Ziua etniei tătare

Astăzi sărbătorim ziua tătarilor din țara noastră.
Ziua de 13 decembrie a căpătat caracter oficial și a fost aleasă ca zi a etniei tătare întrucât la data de 13 decembrie 1917 parlamentul tătarilor crimeeni a proclamat Republica Populară Crimeea și a aprobat constituția.
Tătarii s-au stabilit în România în urmă cu 800 de ani, aceștia fiind orginari din Crimeea.
Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR) Amet Aledin, după ce propunerea fusese discutată încă de la Congresul UDTTMR din 2002. 
Proiectul de lege privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților pe 14 noiembrie 2006, cu 230 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere. În ţara noastră trăiesc aproximativ 50.000 de tătari.

În ceea ce privește tătarii din Dobrogea, zonă cunoscută pentru multiculturalitatea sa, aceştia numără aproximativ 25.000 de suflete, fiind urmașii tătarilor din hanatul Hoardei de Aur din Bugeac și Crimeea.
Tătarii ce locuiesc astăzi în Dobrogea sunt urmaşii cumanilor medievali, care şi-au schimbat numele, iar mai apoi ai tătarilor crimeeni.
                
De la începutul secolului XVI, izvoarele poloneze îi menţionează pe „tătarii Dobriczen” şi „tătarii Dobriczenses”, ce atacau graniţele acestei ţări. Marco Vernier aminteşte de aşezarea în Dobrogea, sub conducerea unui han, a 40.000 de tătari, iar Dousa, un an mai târziu, numea zona mediană a provinciei, „Tatarski pole” (Ţinutul tătarilor). Unii călători străini vor numi teritoriul dintre Dunăre şi Mare - „Tartaria”.
În cadrul evenimentului organizat de coditianul ZIUA de Constanța intitulat „Etniile împreună pentru Dobrogea”, istoricul Tasin Gemil, descendent al primului primar de la 1878 - Abdul Hagi Kerim, a vorbit despre importanța legăturilor strânse dintre comunitatea sa și cea românească, dar și despre faptul că strămoșii noștri nu trebui să se fi jertfit degeaba. „Strămoșii noștri s-au așezat pe aceste meleaguri ospitaliere în timpuri mai vechi sau mai noi, venind din cele patru zări ale lumii. Avem nume și obiceiuri diferite, acasă vorbim alte limbi, iar unii dintre noi ne închinăm la altare deosebite, dar suntem uniți întru aceeași credință și iubire față de sfânta noastră patrie - România. Dumnezeu cel unic și bun a hărăzit României ca Decembrie să fie luna mântuirii și reîntregirii ei. În această sfântă zi de sărbătoare să ne aducem aminte și, apoi, să nu uităm vreodată porunca divină adresată tuturor oamenilor de a fi ca frații între ei. Noi toți care trăim în această țară avem o singură mamă și o singură casă - România. Ne sunteți frați, vă suntem frați! Haideți să purcedem în frăție la reînălțarea casei părintești, întru slava înaintașilor și spre mândria urmașilor!”, a declarant Tasin Gemil.
Constanța sărbătorește această zi a tătarilor printr-un eveniment, de la ora 15:00, ce va avea loc la Palatul Copiilor din Constanța. Acesta se numește „Valori și tradiții tătărești” și este organizat de Comitetul de Reorganizare a UDTTMR. Accesul este liber.
În cadrul spectacolului dedicat tătarilor, vor evolua pe scenă ansamblul de dansuri tradiţionale tătăreşti „Güneş” și copiii de la Grădiniţa Blingvă Româno-Turcă „Zubeyde Hanim”, care vor recita poezii din lirica tătară. Se vor mai cânta și melodii tradiționale tătărești prin vocile  soliştilor Edy, Sever, Mensur şi Gener, pentru ca mai apoi sărbătoarea să continue la un restaurant din stațiunea Mamaia,  unde  tătarii şi apropiații acestora sunt invitați la o petrecere.
Redăm un pasaj care se identifică foarte bine cu comunitatea tătară și care este o mărturisire a unei femei, Domnica Macri, pusă în anumite ipostaze interesante.
„«Vrei să cunoşti tătari? Hai că te duc eu!» - a exclamat fără prea multă introducere Seri, o femeie zdravănă şi negricioasă, cu ochi catifelaţi şi cu un zâmbet larg, care emana o energie contagioasă. Numele ei era de fapt Seriah Menseit, aşa cum aveam să aflu, odată cu o mulţime de alte lucruri despre familia, comunitatea şi visurile ei, la foarte scurt timp după ce am cunoscut-o la un colţ de stradă umbroasă din Techirghiol. Şi tot atât de curând mă strecuram în urma ei, printr-o curte cu verdeaţă de prin vecini, spre o căsuţă scundă. Şi în numai o jumătate de oră, la numai o aruncătură de băţ de plajele unde îmi petrecusem vacanţele copilăriei, mă aflam într-o cu totul altă lume decât cunoscusem vreodată: stăteam la taclale cu un bătrân înalt, cu trăsături asiatice, căruia lumea îi spunea „Agi“, căci fusese în pelerinaj nu doar la Mecca, ci şi în Crimeea. Loc de unde adusese fotografii - îndelung învârtite între degete, după cum se vedea - cu el în faţa palatului vechilor hani. Eram printre oameni care purtau nume precum Gemal, Nasiha, Munel sau Ruhni şi care între ei se înţelegeau într-o limbă nemaiauzită. Pantofii noştri erau toţi la uşă, iar noi şedeam în pridvorul închis şi acoperit cu covoare, în şosete, având în faţă tipsia cu baclavale şi o licoare gălbuie dumnezeiască („Nectar de corcoduşe! Cum? N-aţi mai băut?“), povestind despre casele tătarilor de demult, cu hornul lor mare, deschis, prin care ploua înăuntru, dar la care bătrânii nu voiau să renunţe”.


Citește și :

#citeșteDobrogea „Vulturul-Tătăresc“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța​

Mesajul istoricului Tasin Gemil, de Ziua Naţională a României (document)​

#Dobrogeaetnică Moravuri tătărești din Pervelia. Extrase din „Analele Dobrogei“. Dansuri și cântece tătărești (III)