Ziua biografului. La ce ne gândim când folosim cuvântul "biografie"

Ziua biografului. foto: Pexels
Data de 16 mai marchează Ziua biografului.


Mulţi oameni nu sunt conştienţi de câtă muncă depune un biograf. Tocmai de aceea există Ziua biografului! Această zi specială sărbătoreşte istoria biografilor, interpretată ca o formă de artă literară clasică, şi încurajează oamenii să scrie biografii pentru a afla lucruri din vieţile altor oameni.


Ziua Biografului se sărbătoreşte la data aniversării întâlnirii dintre scriitorul englez Samuel Johnson şi biograful său, James Boswell, la 16 mai 1763. Totuşi, biografiile au existat cu mult înainte ca aceştia să se întâlnească.


Iniţial, biografiile erau scrieri istorice. Una dintre primele biografii a fost scrisă în timpul Imperiului Roman. Primul astfel de jurnal descoperit a fost scris de Cornelius Nepos în anul 44 î.Hr., care a alcătuit o colecţie amplă de biografii ale celor mai faimoşi generali romani şi greci.


În perioada Evului Mediu, preoţii, călugării şi pustnicii obişnuiau să scrie autobiografii, în mare parte deoarece majoritatea scrierilor de la acea vreme aparţineau Bisericii Romano-Catolice. Acelaşi lucru se aplica şi în rândul societăţilor islamice medievale. Cu toate acestea, biografiile încă nu erau considerate ca fiind scrieri literare, indiferent de răspândirea acestora în secolul al XVI-lea.


Povestea lui Samuel Johnson avea să schimbe acest lucru. În anul 1791, când acesta a publicat cartea "Viaţa lui Samuel Johnson" împreună cu James Boswell, cercetările şi stilul narativ al lui Boswell despre viaţa lui Johnson au contribuit la stabilirea unui standard pentru biografi, deoarece în acea perioadă era considerată una dintre cele mai bune biografii din limba engleză.


Chiar dacă biografiile au stagnat în secolul al XIX-lea, autobiografiile au devenit mai populare, iar în lumea de astăzi, axată pe mass-media, memoriile au devenit o modalitate inovatoare şi rapidă de a afla lucruri despre oameni pe internet.


În ziua de azi, politicienii şi celebrităţile menţin legături strânse cu cei care le scriu biografiile. Biografii sunt jurnalişti care află până şi cel mai bine ascunse detalii despre viaţa unui om, tot ei fiind cei care decid modul în care acestea ies la iveală şi care dintre ele rămân ascunse. Aşadar, o prietenie dintre biograf şi subiectul biografiei sale poate juca un rol important în felul în care va fi prelucrată povestea vieţii unui om, păstrându-se, în acelaşi timp, latura reală.


Un avantaj important al unei biografii este faptul că este scrisă dintr-o perspectivă la persoana a treia, arătând modul în care viaţa persoanei a interacţionat cu şi a afectat aspecte pe care poate nu le-a luat în considerare.


O biografie bine scrisă poate face ca istoria să prindă viaţă. Pentru cei care nu reuşesc să îşi amintească anumite fapte din istorie, o biografie poate ajuta cu adevărat la consolidarea ideilor.


Atunci când sunt abordaţi, cei mai mulţi biografi nu vor declara în mod direct că sunt în primul rând biografi, ci mai degrabă povestitori. Obiectivul principal al unui biograf este de a spune adevărul despre viaţa unei persoane, cel secundar fiind să facă din ea o lectură fascinantă.


Când folosim cuvântul "biografie" ne gândim în primul rând la o carte, dar o modalitate grozavă de a prezenta o biografie este prin filme şi seriale documentare, sau chiar şi prin modernele podcasturi. Un biograf poate astfel să folosească metode diferite pentru a reda viaţa unei anumite persoane, altfel decât doar în scris.


Sursa: Agerpres 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Necunoscutul Prinț Matila

31 Jul 2020 3807

Astăzi prăznuim doi sfinți dobrogeni. Cine sunt şi unde este mănăstirea şi peştera care le poartă numele (galerie foto)

29 Feb 2020 4171

Arhiepiscopia Tomisului Doi sfinți dobrogeni. Hramul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”

25 Feb 2020 2470

#DobrogeaDigitală - „Armeni sub cupola Academiei Române”, de Simion Tavitian Condiții grele de afirmare pentru părintele neurochirurgiei românești, Dumitru Bagdasar

02 Jan 2020 3411

Dobrogea la 1896 - Mărturiile unui biograf uitat, locotenentul Athanasie Napoleon Starea aşezărilor, Insula Șerpilor şi alte date generale (III) (galerie foto)

20 Aug 2019 4089

Dobrogea la 1896. Mărturiile unui biograf uitat, locotenentul Athanasie Napoleon (II) „Când se va termina construirea portului, aici va fi debuşeul tuturor producţiunilor României“ (galerie foto)

19 Aug 2019 1919

Dobrogea la 1896 Mărturiile unui biograf uitat, locotenentul Athanasie Napoleon. Orașele provinciei (I)

16 Aug 2019 3916

Sănătatea şi serviciul sanitar în Dobrogea la sfârşitul secolului al XIX-lea

16 Apr 2018 3229

Astăzi prăznuim doi sfinți dobrogeni. Cine sunt și ce fapte au săvârșit. Unde avem lăcașuri sfinte cu hramul sfinților dobrogeni

28 Feb 2018 3658