Ziua Internațională de comemorare a victimelor SIDA. Studiu - 20% dintre constănțenii care trăiesc cu HIV se simt stigmatizați și discriminați


 
  • Fundația Baylor Marea Neagră a dat publicităii rezultatele celui mai recent studiu privind stigmatizarea și discriminarea persoanelor care trăiesc cu HIV din Constanța
  • La studiu au participat în mod voluntar 95 de persoane care trăiesc cu HIV
  • Majoritatea pacienților a răspuns că nu s-a simțit stigmatizată și nici discriminată în ultimele 12 luni, însă rămâne un procent de 20% de pacienți care simt că sunt tratați diferit, și de 23% care pot raporta situații în care efectiv au fost defavorizați din cauza diagnosticului de infecție cu HIV
  • Mai precis, 40% au fost discriminați de prieteni, 35% de personalul medical care nu tratează HIV în mod obișnuit (de exemplu, la serviciile de medicina muncii sau la maternitate), iar restul au fost discriminați pe internet (29%) sau de angajați din sistemul public, de exemplu la Poliție (18%)
  • Un studiu anterior publicat de ARAS, în 2007, arăta că până la 52% dintre persoanele care trăiesc cu HIV erau discriminate


1 Decembrie nu este doar Ziua Națională a României, ea marchează și Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor SIDA.

În acest context, fundația Baylor Marea Neagră a dat publicităii rezultatele celui mai recent studiu privind stigmatizarea și discriminarea persoanelor care trăiesc cu HIV din Constanța.

Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației spune că a inițiat acest studiu deoarece informațiile cu privire la stigmatizare și discriminare HIV în România sunt limitate și sunt foarte mulți ani de când nu s-a mai făcut o evaluare a nivelului de stigmatizare percepută, dar și de discriminare trăită de persoanele care trăiesc cu HIV.

Un studiu anterior publicat de ARAS, în 2007, arăta că până la 52% dintre persoanele care trăiesc cu HIV erau discriminate.

Care este situația în prezent și cum ar putea aceste informații să ne ajute să ne adaptăm serviciile la nevoile curente ale pacienților? Acestea au fost întrebările care au justificat inițierea primului studiu pe stigmă și discriminare al fundației Baylor Marea Neagră.

Ce arată rezultatele?

La studiu au participat în mod voluntar 95 de persoane care trăiesc cu HIV și care primesc servicii de la fundația Baylor.


Majoritatea pacienților a răspuns că nu s-a simțit stigmatizată și nici discriminată în ultimele 12 luni, însă rămâne un procent de 20% dintre pacienți care simt că sunt tratați diferit, și de 23% care pot raporta situații în care efectiv au fost defavorizați din cauza diagnosticului de infecție cu HIV.

Mai precis, 40% au fost discriminați de prieteni, 35% de personalul medical care nu tratează HIV în mod obișnuit (de exemplu, la serviciile de medicina muncii sau la maternitate), iar restul au fost discriminați pe internet (29%) sau de angajați din sistemul public, de exemplu la Poliție (18%).
 
Iată ce declară câțiva dintre pacienții discriminați
 
„Am fost internată pentru cezariană, iar personalul de acolo a avut un comportament foarte neadecvat față de mine.”
Un pacient spune: „Mi s-a spus ca am SIDA și să nu mă apropii de ei că vor lua și ei”
 
O altă persoană aflată sub tratament a declarat: „La medicina muncii, după ce am fost întrebat dacă iau tratament pentru diferite boli și am spus că da, pentru HIV, medicul a transmis asta către angajator. Am avut probleme ulterior!”
 
Un aspect relevat de studiu este faptul că pacienții se feresc să fie văzuți atunci când vin la clinica HIV pentru medicamente și îngrijire. 48% dintre aceștia sunt prudenți, tot în încercarea de a preveni situații de stigmatizare și discriminare.

„Stigmatizarea și discriminarea au scăzut în ultimii 15 ani, dacă ne raportăm la datele anterioare, dar totuși peste 20% dintre pacienți tot mai trec prin experiențe nu doar neplăcute, dar și traumatizante”, mai susține Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației. Baylor Marea Neagră.
 
Din 1995, Președintele Statelor Unite ale Americii a proclamat oficial Ziua mondială SIDA.

Guvernele din alte țări au urmat exemplul și a emis anunțuri similare. SIDA a ucis mai mult de 25 de milioane de oameni între 1981 și 2007, și un procent estimat de 33.2 milioane de oameni trăiesc cu HIV în întreaga lume începând cu anul 2007, aceasta este una dintre cele mai distructive epidemii din istorie.

În ciuda accesului îmbunătățit la tratamentul antiretroviral și îngrijire în multe regiuni ale lumii, epidemia SIDA a luat un procent estimat la 2 milioane de vieți în 2007, din care aproximativ 270.000 au fost copii, scrie wikipedia.org.

Ziua mondială de combatere a SIDA a fost prima dată concepută în luna august 1987 de catre James W. Bunn și Thomas Netter, doi ofițeri de informare publică pentru Programul Global pentru SIDA de la Organizația Mondială a Sănătății de la Geneva, Elveția. Bunn și Netter au trimis ideea lor directorului Programului Global privind SIDA (acum cunoscut ca UNAIDS) Dr. Jonathan Mann. Doctorului Mann i-a plăcut conceptul și l-a aprobat și a convenit cu recomandarea ca sărbătorirea primei Zilei Mondiale SIDA ar trebui să fie 1 decembrie 1988.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.