Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual. Cauzele care au dus la înregistrarea disparițiilor


Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual, foto: Pexels
Data de 25 mai marchează Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual


7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor  de minori. 




 Au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii

În perioada 30.04.2021 – 20.04.2022, la nivelul Poliției Române, au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii, în aceste cauze fiind dispusă căutarea, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Dintre aceste sesizări, 259 se refereau la copii cu vârste până la 10 ani,  2.003 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani și 5.315 minori mai mari de 14 ani. Menționăm că numărul sesizărilor nu reprezintă numărul copiilor dispăruți, deoarece același copil poate fi semnalat de mai multe ori într-un interval de timp ca fiind dispărut.


Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. Astfel, în perioada de referință, au fost rezolvate 7.572 de sesizări.

Totodată, de la declanșarea războiului în Ucraina, Asociația Telefonul Copilului a fost informată de Missing Children Europe și de organizația neguvernamentală ucraineană Magnolia în legătură cu dispariția unor copii ucraineni. Cazurile semnalate au fost transmise către Poliția Română, conform parteneriatului încheiat între cele două entități, iar cei trei copii au fost identificați pe teritoriul României, aflându-se acum în siguranță. , transmite IPJ Constanța. 


De asemenea, prin structurile de cercetare și prevenire a criminalității, au fost desfășurate peste 4.000 de activități preventive, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de copii, la nivel național. 





„Mami, tu știi unde este copilul tău?

„Mami, tu știi unde este copilul tău?, Sărbătorile se petrec în familie și Împreună pentru siguranța copiilor” sunt doar câteva slogane prin intermediul cărora polițiștii specializați în prevenirea criminalității s-au întâlnit cu peste 150.000 de copii beneficiari și 50.000 de adulți (părinți, bunici, tutori legali sau cadre didactice). 


Obiectivele campaniilor de prevenire au urmărit conștientizarea minorilor asupra riscurilor la care se expun atunci când pleacă de acasă ori din centrele de ocrotire și informarea părinților și tutorilor legali despre necesitatea menținerii unei relații strânse cu copiii și a unei bune comunicări pentru rezolvarea divergențelor și problemelor specifice vârstei lor.




Studiu privind disparițiile de minori

De asemenea, la nivelul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității a fost realizat Studiul privind disparițiile de minori: o viziune tripartită asupra plecărilor voluntare, care a îmbinat analiza statistică a datelor înregistrate la nivelul Direcției de Investigarea a Criminalității, coroborat cu partea de anchetă socială pe bază de interviu, în vederea conturării unei viziuni de interior asupra acestor fapte. În acest sens, au fost realizate interviuri cu reprezentanții tuturor actorilor instituționali implicați în cazuistică: polițiști, lucrători din centrele de ocrotire și protecție, respectiv D.G.A.S.P.C. (psihologi, asistenți maternali, manageri de caz), respectiv minori cu recurență în ceea ce privește părăsirea acestor centre.  


Conform studiului menționat, printre cauzele generale care au dus la înregistrarea disparițiilor,  se regăsesc: lipsa de atenție sau de interes/neglijare fată de nevoile copilului aflat în dezvoltare, astfel încât copiii se simt nedoriți sau ignorați; lipsa de control a situației școlare a copiilor, în ceea ce privește frecvența la cursuri şi interesul pentru studiu arătat de copii; rigiditatea regulilor de conviețuire, lipsa de comunicare în familie sau în central de ocrotire, modele de comportament disfuncționale receptate, lipsa interesului pentru studii, practicarea cerșetoriei, lipsa de organizare a vieții, rezolvarea conflictuală a diferendelor, antecedente penale ale membrilor familiei, consum frecvent de alcool al unora dintre membrii familiei; starea materială precară, care determină neglijarea funcției de educație a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor față de copii, spiritul de aventură etc.


În pandemie, prevenirea părăsirii voluntare a domiciliului de către minori a reprezentant un procentaj semnificativ pentru situațiile de consiliere psihologică și juridică oferite de Asociația Telefonul Copilului. 31,25% dintre copiii care au contactat serviciile de consiliere psihologică și juridică oferite de Asociația Telefonul Copilului au menționat părăsirea voluntară a domiciliului drept soluție pentru evadarea din situațiile de neînțelegere cu părinții, iar 19,9% au menționat problemele sentimentale drept justificare pentru gestul lor. 


Reamintim că, în România, funcționează numărul unic european pentru semnalarea copiilor dispăruți – 116.000, gestionat de Asociația Telefonul Copilului, care, alături de alte 31 de organizații europene, reprezintă Federația Europeană pentru copiii dispăruți și exploatați sexual Missing Children Europe. 

Acest număr poate fi folosit pentru semnalarea dispariției unui copil de orice cetățean care se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene., a mai precizat sursa citată. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 442

Știri Constanța Mădălin, polițistul erou care a contribuit la găsirea unui copil dispărut în Cuza Vodă

16 Apr 2024 1044

Ce cadouri se pot face sărbătoriților de Florii?

13 Apr 2024 449

Atac cu armă albă la Sydney Cinci persoane au fost ucise, opt sunt spitalizate; atacatorul a fost omorât

13 Apr 2024 461

Când salvatorii devin victime Comunitatea din Chilia Veche sare în ajutorul asistentei medicale, rănită grav în accidentul naval din județul Tulcea

13 Apr 2024 663

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 629

Oficial de la Autoritatea Navală Română despre accidentul de navigație de pe brațul Chilia, Tulcea

10 Apr 2024 648

Un accident rutier a avut loc în Mamaia Nord, Constanța.Victima, un copil de cinci ani

08 Apr 2024 833

Ce sărbătoresc creștinii ortodocși astăzi, 6 aprilie 2024

06 Apr 2024 725

Anunț important al AJPIS Constanța! Când vor intra în conturi alocațiile pentru copii

05 Apr 2024 678

Știri Constanța UPDATE. Copil rănit în urma unui accident rutier în Valu lui Traian

03 Apr 2024 2632

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 510

Abuz într-o grădiniță din Ploiești! O educatoare înregistrată în timp ce teroriza copiii

01 Apr 2024 507

Dramă evitată în Techirghiol. Copil salvat din nămolul lacului (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1034

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 512