ZIUA LIVE Cât este de importantă susținerea părintelui pentru copilul său în privința reușitelor școlare (VIDEO)


Prof. consilier școlar Liliana Țepeluș, coordonator al Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică și consilier de imagine, în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța este inviatul de la ZIUA LIVE , de azi, 28 septembrie. 

În luna septembrie a acestui an, primul clopoțel a sunat încă și mai devreme față de anii anteriori, chemând în bănci elevi mici și mari, preșcolari și antepreșcolari.

Interviul integral poate fi urmărit aici
 
În fiecare an, stresul examenelor de orice fel, al competiții, ori chiar al temelor îl trăiesc nu numai elevii care urmează cursurile unei unități de învățământ, ci și, adesea, părinții acestora, angajați într-o competiție cu alți elevi (ori, mai degrabă, cu alți părinți).
 
Ca părinți, în fiecare an vrem, poate, să dovedim cât este de bun copilul nostru la școală, să știe toată lumea de notele sale bune, de aprecierile pe care le primește, îl înscriem la cât mai multe activități în afara programului de la școală, îi dăm să lucreze suplimentar, pentru că, iată, ne simțim datori să facem „totul“ pentru copiii noștri.
 
Șantajul cu tăierea tuturor beneficiilor în cazul unei note mai mici de 10 (treacă-meagă, un 9 accidental) este încă o practică frecventă pentru mulți dintre părinți, aceasta venind la pachet cu recompensele generoase financiar atunci când elevul vine cu nota dorită de părinte.
 
În întreg acest context, cu o presiune pusă tot mai mare asupra copii pentru reușitele școlare (așa cum le înțelege părintele), ne întrebăm adesea, în cazul unei clacări din partea elevului, unde am greșit.
 
Pentru a încerca să aflăm dacă este benefică această competiție în care părinții intră benevol ori poate chiar fără să își dea seama, invitata ne face precizări importante. 

 
Pe parcursul emisiunii, profesorul  vorbește despre cât este de importantă susținerea părintelui pentru copilul său, despre efectele pe care atitudinea părintelui față de notele copilului le are asupra celui din urmă, dar și despre cum putem construi o relație sănătoasă, în privința reușitelor școlare, cu copiii noștri.


Care e abordarea benefică a părintelui care să vină în întâmpinarea nevoilor copilului său

 
M-aș bucura să existe un echilibru. În viață avem nevoie de un echilibru. O competiție există oriunde în societate. În ceea ce înseamnă școala, este o problemă. Dacă ne gândim la competiția școlară, mă gândesc dacă e părintelui sau a copilului. Dacă părintele e în competiție cu altți părinți, e competiția părintelui. Nu trebuie să-l las să nu vadă că acel copil este susținut și ajutat. Copilul are nevoie să fie într-u mediu securizant, în familie și școală.

Indiferent ce ar însemna notă sau performantă, dacă ei ar avea medii securizante, copiii s-ar simți fericiți., spune Prof. consilier școlar Liliana Țepeluș, coordonator al Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică și consilier de imagine, în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța 

 
Fiecare copil pornește de la start și ajunge în ritmul lui la finish.
 

Sunt mult idei pe partea de competiție. Multă lume susține că societatea e o competiție. Sunt de acord. Până pregătim niște adulți să le facă față, e nevoie să avem niște copii fericiți, ca să facă față unor competiții. Fiecare copil este unic. Și ar fi bine să ținem cont și de asta. Fiecare copil pornește de la start și ajunge în ritmul lui la finish., a menționat la ZIUA LIVE Prof. consilier școlar Liliana Țepeluș. 

 
 
Cum îi putem crea un mediu securizant copilului
 

Este dificil să găsim o cale. Nu este ușor. Societatea a evoluat. Nu e ușor să fi părinte. Dacă părintele s-ar uita la ce îl face pe copil fericit, atunci copilul ar fi mult mai confortabil la școală. Eu m-aș bucura să văd copii care intră în clasă fericiți. Nu să văd copii care zic: ooofff....începe școala, iar trebuie să fiu primul peste tot.
 
Părinții trebuie să fie foarte atenți la copiii lor. Ei ne transmit multe. Dacă eu ca părinte pun presiune pe ce înseamnă școala, copilul nu se va simți fericit acolo. Copilul îmi dă semne, devine nervos, nu mai vrea să meargă la școală. adaugă coordonatorul Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică și consilier de imagine, în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța., spune la ZIUA LIVE, Liliana Țepeluș.   

 
Orice părinte își dorește ce este bine pentru copilul său

 Ca părinte, îi cerem copilului să aducă numai note de zece. Nu mă mulțumesc pe mine ca individ și fac lucruri ca să îi mulțumesc pe ceilalți. Dacă acel copil va face asta ca să îi mulțumească pe părinți, mai târziu, ca adult, va face asta pentru a-l mulțumi pe soț, soție, etc. Orice părinte își dorește ce este bine pentru copilul său. Uneori, facem un transfer între ce n -am realizat noi ca părinți și ne dorim ca al meu copil să realizeze.  , precizează Liliana Țepeluș.  
 


Nota 7 luată de un copil nu este sfârșitul lumii 

Nu este un lucru rău ca copilul să aibă note de 10, nu este un capăt de lume nici dacă la un test a luat nota 7! Se poate întâmpla. Atenție la reacția părinților! Dacă eu ca părinte îi spun că nu a avut o zi bună sau că nu s-a simțit bine, spunându-i că va reuși cu siguranță să ia data viitoare un 10 lângă acel 7, copilul nu va prelua acest 7 ca pe un eșec. Tu nu eși nota respectivă! , punctează Prof. consilier școlar Liliana Țepeluș. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Mama Robertei, tânăra ucisă la 2 Mai, face declarații- „Sperăm că se va face dreptate” (VIDEO)

18 Apr 2024 417

Copii de grădiniță au participat la un atelier de pictură, la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

17 Apr 2024 406

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 375

Ministerul Educației Iată care pot fi cauzele comportamentului violent în rândul copiilor

17 Apr 2024 421

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 793

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 304

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

16 Apr 2024 618

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2058

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2933

Horoscop pentru săptămâna 15 - 21 aprilie 2024. Situații interesante cu persoanele apropiate

15 Apr 2024 639

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1843

Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna februarie 2024 au depăşit 1,22 miliarde de lei

14 Apr 2024 406

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 471

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 542

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 502