ZIUA LIVE Profesorul Vasile Nicoară, directorul CNMB, despre amplele evenimente ce marchează cel de-al 125-lea an de existență a instituției de învățământ

Mirciștii, dar și întreaga comunitate intelectuală din Constanța celebrează anul acesta împlinirea a 125 de ani de învățământ la standarde înalte, în cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța. De-a lungul timpului, instituția de învățământ a avut un rol hotărâtor în formarea elitei intelectuale a Constanței, aici fiind pregătite personalitățile orașului.

Profesorul Vasile Nicoară, directorul CNMB ne vorbește despre întreaga tradiție pe care o poartă în sine colegiul, locul unde se pregătesc, de zeci de ani, personalitățile orașului.

Totodată, directorul pune în discuție și amplele evenimente ce marchează cel de-al 125-lea an de existență a instituției de învățământ.

Pe lângă toate acestea, profesorul Vasile Nicoară, directorul CNMB,  ne dezvăluie despre amplele evenimente ce marchează cel de-al 125-lea an de existență a instituției de învățământ, dar și despre numeroasele concursuri internaționale în cadrul cărora mirciștii s-au făcut remarcați.

Doi foști mirciști au primit titlul de cetățeni de onoare ai orașului. Este vorba despre academicienii Traian Gomoiu și Petre T. Frangopol
  

Acest moment a constituit un fel de simbol al dimensiunii culturale a colegiului. În perioada interbelică, liceul Mircea era considerat un fel de universitate a Constanței. Prin generațiile pe care le-a pregătit, acest liceu a dovedit că a contribuit la formarea unor mari personalități.  Au ajuns academicieni, nu pentru că au studiat Liceul Mircea,  dar faptul că au studiat la acest liceu, le-a oferit contextul și ocazia de a ajunge academcieni.

Am avut șansa de a participa la activități atât cu domnul profesor Gomoiu, cât și chimistul Frangopol, care activa în Academia Română.  Ei ne-au relatat că piatra unghiulară a evoluției lor științifice și intelectuale, a fost Liceul Mircea., a precizat profesorul Vasile Nicoară.

Despre vremurile de început ale liceului și drumul către statutul de colegiu

Vreau să le creez posibilitatea retrospectivei celor care ne urmăresc. Constanța la 1896 era un târg, un orășel port, dar care avea déjà niște proiecte fabuloase, incredibile pentru locuitorii de atunci. Statul român își făurea dezvoltarea lui pe acest port. Orașul ajungea până la bulevardul Ferdinand de azi, unde era iarmarocul de animale.

Locuitorii erau cam 30-40.000, de o diversitate etnică la fel de mare ca și azi. Românii erau minioritari în Constanța. Era necesară crearea unei școli în limba română. În septembrie 1896, se înființează Gimnaziul Clasic de băieți, botezat apoi Gimnaziul Clasic Mircea cel Bătrân. S-a dezvoltat în continuare, într-un ritm de neimaginat.  

Dar, se punea problema continuării studiilor cu nivelurile liceale. În 1911, încep cursrile pentru prima clasă de liceu. Această generație absolvă liceul în 1915. Primul șef de promoție, îl vom identifica ca o jertfă a Dobrogei, pentru dezvoltarea ei.



În 1936, Ion Jalea, gimnazist la Mircea, realizează cu o singura mână (pe cealaltă și-o pierduse în război), un basorelief cu arhanghelul chemând morții la a doua înviere a lui Iisus, ca un simbol al comemorării a celor căzuți pe front. Cea mai mare parte a lucrărilor liceului Mircea erau realizate, în anul 1936. Clădirea teatrului de azi, este clădirea liceului din acei ani. Constanța are specificul de a fi un fel de capitală estivală. Sala de festivități era pusă de gratuit la dispoziție, pentru trupele de teatru care vor veni pe litoral., a rememorat directorul colegiului.

O parte din prestigiul Universității Ovidius, se datorează și colegiului Mircea cel Bătrân
 

Este un simbol al excelenței pentru România. De-a lungul ultimelor 20-25 de ani, sute de absolvenți au devenit studenți ai unor universități din orașe euro-atlantice. Cea mai mare parte a absolventilor au fost sau sunt studenți în București, apoi în Constanța. O parte din prestigiul Universității Ovidius, se datorează și colegiului nostru., a menționat Profesorul Vasile Nicoară, directorul CNMB.

Împlinirea a 125 de ani de învățământ la standarde înalte, în cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța, un prilej de bucurie pentru foștii și actualii mirciști


Acest entuziasm e datorat locului comun, unde se întâlnesc toate generațiile care au trecut prin acest liceu, și anume adolescența lor. Indiferent de regimul politic, adolescența   a fost una fericită, pentru că erau tineri, aveau parte de școală de calitate, și puteau aspira spre orizonturi profesionale din cele mai strălucite. Astăzi se întorc să rememoreze succesele și anii de școală, să se bucure de ce a realizat în timp fiecare generație.  

Anul acesta, din cauza acestei pandemii evenimentele s-au mutat în online și în tipărituri.

Întâlnirile cu mase mari de oameni, adunările, serbările, nu sunt posibile. De aceaa, ne-am propus să edităm un volum nmonografic cu imagini și cu dovadă de evenimente din cele mai prestigioase din ultimii 25 de ani. , a mai precizat directorul.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premianții Concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol” de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

21 Mar 2024 750

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12260

#Dobrogea145 Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1656

Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța închiriază un spațiu comercial

03 Oct 2023 904

Festivitate de decernare a diplomelor atestatului de limbă germană la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

02 Oct 2023 1128

Performanță internațională a elevilor din Constanța! Iată pe ce loc s-au clasat elevii în competiția 2023 Summer International Design Competition Humans to Mars

30 Aug 2023 904

EDITORIAL Emoțiile absolvenților de clasa a VIII-a s-au încheiat. Media anilor de gimnaziu, neluată în calcul la admiterea în liceu

19 Jul 2023 1265

Eveniment la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanța Premierea elevilor care au participat la Concursul Internaţional de Creație „Marco e Alberto Ippolito” (FOTO+VIDEO)

14 Jun 2023 2312

Festivalul internațional de teatru și film „Aplauze”, organizat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

20 May 2023 1317

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „Chestionar de evaluare a nivelului de satisfacţie a elevilor“ de Prof. Lucian Oprea

19 May 2023 861

Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța Care este programul Festivalului internațional de teatru și film “Aplauze”

19 May 2023 1022

LIVE TEXT Elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân" Constanța ce au obținut premiul I la Concursul Internațional CanSat, despre calificarea la etapa internațională (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2023 1408

Echipa TOMIS 9 de la Colegiul "Mircea cel Bătrân", pe locul I la Concursul Național de microsateliți CanSat 2023 (FOTO)

15 May 2023 1148

Precizările Primăriei Constanța De ce a fost reziliat contractul de finanțare a lucrărilor de reabilitare a colegiului Național Mircea cel Bătrân Constanța

05 May 2023 1194

Elevi și profesori de la CNMB au mers în Germania, în ultima mobilitate în cadrul proiectului Erasmus (FOTO)

03 Apr 2023 1265