Ziua Jandarmeriei Române, marcată la IJJ Constanța

Competiția sportivă, foto: Facebook/ IJJ Constanța

Pe data de 3 aprilie 2022 se împlinesc 172 de ani de înființarea Jandarmeriei Române. 

Cu acest prilej, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța a planificat o serie de activităţi, printre care și un campionat de minifotbal, o competiţie sportivă la care au participat cinci echipe formate din militari din cadrul structurilor de suport și din cele operative. 

Potrivit reprezentanților IJJ Constanța, vineri, 01 aprilie, doamnele și domnișoarele din cadrul unității au participat la un concurs de tir sportiv, dovedind, pentru încă o dată, abilitățile în mânuirea armamentului, respectiv cele cu privire la precizia tragerii. 

Organizarea manifestărilor și premierea câstigătorilor celor două concursuri a fost realizată cu sprijinul Asociației Sportive Jandarmii Dobrogea și a Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 2 Constanța. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)

17 Apr 2024 1066

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11119

Tânăr prins cu droguri la Cernavodă. ”Fumez pentru că mă fac o persoană mai bună”

27 Mar 2024 775

Opt elevi Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi, în practică la IJJ Constanța

18 Mar 2024 548

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” Constanţa la ora bilanțului pe 2023

26 Jan 2024 679

Protestatari amendați la Constanța! Date oficiale de la Inspectoratul Județean de Jandarmi

15 Jan 2024 751

Declarații de avere Tulcea Daniela Iurașcu, șef Serviciu Investiții - Achiziții la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, averea și interesele (DOCUMENTE)

11 Jan 2024 767

Acțiunea „Blocada” în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Dec 2023 992

Finalizarea proiectului „Creşterea eficienţei energetice la pavilionul 45-13-22 (comandament) al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa”

22 Dec 2023 690

Averea și interesele lui Daniel Mihai Ferencz, inspector șef I la Unitatea Militară 0406 – Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța

12 Dec 2023 1687

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Valentin Dascălu, inspector șef adjunct la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța (DOCUMENTE)

09 Dec 2023 1067

Misiunile de weekend ale jandarmilor din Constanța. Iată unde se vor afla aceștia

08 Dec 2023 671

Știri Constanța Noi jandarmi în rândul efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța

04 Dec 2023 780

Misiunile de weekend ale jandarmilor din Constanța. Iată unde vor fi aceștia

16 Nov 2023 748

Județul Constanța Acțiunea „Blocada” în Medgidia. Ce au constatat polițiștii (FOTO)

12 Nov 2023 1241