Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului. La fiecare 40 de secunde, o persoană își ia viața



La data de 10 septembrie, an de an, este marcată ziua mondială pentru prevenirea suicidului.

Iniţiativa au avut-o, în anul 2003, Asociația Internațională pentru Prevenirea Suicidului şi Organizația Mondială a Sănătății

Potrivit site-ului oficial al Asociației Internaționale pentru Prevenirea Suicidului, Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 800.000 de persoane se sinucid în fiecare an. Cu alte cuvinte, la fiecare 40 de secunde, o persoană își ia viața.

Numărul tentativelor de suicid este, însă, de aproape 25 de ori mai mare, ceea ce înseamnă că mult mai multe persoane au fost pe cale să comită un act suicidal sau au trăit în preajma unei astfel de persoane.

Cum putem preveni suicidul

Suicidul poate fi prevenit printr-un șir de măsuri prioritare ce țin de:
  • reducerea accesului la mijloacele de sinucidere (pesticide, arme de foc, anumite medicamente, etc.);
  • raportarea de către mass-media privind cazurile de suicid într-un mod responsabil;
  • introducerea politicilor de reducere a consumului de alcool;
  • identificarea precoce, tratamentul și îngrijirea persoanelor cu tulburări mintale și consum de substanțe narcotice;
  • instruirea lucrătorilor medicali în evaluarea și gestionarea comportamentului suicidar;
  • îngrijirea și supravegherea persoanelor care au avut tentative de sinucidere și acordarea de sprijin comunitar.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Tentativă de suicid în zona Soveja. Echipajele de intervenție, la fața locului (video)

23 Feb 2021 8124

Știați că….Este Ziua mondială pentru prevenirea suicidului?

09 Sep 2020 426

Oficial. Alertă la Valu lui Traian! Tentativă de suicid prin autoincendiere

23 Aug 2020 1348

Salvatorii nu au mai putut face nimic Constanța. Un bărbat aflat în arest s-a sinucis (video)

01 Apr 2020 11471

Interviu online cu psihologul Carmen Lungu „Dacă suntem atenţi cu cei din jurul nostru, putem descoperi semnele de avertizare în cazul sinuciderii”

19 Feb 2020 3900

Tragedie în prima zi de Crăciun Un bărbat a murit după ce o petardă i-a explodat în gură

26 Dec 2019 1693

Bărbatul care s-ar fi împușcat într-un poligon de tragere din Constanța a decedat

14 Dec 2019 2290

UPDATE Tentativă de suicid într-un poligon din Constanța. Victima este în stare gravă (video)

13 Dec 2019 3134

Tentativă de suicid, în Eforie Sud!

25 Oct 2019 2103

Constanța Doi părinți s-au sincis după ce copilul lor a murit. Scrisoare cutremurătoare de adio

20 Oct 2019 2178

Polițiștii de la transporturi au salvat peste 15 persoane de la suicid

22 Sep 2019 700

UPDATE Alarmă falsă! Miros de gaze, confundat cu tentativă de suicid în Constanţa

30 Aug 2019 2052

În toiul nopţii, tentativă de suicid în Tulcea (galerie video)

27 Aug 2019 1216

Două tentative de suicid în Tulcea (galerie foto)

25 Jul 2019 934

Suicid violent, cu exsangvinare totală

17 Jul 2019 1359