Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer. Palatul Victoria va fi iluminat în culorile și logo-ul simbol ales pentru această zi

  • Ciucă: Puterea exemplului celor care au învins cancerul poate avea un efect mobilizator și încurajator pentru toți cei care descoperă că au acest diagnostic

 Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer.

”Inițiativa de a institui Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer este un adevărat mesaj de speranță pentru cei care, din păcate, descoperă că au acest diagnostic. Puterea exemplului celor care au învins boala poate avea un efect mobilizator și încurajator, totodată. Încrederea că și tu poți trece peste o astfel de încercare înseamnă că ai deschis calea spre vindecare, cu sprijinul prețios al medicilor și acces la tratamente. În tot acest efort, rolul autorităților și al întregului sistem sanitar este însă la fel de important atât pe parcursul perioadei de tratament, cât și după vindecare.

Vrem ca acești oameni să știe că suntem alături de ei în bătălia pentru viață și că speranța lor are cu adevărat șanse să se împlinească. În acest sens, Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului, realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, cu experţi din Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanți ai societății civile și cu pacienți oncologici va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt, uneori, destul de rigide, spre o medicină personalizată care presupune o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte. Prin acest Plan, România se va alătura țărilor occidentale în adoptarea tratamentelor inovatoare mai devreme decât până acum, se va pune accent și pe aspectul psihologic al tratamentului, dar mai ales pe partea de testări şi diagnostice timpurii, iar acest lucru presupune şi operaţionalizarea unui Registru Naţional al Pacienţilor Oncologici, care va da posibilitatea de a urmări evoluția fiecărui bolnav”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă. 


România are, începând din acest an, în prima duminică a lunii iunie, o zi dedicată celor care au reușit să câștige lupta cu o boală din spectrul oncologic.

Pentru a marca Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, Palatul Victoria va fi iluminat în această seară, între orele 21.00 și 23.00, în culorile și logo-ul simbol ales pentru această zi, Nufărul Galben.

Guvernul își exprimă astfel întreaga susținere față de demersurile menite să ofere încredere în posibilitățile de tratament și în șansele de vindecare, în paralel cu creșterea nivelului de informare a populației despre importanța prevenției și a diagnosticării precoce a cancerului - un diagnostic pe care mulți îl consideră fără speranță, dar pe care supraviețuitorii de cancer l-au depășit dând dovadă de o putere nebănuită, născută din speranță.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila „Cancerul de col uterin poate fi prevenit în totalitate. Încurajăm femeile să se vaccineze“

30 Nov 2023 594

1 din 2 copii recent diagnosticați cu cancer în România a fost deja înscris în Programul Gratuit de Testare Genetică dezvoltat de MedLife

24 Nov 2023 549

Ministerul Sănătății Achiziții de echipamente de screening pentru cancer

19 Nov 2023 901

Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, acțiune de donare de sânge organizată în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța

09 Nov 2023 960

Calendar ortodox Ce sărbătorim astăzi, 9 noiembrie?

09 Nov 2023 762

Ministerul Sănătății a lansat licitațiile pentru achiziționarea de caravane mobile de screening pentru cancer

31 Oct 2023 663

La CNAS funcţionează de astăzi un Task Force pentru combaterea cancerului

17 Oct 2023 640

Ministerul Sănătății face progrese în implementarea Planului Național de Combatere și Control al Cancerului

17 Oct 2023 522

Știri Constanța azi LIVE VIDEO-TEXT. Corupția a ucis din nou! Protest USR la Constanța! (FOTO)

01 Sep 2023 1565

Corupția a ucis din nou! Protest USR vineri de la 18.00 la Constanța!

29 Aug 2023 875

Guvernul a aprobat înființarea Registrului Național de Cancer

03 Aug 2023 892

Ce mesaj a transmis Nicolae Ciucă cu prilejul Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer

04 Jun 2023 842

Doliu în lumea muzicii. „Va fi amintit ca un suflet bun și frumos de către cei care l-au cunoscut“

19 May 2023 1885

Cancerul de prostată, printre cauzele mortalității la bărbați. Heka Hospital recomandă programarea la un medic urolog

28 Apr 2023 1284

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, un moment simbolic care responsabilizează Ministerul Sănătății

04 Feb 2023 975