Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de polițiștii tulceni

foto: IPJ Tulcea

Ieri, 30 ianuarie a.c., cu prilejul "Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli", poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, alături de cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost alături elevi, în mai multe unități de învățământ din judeţ, pentru desfăşurarea unor activităţi informativ-preventive.

Chiar dacă Ziua Internațională pentru Nonviolență în şcoală este sărbătorită pe 30 ianuarie, mesajul ei trebuie să dureze și să se manifeste în fiecare zi., informează IPJ Tulcea. 

În acest context, polițiștii tulceni au fost prezenți în 5 unități de învățământ, unde au desfășurat activități educativ-preventive la care au participat 783 de elevi și 41 de cadre didactice.

Polițiștii au purtat discuţii interactive cu elevii, menite să conştientizeze importanța unui dialog și a unei bune cooperări între elevi, cadre didactice și părinți.

Potrivit sursei citate, prin exemple de situaţii concrete, poliţiştii au dorit să convingă tinerii că atitudinea face de cele mai multe ori diferenţa, iar o reacție non-violentă de rezolvare a confliectelor este foarte importantă.

Dacă ai fost victima bullying-ului nu trebuie să te confrunți singur cu asta. Spune cuiva în care ai încredere! Această persoană poate să fie un prieten, consilierul școlar, părinții, polițistul, un profesor.

Comportamentul de tip bullying îmbracă mai multe forme:

• forme verbale ale comportamentului de tip bullying: tachinarea, jignirea (bullying direct) și bârfirea (bullying indirect);

• forme fizice ale comportamentului de tip bullying: lovirea, îmbrâncirea, distrugerea sau furtul obiectelor personale (bullying direct) și convingerea unui prieten să atace pe cineva în locul tău (bullying indirect);


• forme socio-emoționale ale comportamentului de tip bullying: amenințarea, gesturi obscene (bullying direct) și excluderea altora dintr-un grup, manipularea prietenilor (bullying indirect).

Activitățile pentru prevenirea violenței în școli vor continua și în perioada următoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Concurs dedicat zilei nonviolenței în școală, organizat de polițiști

04 Mar 2022 2774

Comunicarea nonviolentă, un limbaj al vieții Este Ziua Internațională a Nonviolenței

25 Nov 2020 2307

#ConstanțaEsteBine Recunoștință pentru comunicare

12 Aug 2020 1882