ZIUA LIVE Cum se poziționează revista Zări Alb Astre în cadrul cultural din Constanța (VIDEO)


Miercuri, 14 septembrie, de la ora 14.00, la emisiunea ZIUA LIVE, aflăm de la prof. Luminița Belcin și prof. dr. Amalia-Maria Roșioru, dar și de la redactorul-șef Dima Nancu ce muncă a fost depusă pentru atingerea acestei performanțe, ce înseamnă revista Zări Alb Astre pentru Colegiul Național Mircea cel Bătrân, dar și cum se poziționează revista în cadrul cultural din Constanța.

De asemenea, vorbim în cadrul emisiunii și despre cei 75 de ani de existență marcați recent de revista culturală, despre provocările pe care Zările Alb Astre le-au trecut cu bine și despre mirciștii care și-au legat numele de revista Colegiului, de-a lungul timpului.

Interviul integral îl puteți urmări aici 
 
Un exemplu viu în sensul îndeplinirii acestei promisiuni este chiar Zări Alb Astre, revista Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, distinsă cu Premiul I la Concursul de Reviste „Eugen Botez“, ediția 2022, distincția fiind anunțată cu numai o zi înaintea împlinirii a cinci ani de când regretatul profesor Mircea Țuglea, cel care, de-a lungul timpului, a coordonat cu sufletul și cu profesionalismul său revista, a dispărut prematur dintre noi.
 

În primul rând necesită foarte multă implicare. Această revistă face parte din viața școlii, este un brand, este ca o ștafeta în catedră de limbă și literatură română. Nu ar fi existat această revistă dacă nu am fi avut sprijinul copiiilor, pentru care este o provocare. Revista i-a pus în poziția de a se exprima liber, de a gândi. Dima i-a mobilizat pe copii cum numai el știe să o facă. A fost o cuminicare permanentă între noi și copiii coordonați de Dima. Am ținut vie tradiția. , spune  prof. Luminița Belcin


Premiul a fost obținut de numărul aniversar al revistei, lansat în iunie 2022, la împlinirea a 75 de ani de când Zări Alb Astre întruchipează sufletul mircist al fiecărei generații.

În ceea ce privește numere din ultimii ani, a presupus o activitate de echipă mai amplă. Am putut avea ședinbțe informare la orice oră din zi și din noapte. Asta a creat o competiție. Am văzut că tinerii de astăzi sunt extrem de perfecționiști. Dincolo de ceea ce spunem noi, curpins, rubrici și nota ce ține de specificul liceului, sincronizarea cu celelalte reviste de cultura a făcut ca această publicație să fie un lucru deosebit. Dima a reușit să-și pună în valoare calitățile înăscute și cultivate prin muncă. Dima nu e constestat de colegi, ceea ce e foarte important. Este foarte ascultat, își convoacă echipa, ei răspund prezent., spune la ZIUA LIVE, prof. dr. Amalia-Maria Roșioru.

Numărul distins cu Premiul I este coordonat de prof. Luminița Belcin și prof. dr. Amalia-Maria Roșioru, din cadrul Catedrei de Limba și Literatura Română a Colegiului Național Mircea cel Bătrân, iar redactor-șef este Dima Nancu, elev în clasa a XII-a F a colegiului.
 

 Nu cred că este benefic să fim mulțumiți pe deplin. Mereu este loc de mai bine. Sunt foarte mândru de toți colegii mei!, spune cu emoție redactorul-șef Dima Nancu.  

Înainte de începe pregătirea pentru primul număr al acestei reviste m-am documentat. Cea mai importantă este dedicarea, implicarea, entuziasmul. , mai spune Dima la ZIUA LIVE. 


 Dima Nancu, redactorul șef al revistei spune că nu existat niciodată relații tensionate în cadrul revistei. 

Nu știu exact să spun cum i-am adunat pe colegi. Am fost mirați cât de repede s-a umplut biblioteca. Am reușit cu răbdare. Nu am creat niciodată relații tensionate. Nu mereu ne-am pus de acord asupra unor tematici. Cei care n-au avut un articol publicat, nu înseamnă că nu vor publica în continuare. Nu te naști învățat. Continui să fiu uimit când îmi propun fel de el de teme. Facem dezbatere pentru cuprinsul revistei., mai spune Dima Nancu. 

 
 Dima a vorbit și despre un site al revistei.

Ne adaptăm timpurilor. Pregătim un site al revistei cât de curând. Va fi mai mult spațiu de publicare atunci. Va fi mult mai accesibil. Coordonarea colegilor mei nu este un merit exclusiv al meu. Pot spune că ne-am coordonat unii pe alții., completează Dima. 

Dima Nancu evocă în cadrul ZIUA LIVE începuturile revistei.

Primul număr al revistei „Zări Albastre” vede lumina tiparului din inițiativa elevilor Mihail Cazacu și Popa Gheorghe, și a unui comitet de redacție, format din Carp Silvia, Munteanu Nicolae, Predescu Tatiana, Ștefănescu Ion, responsabil fiind Gheorghe Jipa.

Numărului cinci al revistei din martie 1947 este deosebit de valoros, dacă ținem cont de contextul social-istoric în care apare. Primul articol aparține ilustrului Grigore Sălceanu, elev și profesor al Liceului „Mircea cel Bătrân“, urmat de lucrări semnate de personalități notabile. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 695

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 629

Premianții Concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol” de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

21 Mar 2024 832

Atenție, consumatori! Se sistează furnizarea căldurii și a apei calde într-o anumită zonă a Constanței

19 Mar 2024 520

Un elev de la Colegiul “Mircea cel Bătrân” Constanța, a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Interdisciplinară Științele Pământului (FOTO)

24 Feb 2024 1312

Eveniment cultural la Colegiul Național Costache Negri din Galați. Cei prezenți au primit semne de carte cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

21 Feb 2024 611

Știri Constanța Profesorii de la CNMB într-un program de job shadowing în Portugalia (FOTO)

09 Feb 2024 1006

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12389

#Dobrogea145 Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1767

Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța închiriază un spațiu comercial

03 Oct 2023 950

Festivitate de decernare a diplomelor atestatului de limbă germană la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

02 Oct 2023 1226

Performanță internațională a elevilor din Constanța! Iată pe ce loc s-au clasat elevii în competiția 2023 Summer International Design Competition Humans to Mars

30 Aug 2023 939

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Love, Babylove sau 2 fete de 12 ani“ de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

30 Jul 2023 894

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jul 2023 836

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Portnoy and Co vs. Linkin Park vs. Lady Gaga vs. Red Hot Chilli Pepers în doar 5 runde“ de Karla Georgescu, clasa a XII-a B

26 Jul 2023 744