
 
Vor putea fi vizitate gratuit expoziția permanentă, expoziția „Cercetașii Marini” – repere din activitate (aflată în Sala „Contemporană I”), expoziția „Istoria parașutismului militar” (în Sala Lentilei Farului de la Tuzla) și expoziția „Portrete în spațiul înconjurător” (Salonul expozițional „Clio”) semnată de Maria Hodor. Muzeul va fi deschis în intervalul orar 09.00-16.00.
        

La Mangalia, ceremonia militară și religioasă se va desfășura în Piața Republicii, în intervalul orar 11.00-12.00.
 
La Tulcea, este planificat joi, 24 octombrie, în intervalul orar 13.00-14.00,  un simpozion dedicat Zilei Armatei României, iar ceremonia militară și religioasă va avea loc vineri, 25 octombrie, începând cu ora 10.00, în Cimitirul Eroilor.

 
La Brăila, ceremonia militară și religioasă se va desfășura în Piața Independenței, la Monumentul Sublocotenentului Erou Ecaterina Teodoroiu, începând cu ora 10.00, iar în intervalul orar 09.00-16.00, marinarii militari vor prezenta elevilor Colegiului Național „Gheorghe M. Murgoci” o expoziție de tehnică, echipamente militare și un atelier de lucrări matelotaj.
 
La Babadag, infanteriștii marini vor participa la ceremonia militară și religioasă care va avea loc la Monumentul Eroilor, în intervalul orar 10.00-11.00.
 
La București, marinarii militari vor fi prezenți la trei activități dedicate Zilei Armatei României. Începând cu ora 09.00, reprezentanții Forțelor Navale vor participa la ceremoniile organizate, cu acest prilej, la monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” și la Monumentul Eroilor Genişti - Leu. Conducerea Statului Major al Forțelor Navale va lua parte și la activitățile organizate de Ministerul Apărării Naționale în Parcul Carol, unde, de la ora 10.00, vor avea loc o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori, de decorare a Drapelului de Luptă al Comandamentului Forțelor Întrunite și de depunere a jurământului militar de către elevi și studenți din instituții militare de învățământ, simultan cu survolarea zonei de către aeronave ale Forțelor Aeriene Române.
 
De asemenea, începând cu ora 9.30, publicul bucureștean va putea admira o expoziție de tehnică și echipamente militare, iar cei interesați vor putea interacționa, la standurile de promovare a carierei militare, cu elevi și studenți ai Școlii Militare de Maiștri Militari „Amiral Ion Murgescu”, ai Colegiului Național de Marină „Alexandru Ioan Cuza” și ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, precum și cu specialiști ai Centrului 39 Scafandri și ai Muzeului Național al Marinei Române.
            
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misiunea de cercetare a Forțelor Navale Române în raionul maritim Costinești – Tuzla - 23 August - Mangalia s-a încheiat

07 Mar 2024 608

Forțele Navale Române Jurământ militar la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale și la Regimentul 307 Infanterie Marină

01 Mar 2024 507

Forțele Navale Române Centrul 338 Mentenanță Tehnică Navală angajează soldați gradați profesioniști! Profilul candidatului

15 Feb 2024 928

Forțele Navale Române Fregata „Mărășești” organizează selecția pentru posturile de soldați gradați profesioniști

14 Feb 2024 572

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, prima misiune în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române

25 Jan 2024 625

Evenimente la Constanța și Tulcea Forțele Navale Române, la ceremoniile dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române

22 Jan 2024 753

Deschiderea anului de instrucție în Forțele Navale Române (GALERIE FOTO)

15 Jan 2024 804

Știri Constanța Marinarii și scafandrii militari vor participa la Sărbătoarea Bobotezei

04 Jan 2024 790

Sosirea vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” în portul militar Constanța (FOTO+VIDEO)

19 Dec 2023 1018

Structurile Forțelor Navale Române, la bilanț!

12 Dec 2023 721

Vânătorul de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, cap-compas portul militar Constanța

08 Dec 2023 877

Forțele Navale Române, la Parada Militară Națională și la ceremoniile militare din București, Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și Babadag

29 Nov 2023 1063

Forțele Navale Române Conferința internațională „Noi concepte, tehnologii și echipamente pentru dezvoltarea Forțelor Navale”, Ediția a II-a

21 Nov 2023 637

Marinarii militari au marcat Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații (FOTO)

11 Nov 2023 747

Forțele Navale Române 10 noiembrie-Ziua Divizionului 50 Corvete (FOTO)

10 Nov 2023 787